Un frate a mers la muntele Feremului, la un oarecare batran mare cu viata si foarte iscusit cu fapte bune. Inchinandu-se dupa obicei, l-a intrebat zicand : ce voi face, parinte, caci imi piere sufletul ? Batranul a zis : pentru ce iti piere sufletul ? Fratele i-a raspuns : cand eram in lume, in viata mireneasca, foarte mult posteam, rugaciuni si privegheri faceam si multa ravna sufleteasca, umilinta si lacrimi aveam, iar daca m-am lepadat de lume si m-am facut calugar, nici una din acele bunatati nu vad in mine. Batranul i-a zis : sa ma crezi, fiule, ca acele bunatati care-mi spusei ca le faceai cand erai mirean, toate pentru mandria si lauda oamenilor le faceai, caci aveai indemnator spre ele pe cel ce in taina se lupta cu tine si acele fapte ale tale nu erau primite de Dumnezeu. Pentru aceea diavolul nu te baga in seama, nici nu sta impotriva cu razboi, ca sa ia sporirea ta. Acum vede ca ai iesit ca la razboi, asupra lui si pentru aceea si el se inarmeaza asupra ta. Mai placut si mai primit este lui Dumnezeu un psalm ce-l vei citi acum cu smerenie, decat o mie de psalmi pe care-i citeai in viata mireneasca cu mandrie. Zis-a iarasi fratele : eu, parinte, acum nici sa postesc nu pot si toate lucrurile si faptele bune s-au luat de la mine. Batranul i-a zis : frate, iti ajunge ce ai, rabda cu multumire si te vei folosi. Iar el tinea tot una, zicand : cu adevarat, parinte, pierdut este sufletul meu. Atunci batranul a inceput a-i zice lui asa : crede-ma, frate, ca nu voiam sa-ti zic cele ce ti-am zis, ca sa nu-ti slabeasca gandul, caci te vad foarte inselat de vrajmasul diavol si esti aruncat in trandavie si in deznadajduire; ci asculta sfatul meu si lasa parerea pe care o ai ca vietuiai si faceai bine cand erai in viata mireneasca, de vreme ce toate acele fapte ale tale din viata mireneasca erau pentru mandrie, precum si a fariseului aceluia care pentru bunatatile lui cele cu multa mandrie i se parea ca este mai placut decat toti oamenii lui Dumnezeu, si cu acea parere a mandriei, si-a pierdut toate ostenelele. Iar tu acum smerindu-te inaintea lui Dumnezeu si parandu-ti-se ca nu faci nici o fapta buna inaintea Lui, aceasta smerenie, fiule, iti ajunge pentru mantuirea sufletului, ca si vamesul care nici o bunatate nu facuse si cu o smerenie ca aceasta s-a indreptat. Ca mai placut lui Dumnezeu este omul pacatos si lenes si cu inima infranta si smerita, decat cel ce face multe bunatati si se inalta in gandul sau, socotindu-se, ca mai placut este inaintea lui Dumnezeu. Acestea auzind fratele, a luat mare folosinta si multa mangaiere sufletului sau si s-a inchinat batranului pana la pamant, zicand : sa stii, parinte, ca astazi mi-ai mantuit sufletul. Si asa s-a dus multumind lui Dumnezeu.
Posted on: Wed, 28 Aug 2013 22:22:08 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015