Un fel de singurătate Ce ar trebui să se întîmple ca românii să se trezească pînă în octombrie ? Dacă se trezesc (sau vor fi treziți prin evenimente din afara țării), metoda e simplă, cîteva sute de mii ieșiți pe străzi cu un mesaj la fel de simplu: “Ne modificăm constituția mai încolo, mai la vară, prin 2020, dacă va fi nevoie. Acum nu e nevoie.”. Rezolvare punctuală pentru o “problemă” inventată și prezentată în așa fel încît “soluția” să ne distrugă. Cum problema nu există, înseamnă că e rezolvată. Se pot întîmpla multe în lume pînă în octombrie, se întîmplă acum, durerea noastră nu e ruptă de cea universală, partea proastă, după cum văd eu lucrurile, stă în totala amorțire a imaginației politice în plan intern. Modelele ideologice forțate pe gîtul omenirii de 200 de ani și mai bine s-au epuizat. Gata ! Nu există nicio stîngă, nu există dreapta, nu există capitalism după descrierea lui Marx, nu există piața liberă a libertarienilor, nu există “știința” monetaristă a keynesienilor, nimic nu funcționează după cum e descris, nici planificarea nici libera inițiativă, nimic nu dă rezultatele prezise, dimpotrivă. Cu atît mai mică valoare au extrapolările în plan politic a bîjbîielilor economicului. N-are nimeni habar cum să integreze tehnologiile noi, singurul răspuns dorește să forțeze realitățile într-o continuă manipulare, într-o reprezentare artificială, despre care se știe bine că este artificială, dar, surpriză, apare o grozavă mirare atunci cînd crapă prin nepotrivire cu încăpățînarea complexă a realității obiective, aia neintegrabilă. Oamenii au primit și au dezvoltat un instrument descris, fără a fi definit precis, ca bun simț. Un senzor al proporțiilor optime (sau măcar nepericuloase), al ritmurilor adecvate (sau măcar suportabile), o apreciere a mărimii sacului care poate fi cărat. Dumnezeu nu îți dă mai mult decît poți să duci, noi sîntem cei ce adaugă la povară. Fără bun simț ne prostim. Credem orice minciună și devenim pasivi, “natural” neîncrezători în propriile puteri. Avem în noi cunoaștere momentelor în care trebuie să fim individualiști și a celor în care trebuie să ne strîngem laolaltă, cu tot cu criteriile după care te identifici și te asociezi cu alții, nu trebuie să share-uim nimic, reperele există în noi, limitele fericirii și nefericirii noastre nu vor fi schimbate de nimic din afara noastră, nici drog, nici hedonism, nici țel nici zel, nici ideologie nici poezie, nici datorie, nici meserie. Dacă ești bogat și nu-ți pasă de sărăcia altuia, ești bou. Dacă ești sărac, dar invidios pe bogăția altuia, ești fraier. Dacă nu înțelegi că nedreptatea are șanse să înceteze cînd, în mod voluntar, oricare dintre părți se va abține prima să recurgă la o nedreptate “reparatorie” ești un orgolios. Identifică și acceptă echilibrul din jur și încearcă să schimbi ceva doar trecînd prin alte stări de echilibru. Nu e cazul nostru, al lumii în care trăim. Ne-am îndepărtat mult de o stare de echilibru. Cum să facem să revenim la echilibru, chiar brutal, eventual printr-o cădere controlată, cînd există și posibilitatea să devenim țăndări, tot un echilibru, un echilibru al morții, indezirabil, aș zice ? Nu cred că-și bate multă lume capul cu chestii din astea. Poate că nu e bine. O altă metodă de a restabili echilibrul poate suna cam așa: orice constituție de căcat poate fi anulată în primele 24 de ore de la înlăturarea regimului care a impus-o.
Posted on: Wed, 05 Jun 2013 18:13:04 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015