Un material cu idei interesante... personal apreciez ca "stilul" de viata american a generat toate crizele lumii si a adus populatia - care este intoxicata si manipulata permanent - la nivel de "sclavi" ce se inchina banului si nu lui Dumnezeu... Iubesc sau urasc europenii SUA? Sau cum devin impopulari americanii De la sfarsitul razboiului rece si pana astazi, se constata o involutie a relatiilor Europei cu Statele Unite. Daca in timpul razboiului rece SUA si americanii erau priviti de europeni cu simpatie si admiratie, dupa caderea cortinei de fier acestea au inceput sa se deterioreze treptat, justificate de aroganta si erorile politicii externe a americanilor. Chiar in timpul razboiului rece, americanii nu au fost populari in toate tarile Europei nici politicienilor - cei din Franta si in special De Gaulle - nici populatiei, in special francezilor. Desigur nu trebuie luate in consideratie regimurile comuniste in ceea ce priveste atitudinea politicienilor fata de USA. Incepand cu secolul XIX, relatiile Europei cu SUA au cunoscut o evolutie constanta in ciuda doctrinei Monroe, insufletite de interese economice, puncutul culminant fiind reprezentat de intrarea americanilor in primul razboi mondial, alaturi de Antanta. Aportul SUA in razboi a fost definitoriu pentru victoria Antantei, iar initiativele diplomatice postbelice ale presedintelui Wilson bine receptionate. Perioada interbelica, cu tot dezastrul provocat de marea criza - plecata de la americani - a intensificat relatiile economice ale tarilor democratice europene cu SUA. Relatiile politice insa nu au mai cunoscut aceeasi amploare odata cu alegerea ca presedinte a lui F.D. Roosevelt, acesta revenind la politica izalotionista traditionala, desigur justificata de amploarea marii crize, dar nejustificata de evolutia situatiei mondiale. Inceputul celui de-al doile razboi mondial nu putea sa plaseze simpatiile SUA decat alaturi de Franta si Marea Britanie, fara ca acestea sa intre in razboi. SUA a tratat la inceput razboiul ca o afacere ( pragmatismul american! ), ajutandu-i pe aliati contra cost, dar totusi ajutandu-i substantial. Dupa atacul japonez asupra Pearl Harbor din 7 decembrie 1941, SUA a declarat razboi Japoniei, dar nu si aliatei ei Germania. Ultimile cercetari arata ca Roosevelt nu avea nici un gand sa o faca. Salvarea Europei a venit din partea lui Hitler, care a declarat razboi SUA, dar nici atunci Roosevelt nu a reactionat imediat. Desigur ca daca ne-am pune in pielea lui, ne-am intreba: "la ce bun sa varsam sange american pentru Europa, ca in primul razboi mondial? Este treaba europenilor sa-si rezolve diferendele!". Corect! Dar ce repercusiuni ar avea non-beligeranta asupra economiei SUA dupa razboi, daca Axa l-ar castiga? Comportamentul diplomatic al lui Roosevelt in timpul razboiului a fost ambiguu in ceea ce-i priveste pe britanici si mult prea binevoitor fata de Stalin. Cu siguranta nu intuia o viitoare disputa SUA - URSS pe care voia sa o aplaneze din fasa, a fost o alta dovada de miopie politica a presedintelui. Si toate acestea in ciuda semnalelor de alarma trase de Churchil si care l-au lasat rece pe Roosevelt. Foarte probabil ca sentimentele lui Roosevelt sa fi fost dominate de ura americanilor fata de ideea de imperiu, iar Marea Britanie si Franta erau inca imperii si fata de ideea de monarhie. Aceasta politica a dus la umilinta suprema la care Stalin i-a supus pe Roosevelt si Churchil, dar mai ales pe primul. Aceasta a fost conferinta de la Yalta. Stalin l-a obligat pe un Roosevelt bolnav sa faca un drum istovitor, grabindu-i sfarsitul. Chiar si la aceasta intrunire, Roosevelt l-a tratat "de sus" pe Churchil si cu deosebita amabilitate pe Stalin, pecetluind soarta a jumatate de Europa, ce a cazut sub autoritatea URSS. Cu toate acestea, la vremea respectiva, necunoscundu-se aceste amanunte, la sfarsitul razboiului vest-europenii ii adorau pe americani, de altfel justificat. Chiar si cei din estul continentului aveau aceleasi sentimente si nu intrevedeau ca asupra lor va veni noaptea comunista. Amanuntele referitoare la tratativele de pace se cunosc foarte bine si nu este cazul sa se zaboveasca asupra lor. Locurile privilegiate au revenit pe merit SUA si URSS, dar Marea Britanie - care a dus greul razboiului doi ani pana la intrarea in razboi a SUA - si Franta de acum a lui De Gaulle- care a avut de suferit enorm dupa debarcarea din Normandia - au fost tratate cu indiferenta. Cu aceeasi ignoranta nemeritata au fost tratate si statele est-europene. Polonia, Ungaria si Cehoslovacia distruse in razboi si de nemti si de sovietici, Romania, in ciuda faptului ca s-a alaturat aliatilor in al 11-lea ceas, dar s-a alaturat si a avut pierderi mari si Iugoslavia comunistului Tito, care a luptat cu tenacitate de una singura contra Germaniei. Animozitatile est - vest s-au facut remarcate din timpul tratativelor de la Potsdam si curand au generat razboiul rece. Ronald Regan a spus, referitor la mediocritatea politicii americane din acel moment: " SUA, la sfarsitul razboiului, era cel mai puternic stat din lume. Avea cea mai bine echipata armata, avea bomba atomica si cu toate acestea, a permis URSS sa dicteze conditii de pace". Spre nefericirea jumatatii de est a Europei. Dar SUA si-a luat revansa si a lansat planul Marshall care, desigur, a fost acceptat numai in vestul Europei si care avea sa schimbe radical Europa postbelica. Si pentru ca Europa avea nevoie sa fie aparata de agresivitatea Moscovei, in 1949 s-a infiintat NATO. Din acest moment relatiile americano - europene au avut suferit o apropiere ne mai intalnita in trecut. Tarile vestice erau recunoscatoare americii pentru ajutorul dat in timpul razboiului si pentru cel economic ulterior, iar populatia est-europeana spera in ajutorul american pentru a scapa de comunism. Toata Europa iubea America, chiar si francezii, in sinea lor. Sa ne oprim o clipa asupra reticientei francezilor fata de SUA. Prestatia Frantei la inceputul razboiului a fost lamentabila. Ocupata, umilita, silita sa admita politica germana... Dar Franta a avut - alaturi de Iugoslavia - o Rezistenta activa si care a furnizat Marii Britanii si ulterior SUA informatii extrem de pretioase in razboiul serviciilor secrete. Generalul De Gaulle, refugiat in Anglia, a dus o campanie activa prin radio, indemnand la rezistenta pe francezi si organizand o armata in coloniile franceze care nu erau fidele regimului de la Vichy, pentru momentul in care se va debarca in Europa ocupata de nazisti. Atat britanicii cat si americanii l-au tratat ca pe o persoana second-hand si nu au avut nici o incredere in impactul pe care el il avea in Franta. Generalul s-a simtit frustrat, de buna seama. Dupa razboi, cand a ajuns presedintele Frantei, le-a platit cu varf si indesat in special Marii Britanii, opunandu-se intrarii acesteia in nou creata Comunitate Economica Europeana. Fata de SUA, a avut o atitudine de respingere a imixiunii acesteia in Franta , in specila culturale si a renuntat la participarea la actiunilor NATO, fara sa iasa din organizatie. De Gaulle a facut o politica de echilibristica intre preponderenta culturala a Farantei fata de USA si Marea Britanie si adoptarea eficientei economice americane. Bun orator, a impus francezilor aceste repere, care se mentin si astazi. Intr-un film de propaganda din anii 1950, intr-un bistro, unde cativa francezi beau un pahar de vin, intra un american ce le ofera coca-cola. Dar cand acestia o gusta, o scuipa cu dezgust si ii spune tipului: go home! Acest exemplu reda mentalitatea francezilor din acea perioada, a acelei generatii. Lucrurile aveau sa se schimbe, dar nu radical, la generatia urmatoare. Foarte posibil ca anti-americanismul francezilor anilor 1950 - 1960 sa se traga din frustrarea ca SUA nu i-a ajutat suficient in timpul razboiului ( cum puteau sa o faca? ), din simtamantul superioritatii culturale, justificat de altfel si din tratamentul arogant al americanilor, la sfarsitul razboiului. Anii 1950, datorita planului Marshall, au insemnat un reviriment economic al Europei ( de vest ), greu de imaginat in perioada interbelica, dar a scos in evidenta si o alta fata a diferentelor dintre SUA si Europa si anume superioritatea inventivitatii europene. Desigur ca aceasta a fost posibila datorita pragmatismului american adus in Europa de planul Marshall. Pe de alta parte, SUA, a luat "cu doua maini" intelighentia europeana, platindu-o foarte generos ( inventatori, tehnocrati, artisti ), intrandu-se la momentul respectiv intr-o competitie incipienta, pana la infiintarea Uniunii Europene. Incepand cu mijlocul anilor 1950 Europa a inceput sa prospere. SUA de asemenea. Aproape ca nu exista somaj. Chiar si cele mai sarace tari ale Europei de vest au inceput sa simta aerul cald al prosperitatii. Marturiile epocii arata ca muncitori, initial necalificati, au inceput sa-si permita luxul de avea o masina de spalat, un frigider, un radio, un televizor, o motoreta si chiar o masina, obiecte ce doar le visau. Idealul acelor timpuri era viata americana, asa cum o vedeau in filme. Incetul cu incetul a fost preluat stilul de viata american din punct de vedere al inbracamintii ( omniprezentii jeans ), al petrecerii timpului liber, al picnicurilor, al modului de a face cumparaturi (aparitia super si hiper - marketurilor ), etc. Dar nu toate acestea se potriveau in Europa! Vom reveni asupra acestor aspecte ale diferentelor dintre americani si europeni. Iata cateva exemple. Masinile americane, lungi, late, desigur confortabile, reprezentau pentru europenii mai cu dare de mana un statut social. Dar curand si-au dat seama ca nu se potrivesc drumurilor inguste si intortochiate ale Europei si nici in orasele vechi ce s-au dezvoltat din cetatile medievale. Acestea erau adaptate pentru orasele americane, construite pe un teren virgin, unde se puteau proiecta artere de circulatie largi, cu locuri de parcare generoase. De asemenea, europenii au inceput sa aibe reticiente in ceea ce priveste designul masinilor americane. S-au impus designerii italieni, foarte estetici si care au fost preluati "cu doua maini" de americani. Un critic de arta american foarte influent ( nu-i stiu numele, sau nu vreau sa mi-l amintesc ), a spus ca arta s-a nascut in 1867. De ce nu in 1868? Arta moderna s-a nascut, totusi, in Europa. De fapt arta s-a nascut in Europa, ca ne place, sau ca nu ne place. Impunerea esteticii americane in Europa insa, a dat gresi. Politetea americana la fel nu s-a potrivit europenilor ( este vorba de anii 1950 - 1960 ). In Romania chiar si barbatilor in varsta li se spunea de catre cei de varsta adolescentei " Sarut mana". Nici un european nu concepea sa nu ajuti o femeie sa care un bagaj cat de mic, sau sa nu ii dai prioritate unei femei. In SUA cutuma era ca daca o femeie nu este in stare sa care un bagaj, atunci sa-l lase acasa. Vom reveni acestor aspecte ale diferentelor dintre americani si europeni.
Posted on: Sat, 06 Jul 2013 05:57:30 +0000