Viaţa unui român la Londra nu este uşoară, aşa cum poate părea unora, e un amalgam de sentimente, de trăiri, de bucurii, de tristeţi. Dacă ai „norocul” să vii aici direct din România, vei fi - cu siguranţă - plăcut impresionat de politeţea care te înconjoară la tot pasul. Dacă îl calci pe un englez pe pantof, ai cele mai mari şanse ca tot el să îţi ceară şi scuze. Cel puţin spune un “sorry”, acolo, chit că îl gândeşte sau îl spune mecanic… În România, dacă îl calci pe vreunul pe pantof, ai toate şansele din lume să primeşti câteva cuvinte „dulci” despre familie, neamuri, rude, sau chiar să „o iei în freză”, dacă nimereşti pe cineva mai nervos. Diferenţa este de la cer la pământ, într-adevăr, de mentalitate, de educaţie, depinde de mulţi factori… Însă dacă stai mai mult timp şi ajungi să-i cunoşti mai bine, în mai mulţi ani, pe englezi, s-ar putea să ai surpriza să constaţi că politeţea (pentru foarte mulţi dintre ei) e doar o mască, o faţadă, sub care se poate ascunde -de cele mai multe ori – rasismul. Cu alte cuvinte, îţi zâmbesc în faţă, cu cel mai “sincer” şi “senin” zâmbet posibil, dacă nu ai fi obişnuit cu ei, ai jura că te iubesc ca şi pe un frate, însă în spate, nu te suportă pur şi simplu, ba mai mult, te urăsc, pentru că nu eşti englez, ai venit în ţara lor şi le „furi” locurile de muncă. Însă eticheta îi obligă să fie galanţi… Cam aşa-s englezii ăştia, bineînţeles, nu toţi, te pot „ucide” cu zâmbetul pe buze. Aşadar, întotdeauna e bine să îţi păzeşti spatele… Aceasta e doar prima pagină a vieții mele de emigrant, povestea abia începe…
Posted on: Fri, 21 Jun 2013 20:15:25 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015