Trebuie să învăţaţi cum să-i oferiţi întregului cine sunteţi permisiunea de a exista. Dacă vreţi să fiţi liberi, trebuie să fiţi în stare „să existaţi”. Aceasta înseamnă că trebuie să încetaţi de a vă mai judeca. Trebuie să ne iertăm pentru faptul că suntem fiinţe umane. Trebuie să ne iertăm pentru faptul că suntem imperfecţi. Asta, deoarece atunci când ne judecăm pe noi înşine, în mod automat îi judecăm pe alţii. Iar ceea ce le facem altora, ne facem nouă înşine. Lumea este o oglindă a sinelui nostru interior. Atunci când putem să ne acceptăm şi să ne iertăm pe noi înşine, în mod automat îi acceptăm şi îi iertăm pe alţii. Trebuie să intraţi în întuneric, pentru a aduce afară lumina din voi. Când ne inhibăm orice sentiment sau impuls, inhibăm, de asemenea, opusul lui polar. Dacă ne negăm urâţenia, ne micşorăm frumuseţea. Dacă ne negăm frica, ne minimalizăm curajul. Dacă ne negăm lăcomia, ne reducem în acelaşi timp şi generozitatea. Măreţia noastră deplină este mai mult decât ne putem imagina vreodată majoritatea dintre noi. În cazul în care credeţi că avem amprenta întregii umanităţi înăuntrul nostru – ceea ce se şi întâmplă – atunci trebuie să fiţi capabili de a fi cea mai măreaţă persoană pe care aţi admirat-o vreodată şi, în acelaşi timp, capabili de a fi cea mai rea persoană pe care v-aţi imaginat-o vreodată. Aceste randuri se referă la modul de a cădea la pace cu toate aceste aspecte, uneori contradictorii, ale sinelui vostru…
Posted on: Thu, 25 Jul 2013 13:43:09 +0000