Un ecou de la lansare Publicat de cristinabruma Imagine De mult - TopicsExpress



          

Un ecou de la lansare Publicat de cristinabruma Imagine De mult n-am mai fost la o lansare de carte, iată de ce astăzi mi-am zis să merg la Cenaclul Republica, din cadrul Bibliotecii Naționale, unde Dumitru Crudu își lansează noul său roman „Un american la Chișinău”. Și unde de fapt a avut loc o prima lectură a romanului. Dar se vede că totul curge, totul se schimbă și astăzi am asistat la lansarea romanului fără cartea respectivă. Aceasta din simplu motiv că ea urmează să apară în două săptămâni pentru cei care încă au această pasiune de a ține o carte în mână. Iar pentru oamenii „online” ea deja a apărut pe internet și poate fi citită. Așa că autorul a citit fragmente din roman de pe niște foi A 4. Ce-i drept la Dumitru Crudu nu prea contează dacă este lansarea cu sau fără carte, la dânsul oricum e interesant. Romanul are o istorie aparte. El a fost scris demult, după care s-a pierdut, ca mai apoi să se petreacă unele întâmplări din acel roman în realiatate, iar autorul să revină la el și să-l rescrie; cu alte personaje, cu un alt final. Americanul vine la Chișinău ca să „cunoască viața adevărată”, iar ce se întâmplă mai departe, veți vedea din roman. Nu sunt critic literar ca să înșir aici recenzii, vă spun doar că mi-a plăcut și aștept să apară în librării ca să-l pot citi până la sfârșit. Romanul este unul captivant, cu momente haioase și într-un stil ușor, pentru omul de astăzi. Sursa foto: facebook/oxana.greadcenco
Posted on: Fri, 21 Jun 2013 21:02:08 +0000

Recently Viewed Topics




© 2015