"Unde imi esti tu mie, dulce Romanie!" (II) Transilvania si "Universitas valachorum". Despre romanii din Voievodatul Transilvania: o autonomie intre alte autonomii Lipsa de consonanta istorica, lipsa unui fond istoric comun, de ev mediu, atestat prin marturii istorice, face ca istoria regiunilor istorice locuite de romani sa fie mult diferita. Si, in lipsa unor documente cu valoare de atestare istorica, istoria regiunilor istorice locuite de romani, ne referim acum la Transilvania, sa fie prezentata in istoria moderna a Romaniei sub forma unor eseuri de istorie. Adica, sa fie (re)interpretata si eludata in functie de cerintele si propaganda statului roman modern. Ne referim la istoria scrisa dupa 1918. Astfel, despre posibilele consonante istorice romanesti, daca e vorba de ideea ca romanii, de la vladica pana la opinca, tot aia sunt, in prea putine cazuri, de exemplu, s-a intamplat ca un domnitor din Moldova sa fie ales domn in Tara Romaneasca. De alegerea unui voievod transilvan in Moldova sau Tara Romaneasca, nici pomeneala. Despre drepturile romanilor, interesant este ca in Transilvania si Banat, inca din secolul al XIV, s-au conturat opt districte romanesti. Si, acele districte aveau o oarecare autonomie. In total au fost inregistrate 60 de districte cunoscute sub denumirea de - districtus valachorum. "Este vorba aici, de fapt, de opt districte privilegiate bănăţene, respectiv Lugoj, Sebeş, Craşovia, Bârzava, Mehadia, Almăj, Comiat şi Ilidia. Privilegiile lor, ce au început să se contureze de pe la sfârşitul secolului al XIV-lea, când turcii au ajuns la Dunăre, fiind apoi confirmate şi sistematizate prin diploma din 1457, a regelui Ladislau V Postumul". Sursa: Pascu, Ştefan: Voievodatul Transilvaniei. IV. Cluj-Napoca, 1989. Dintre teritoriile romanesti din Transilvania, care au avut o oarecare autonomie, se afla si Tara Fagarasului. Astfel, distrinctul "a funcţionat ca un regnum separat, ca o ţară aparte, având ca centru cetatea omonimă, care era şi beneficiară directă a prestaţiilor militare ale privilegiaţilor din zonă. Urbariul din 1632 specifică în legătură cu boierii şi libertinii făgărăşeni, că ei „slujesc călare la cetate oricând nevoia o cere” („lovok hátán szolgálnak az várhoz valamikor az szükségh kevania”). Sursa: idem. Un alt aspect de comentat este Tara Chioarului. "Similitudini certe cu privilegiile secuilor, prezintă şi modul de organizare al ţăranilor-oşteni din Ţara Chioarului. Potrivit opiniei lui Ştefan Pascu acest ţinut a fost, „în perioada obştilor libere [...], o ‘ţară’ românească asemenea altora din această zonă şi din multe altele, cu o viaţă patriarhală, cu datini şi obiceiuri moştenite din generaţie în generaţie.” Sursa: Prodan, David: Boieri si vecini in Tara Fagarasului in sec. XVI-XVII. In: Anuarul Institutului de Istorie din Cluj. 1963. (VI). "Populaţia românească, organizată potrivit dreptului cutumiar ius valachicus în obşti săteşti şi uniuni de obşti, conduse de cnezi şi voievozi, era organizată în interiorul unor „ţări” (terrae), formând o stare recunoscută constituţional, denumită Universitas valachorum. Autonomiile regionale ale acestor „ţări” româneşti, situate în zonele periferice ale Transilvaniei (Ţara Făgăraşului, Ţara Amlaşului, Ţara Haţegului, Ţara Maramureşului, Ţara Lăpuşului), tolerate parţial de autorităţile statului maghiar, au încetat să fiinţeze odată cu stingerea dinastiei regale arpadiene (1301). În secolele XIV-XV, „ţările” au fost reorganizate sub forma unor districte româneşti („districtus (v)olachales” sau „districtus valachorum”), conduse de demnitari numiţi de coroană. Sunt cunoscute aproximativ 60 districte „olachales”. Supusă restricţiilor şi, în perioada angevină, persecuţiilor a fost de asemeni Biserica Ortodoxă a românilor din Transilvania. În primii ani ai secolului al XIII-lea, în contextul evenimentelor prilejuite de Cruciada a IV-a (1202-1204), izvoarele scrise maghiare relatează în anii 1204, 1205 şi 1223 despre starea deplorabilă în care se aflau unele mănăstiri „greceşti” (de rit ortodox) din regatul Ungariei, cât şi despre măsuri abuzive împotriva autorităţii juridice a acestei biserici". Sursa: istoria.md/articol/70 In loc de concluzie, se pot afirma urmatoarele: "Reflectarea istoriografică a vieţii acestor comunităţi autonome româneşti e interesantă. Istoriografia românească – la nivelul sintezelor de largă circulaţie – se ocupă de ele mai mult tangenţial, tratându-le doar ca forme de organizare străvechi, prefeudale. Despre perioadele mai bogate în izvoare, când cu ajutorul unor documente regale, mai apoi princiare se poate urmări modul lor de coexistenţă cu regatul feudal, integrarea lor în societatea structurată pe stări, felul în care au reuşit să rămână părţi distincte ale unui întreg funcţional, întreg ce se compunea dintr-o mulţime de autonomii, despre asta se vorbeşte şi se publică fragmentar, şi doar în cercuri restrânse de specialitate. Şi niciodată corelat cu istoria altor comunităţi autonome! Suplinirea acestor goluri este o datorie ce ne priveşte pe toţi". Sursa: adatbank.transindex.ro/html/alcim_pdf1160.pdf Transilvania: Terra ultra silvam sau "Tara de dincolo de pădure". Pentru o mai corecta informare trebuie sa amintim ca sub aspect geografic si istoric Transilvania reprezinta teritoriul fostului voievodat, care a functionat pana in 1541. Ulterior Principatul Transilvania a inglobat si Banatul. Este o greseala a afirma ca prin Transilvania "intelegem toate teritoriile desprinse din Ungaria si unite in 1918 cu Romania: Transilvania propriu-zisa, Banatul, Crisana si Maramuresul". Sursa: banat.ro/academica/Transilvania.htm De ce avem nevoie de atat de multe date istorice? Pentru ca istoria regiunilor istorice, ce sunt considerate a face parte din "Transilvania", sunt si ele mult diferite intre ele. A nu tine cont de diferentierile istorice este sa nu tii cont de insasi istoria acelor locuri. Un alt aspect pe care dorim a-l comenta este legat de "autonomie". Marturiile istorice romanesti atesta prezenta unor microregiuni, denumite districte, unde, romanii, valahii cum erau denumiti in latina, isi faceau legea proprie si puneau in aplicare datina stramoseasca. Nimic deosebit in asta. In toata Europa au fost inregistrate tinuturi cu privilegii asemanatoare, mai mult sau mai putin semnificative fata de contextul organizarii de stat. A spune ca romanii din Transilvania au fost asupriti, pe toata durata timpului istoric, este o mare greseala. Si, propaganda istorica romaneasca pune mare accent pe istoria falsificata a sfarsitului de secol XVIII, inceput de secol XIX, cand, apar revolte romanesti in teritoriile controlate de "straini". Despre putinta romaneasca in autodeterminarea istorica putem afirma ceea ce se stie - numai realitatile istorice sunt cele care dictau si dicteaza si in prezent evenimentul istoric. Ne referim mai ales la urmari istorice. A afirma ca romanii erau tinuti intr-un fel de sclavie este o grava eroare. Nu dorim sa speculam ideea unei insuficiente istorice romanesti. Nu dorim sa prezentam ideea unei anistorii romanesti fata de determinarile istorice, cu urmari istorice, ale celor care produceau istoria. Se stie prea bine ca istoria se face cu forta armata, se produce cu puterea care cucereste si stapaneste. Nimeni nu contesta prezenta romanilor in bazinul carpato-danubian-pontic. Nimeni nu contesta prezenta romanilor din Transilvania. Dar, sa organizezi istoria dupa "dreptul primului venit" si, notificarile istorice sa fie, conform propagandei istorice comuniste, o suita de doine de jale, fara relevanta istorica, este o greseala. Cultura traditionala taraneasca romaneasca a fost incapabila sa ridice un stat condus si administrat de romani in Transilvania. Este un adevar istoric. Problemele de istorie romaneasca, ceea ce se cunoaste si se invata in scoala preuniversitara romaneasca, ne referim mai ales la Transilvania, este ca nu a tinut cont de relevantele europene ale evenimentelor istorice consemnate din Transilvania. Propaganda istorica comunista a eludat tot ce se putea eluda in privinta adevarului istoric din Transilvania. Nu conta, nimic altceva, decat perspectiva istorica a romanilor, o preluare tarzie a unor idei ce au aparut la vremea constituirii natiunilor europene. O posibila concluzie este: determinare istorica romaneasca in Transilvania, in privinta raportului de forte, nu exista. Ne referim pana in secolul al XVIII-lea. Abia dupa aceea, apar elemente care sa ateste intentiile de rezolvare a unor probleme apartinand populatiei romanesti. In prezent, aproape toata istoria romaneasca oficiala din Transilvania este o istorie romantata. O istorie care elimina elementele de istorie care atesta convietuirea echilibrata a romanilor cu alte neamuri. Pare, sa fi fost, o enclava cu mentalitate si asumare istorica total diferita fata de restul lumii. O falsa poezie care atesta doar un singur lucru: lipsa de consistenta istorica. Si, acolo unde nu exista istorie, nu noi suntem de vina ci, acei oameni incapabili sa edifice istoria neamului romanesc. Problema noastra de azi este una grava pentru ca se continua demersul initiat de comunisti, de a exalta romanii prin false modele istorice. In timp istoric modern, federalizarea inseamna a accepta diferite autonomii. Nu ne referim neaparat la conceptul juridic ci, la intelegerea faptului ca Europa, istoria Transilvaniei este marturie a diferitelor autonomii care protejau dezvoltarea unor microregiuni. Pe ce baza asta? Pe baza marturiile istorice, pe baza relevantelor istorice, pe baza rezultatelor istorice. Eludarea istoriei Transilvaniei, al celei reale, are ca scop dezinformarea. Are ca scop reducerea importantei istoriei romanilor din Transilvania pentru un posibil model de convietuire interetnica. Asa cred. Romanii care au crescut in monocultura nu au cum sa ofere sfaturi celor care, din mosi-stramosi, au trait si traiesc intr-o diversitate interetnica complexa, asa cum este si astazi viata din Transilvania. In incheiere Vom mai discuta despre principiile de "federalizare", pe baza autonomiei, pe baza autodeterminarii. Nu ne referim la autodeterminare teritoriala ci la autodeterminare socio-culturala, pe baza adevarului istoric, asa cum este corect sa fie. Am tinut neaparat sa discutam cateva aspecte legate de istoria Transilvaniei. Referirea speciala la romanii transilvaneni nu are rolul de a arata cu degetul ci de a comenta adevarul istoric. Bogatele referiri de istorie, sub forma de citate, au rolul de a prezenta netrunchiat dumneavoastra rodul unor cercetari de istorie romaneasca. Concluziile, cu riscul de a fi gresit inteles, nu este de a pune la punct "devianta" romaneasca de istorie ci, de a propune o analiza globala a ceea ce s-a intamplat in timpurile istorice. Adevarul istoric nu trebuie sa supere pe nimeni. Addenda 1. Forme de organizare romaneasca atestata in Voievodatul Transilvania "Districtele româneşti din Transilvania şi Banat prezintă şi ele unele similitudini cu autonomia Secuimii. E adevărat, privilegiile lor nu au fost încadrate într-un organism coerent, ca la secui, cumani şi iazigi, pe de altă parte majoritatea acestor autonomii regionale şi microregionale s-au dizolvat de timpuriu în sistemul comitatelor. Totuşi, la baza privilegiilor comunităţilor româneşti din zonele limitrofe ale regatului - maghiar (n.aut.) au stat – ca şi în cazul secuilor – obligaţiile militare ale voievozilor şi cnezilor, respectiv ale boierilor făgărăşeni". Sursa: Pascu, Ştefan: Voievodatul Transilvaniei. IV. Cluj-Napoca, 1989. "Este semnificativ şi faptul că în 1451 guvernatorul Iancu de Hunedoara se adresa oficialilor „celor şapte scaune valahe” („septem sedes Walahicales”) din părţile craşovene, cea ce – potrivit părerii lui Bónis György – ar putea fi o încercare de adoptare a modelului secuiesc-săsesc al organizării teritoriale, deoarece „unităţile administrative ale românilor nu se numesc scaune, ci de regulă districte.”. Sursa: idem "Din ansamblul autonomiilor româneşti, din perspectiva paralelismelor cu organizarea militară şi sistemul de privilegii secuieşti, merită o atenţie aparte Ţara Făgăraşului. Referitor la boierii acestui regnum, David Prodan afirmă: „Boierii sunt urmaşii celor care s-au ridicat din mijlocul obştilor săteşti de aici, cnejilor sau altora, sau prin daniile domnilor Ţării Româneşti. Se cunosc asemenea hrisoave de danie de la Vlaicu, Mircea cel Bătrân, Vlad Dracul şi alţii.” Chiar dacă consideră instituţia boierimii din această zonă de origine incertă, Bónis György atrage şi el atenţia asupra faptului că Ţara Făgăraşului – sub diferite forme, deci indiferent dacă era administrată de rege, de domnii Ţării Româneşti sau de principii Transilvaniei – a funcţionat ca un regnum separat, ca o ţară aparte, având ca centru cetatea omonimă, care era şi beneficiară directă a prestaţiilor militare ale privilegiaţilor din zonă. Urbariul din 1632 specifică în legătură cu boierii şi libertinii făgărăşeni, că ei „slujesc călare la cetate oricând nevoia o cere” („lovok hátán szolgálnak az várhoz valamikor az szükségh kevania”). „Boieria” privilegiaţilor acestui teritoriu – spre deosebire de calitatea de cneaz, ce se va transforma în titlu nobiliar, omologat dimpreună cu domeniul aferent stării nobiliare – şi-a păstrat caracterul de officium, adică dreptul de proprietate era condiţionat de satisfacerea obligaţiilor ce ţineau de el, ca şi în cazul primipililor secui şi a lăncierilor din Szepes. Supravieţuirea îndelungată a acestor libertăţi Şarolta Solcan o explică prin echilibrul – dictat pe undeva de interese – dintre năzuinţele de autonomie ale boierilor şi pretenţiile stăpânilor ţinutului: „Evoluţia socială a fost rezultatul unei permanente confruntări a două tendinţe. În interiorul comunităţii făgărăşene era vădită dorinţa de conservare a vechilor statusuri. Nu se putea pune problema extinderii privilegiilor. Din exterior acţiona dorinţa stăpânirilor de a limita, chiar de a anula drepturile supuşilor. Puterea deosebită a stăpânilor ţării era pavăză în apărarea autonomiei, dar şi un element destructiv pentru structurile tradiţionale.” Sursa: Prodan, David: Boieri si vecini in Tara Fagarasului in sec. XVI-XVII. In: Anuarul Institutului de Istorie din Cluj. 1963. (VI). 2. Despre cel mai vechi document care atesta Transilvania. - "În cel mai vechi document maghiar scris şi păstrat cu referire la Transilvania, un act de danie emis de regele Géza I al Ungariei (1074-1077) în anul 1075 în beneficiul mănăstirii Sf. Benedict, teritoriul de referinţă apare sub numele de Terra ultra silvam, „ţara de dincolo de pădure” (vide supra: paragraful „Etimologie”). În actul de danie din anul 1138 emis în beneficiul mănăstirii Dumis, regele Béla al II-lea al Ungariei (1131-1141), denumeşte teritoriul în cauză in ultrasivanis partibus". Sursa: istoria.md/articol/70
Posted on: Fri, 23 Aug 2013 11:22:42 +0000
Recently Viewed Topics
© 2015