Un mic fracment din cartea la care scriu. Pentru Sys si nu numai. La întoarcerea acasă domnul Rădulescu îmi scrie în J.O. “Dragă Mariea, După 36 de ţări străbătute, orizontul nu mai este atât de îndepărtat. Visul va deveni realitate, cu siguranţă. Mult success în continuare. Cu toată căldura sufletească, Familia Rădulescu. Sao Paolo 18 martie 1998.” Dimineaţă plec spre Rio de Janeiro care a fost capitala Braziliei din anul 1764 pana in anul 1960, cand guvernul a fost transferat la Brasil.. Drumul este scurt. Ajung relative uşor la Consulatul General al României din Rio de Janeiro. Aici am bucuria să-l întâlnesc pe domnul Consul General Ştefan Cosmin. El a fost omul alb din întunecata mea întâmplare din Potrugalia cănd am făcut Turul Europei. Nu si-a schimbat caracterul şi nici înfăţişarea. Punem pe hârtie întâlnirile oficiale, cele pentru vize, massmedia şi români stabiliţi aici. Dimineaţă plec la ambasada Paraguaiului. Obţinerea unei vizei dureaz de obicei între 3 şi 10 zile. Servesc prânzul la Doamna şi Domnul Cosmin. După ce mâncăm vorbesc cu doamna Cosmin despre starea sănătăţii mele. În mare îşi dă seama ce se întâmplă cu mine şi mă sfătuieşte să fac nişte analize. Seara fac cunoştinţă cu oraşul Rio de Janeiro, în portugheză Râu de Ianuarie. Este situat în Golful Guanabara. Cartiere foarte bogate şi foarte sărace, unii dorm în apartamente de lux, alţii pe cartoane aşezate pe trotuarele bulevardelor principale, pe care trec maşini de ultimă oră, foarte scumpe. Case coloniale, de un alb impecabil sunt cuibărite între colinele împădurite ce-şi revarsă verdele naturii cu generozitate şi zgârie nori moderni de sticlă. Constat că este un oraş care nu doarme niciodată, este intr-o forfota continua. Noaptea, pe plaja bine luminată electric sunt îndrăgostiţi de diferite vârste, pescari, oameni care pur şi simplu se plimbă, fac joching, joacă, volei, fotbal, sau becminton. Terasele în aer liber sunt pline de consumatori. În toiul nopţii se desfăşoară antrenamente de hipism la câţiva zeci de metrii de plaje. Târgurile sunt funcţionabile şi noaptea şi sunt pline de turişti. Sunt tixite cu diverse suveniruri, animăluţe, păsări, instrumente muzicale, încălţări, haine, cu bijuterii de la pietre preţioase şi semipreţioase până la melci şi scoici cusute pe un fel de cismuliţe care zăngăne atunci când dansezi, ce mai, de toate, asa ca sa fie pentru toţi. Întradevar este un loc care are ce să ofere din toate punctele de vedere, debordează o bogăţie de atracţii şi activităţi, un amestec de cultură şi oameni în diverse stadii de bogăţie sau săracie. Ne plimbăm şi noi pe faleză şi admir unicul peisaj al vestitei plaje Copacabana. Munţi de granit abrupţi sunt în imediata vecinătate a plajei, la câţiva zeci de metrii de nisipul auriu. Li se spune Munii de Zahăr. Unul dintre ei seamănă cu o căcilă, I se spune chiar Căciula de Zahăr. La ambasadă aştern repede pe hârtie tot ce am văzut pentru a nu uita nimic. Dimineaţă mă întâlnesc cu un doctor român care îmi ia sănge pentru analize. E prea costisitor să mă duc la spital. Îi spun cum mă simt şi îmi confirmă cele bănuite de doamna Cosmin. Metabolismul este rătăcit, ha,ha, ha. Adică s-a pierdut prin corp din pricina schimbarii anotimpului primăvară din ţată cu iarna din nortul Europei şi intrată brusc în vara Americii de Sud. Neodihna la timp, hrana haotică din diferite ţări în comparaţie cu pesmeţii şi apa minerală în timpul călătoriei, bomboanele mentolate pe care le folosesc pentru a nu adormii prin gări, autogări, aeroportulri şi pe stradă. Toate au dus la instalarea menopauzei şi dereglarea sitemului hormonal. Bun. Sfatul este să am un program ordonat. Imposibil de respectat în condiţiile în care eu trebuie să ocolesc Pământul. Voi fi mereu în altă parte. Va veni mâine cu rezultatul. Mă tem să nu fi luat vreo boală ciudată. Îi fac o vizită domnului Victor Carp. Bem o cafea braziliană în timp ce-i povestesc despre călătorie. Îmi scrie în J.O. şi ne luăm rămas bun. Întâlnirea cu Alexandro Franco – Asesorio Parlamentar al lanţului de hotele şi resturante din Rio de Janeiro, este una de-a dreptul de extraordinară şi neaşteptat de surprinzătoare. Îmi face legătura cu cei din Clubul Leilor( Liones Club) din Iguazu. Ei îmi vor asigura drum, cazare, masă şi vizita la Cascada iguazu şi Hidrocentrala Itaipu.J.O. “Mariea Crâşmaru, Întrebare: este sau nu este (pardon de expresie) nebună? Dacă este, e de o nebunie superioară: Mahomed, mai toţi sfinţii, ba până şi Domnul Nostru Isus Hristos a fost acuzat de delir. Dar ce delir sublim! Mariea aparţine aceste tacme: Să ieşi de la Bucureşti, fără nici un ban, cu ideea fixă de a duce în lume un mesaj. Mesaj de ce? Mariea zice că e de pace, poate. Desigur e de prietenie. Şi mai ales e de prezenţă a României în atâtea ţări unde neam de neamul nostru nu a pus piciorul. “Aici e România!” A exclamat când a înfipt tricolorul nostru în banchiza îngheţată a antarcticei. Un drapel pe care l-a cusut ea însăşi, cu aţă neagră (alta nu avea). Căci autorităţile noastre nu a vrut să-i dea unul din Stocul Ambasadei: erau numărate şi nu pute-au lipsi de la apel. Mariea asta ne dă la toţi o lecţie de curaj, de încredere şi de voinţă. Zic Ziarele: “O româncă cutreeră singură pământul!” Se pare că nu e singură căci Dumnezeu e cu ea. S-o ajute până la sfârşit. Alexandro Frânco. Rio de Janeiro 20 martie 98.” Acest Român în vârstă de 81 de ani mă asigură că îmi va fi bine acolo unde sunt recomandată şi-mi dă şi 100$. Îi mulţumesc frumos şi ii spun că cei de la ambasada din Buenos Aires chiar nu au avut să-mi dea un drapel. Nu reuşesc să-l conving, îmi spune că putea să mi-l dea pe cel după birou. Ne amuzăm de încăpăţânarea lui şii mulţumesc încă odată pentru recomandarea către Liones Club. Dimineaţă merg la ambasada Paraguaiului să iau paşaportul şi-l depun la cea a Boliviei.
Posted on: Thu, 14 Nov 2013 19:36:20 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015