„VARA SĂTMĂREANĂ”, RELAXARE CULTURALĂ ÎN CENTRUL - TopicsExpress



          

„VARA SĂTMĂREANĂ”, RELAXARE CULTURALĂ ÎN CENTRUL CLUJULUI Clujenii iubitori de cultură pot admira în această perioadă o expoziție de pictură, grafică și sculptură în galeria Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda”, situată în centrul orașului. Lucrările aparțin unor artiști sătmăreni și au fost vernisate săptămâna trecută, în prezența a zeci de clujeni, pasionați de artă. Dacă nu vă sperie canicula din aceste zile, puteți să faceți o plimbare prin centrul Clujului, unde săptămâna trecută, joi 25 iulie, a fost vernisată expoziția de arte plastice cu vânzare „VARA SĂTMĂREANĂ”. Manifestarea, la care au luat parte zeci de clujeni iubitori de artă a avut loc în cadrul proiectului de colaborare dintre Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca și Asociația Artiștilor Plastici Satu Mare. Sunt expuse peste 40 de lucrări, de la tablouri estivale și fotografii, care te îmbie la plimbare și meditație, până la icoane. Toate acestea pot fi văzute doar trecând pragul Galeriei „Arte” de pe strada Vasile Alecsandri, nr. 1, unde intrarea este liberă. „Vara sătmăreană”, expoziția care încheie anul școlar 2012-2013 La vernisajul ce a avut loc joia trecută de la ora 18, Vasile Corpodean, managerul Școlii Populare de Arte din Cluj, pe lângă cuvintele de bun venit adresate partenerilor sătmăreni a vorbit și despre viitoarele acțiuni comune. “Cu această expoziție noi încheiem anul educațional 2012-2013 și acest lucru am dorit să-l facem alături de partenerii noștri, deoarece ne dorim să extindem pe viitor acest gen de activități și de colaborări. Astfel, în luna septembrie, o să avem o expoziție, „Clujul-orașul comoară” la recent renovatul castel din Carei. Tot în acea perioadă o să avem o expoziție și la Galeria de Arte din municipiul Satu Mare, unde vor putea fi admirate lucrările de final de an ale cursanților Școlii noastre, care, în prezent, sunt expuse în Galeria „Șantier” a Școlii Populare de Arte din Cluj”, a precizat Vasile Corpodean. Este al doilea an de colaborare între Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca și Asociația Artiștilor Plastici Satu Mare. La această expoziţie estivală au venit cu lucrări peste 20 de artiști plastici sătmăreni. În total sunt 44 de obiecte de artă care pot fi admirate de clujeni. „Îmi pare bine că ne vedem; noi expunem pentru a doua oară la Cluj-Napoca, grație protocolului de colaborare cu Școala Populară de Arte de aici, colaborare foarte bună pe care dorim să o avem și pe viitor. Puteți admira lucrări diversificate de pictură în ulei, acril, grafici, sculptură dar și fotografie. Venirea la Cluj, pentru mine personal este un lucru deosebit pentru că eu am copilărit aici și m-am jucat adeseori unde e casa în care s-a născut Matei Corvin. Totodată, foarte mulți membri ai Asociației noastre au terminat la Cluj, la Universitatea de Arte și Design și atunci au o legătură profundă cu acest oraș”, a declarat Csaba Gergely, președintele Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare, în cuvântul adresat la vernisaj. Artă cu sacrificii Prezent la eveniment a fost și Mircea Deac, directorul Școlii Populare de Arte din Satu Mare, instituție cu care Școala Populară de Arte din Cluj are parteneriate de colaborare de aproape cinci ani. Mircea Deac s-a arătat încântat de numărul clujenilor care au luat parte la vernisaj, vorbind totodată de condițiile grele pe care le au astăzi artiștii. „Mă bucur că suntem aici, alături de colegii noștri din cadrul Asociației Artiștilor Plastici și cei de la Școala de Arte Cluj. De asemenea mă bucur că sunt atâția oameni deosebiți, care apreciază și lucrează în acest domeniu. Suntem conștienți că nu este un domeniu ușor, în condițiile actuale, când cu greu reușești să vinzi un tablou”. Vernisajul expoziției „Vara sătmăreană” s-a bucurat și de prezența directorului Centrului Județean pentru Cultura Tradițională și Educație Artistică Mureș, doamna Monica Dohotaru. Colaborarea Școlii clujene cu instituția de cultură mureșeană au început odată cu vernisarea la Târgu-Mureș a expoziției „Clujul-oraș comoară”. Prezența la Cluj a doamnei director a reprezentat continuarea acestei colaborări prin diversificarea activităților. Domnia sa a fost plăcut surprinsă de calitatea lucrărilor expuse și le-a urat expozanților mult succes pe viitor. Expoziția cu vânzare „Vara sătmăreană” este deschisă publicului iubitor de cultură până pe 2 septembrie, de luni până vineri, între orele 12:00 - 20:00.
Posted on: Tue, 30 Jul 2013 15:28:39 +0000

Recently Viewed Topics




© 2015