Vorbind despre poezie şi limitele ei Aldo Luis Novelli [ traducere Maria Roibu ] Cuvinte multe, mai multe cuvinte Citesc frecvent comentarii critice la anumite poeme scrise cu o literalitate insuportabilă. Sunt convins că acei cititori, majoritatea poeţi sau persoane care se consideră poeţi suferă de « tristeţea metaforei », un rău ce afectează acele persoane care cred că o metaforă este, p.e. « bucle de aur » sau « palosuri mortale », acelea déjà sunt clişee. Poeţi, cititori, nu sunt- cum cred din gresală retoricii- un limbaj figurat în opoziţie cu limbajul natural. Tot cuvântul este imagine. Tot cuvântul este într-un fel metaforă impură al obiectului pe care îl numeşte. Este inutil să spunem « cuvântul câinele nu-l muscă ». Sau când scriem « masă », fiecare va vedea o masă diferită în mintea sa, masa din casa lui, cea a unui prieten, cea a familiei lui, cea pe care o păstrează în memoria lui, cea pe care a văzut-o la televizor ieri…sau o altă oarecare masă. Cuvântul « masă » este o imagine mentală, subiectivă şi personală a obiectului masă. Nu este cuvânt care să ne facă fleaşcă, să se prăvălească din cer sau să tragă un glonţ care să ne omoare…sau poate dacă este, poetul va trebui să îl găsească. Despre poezie vorbim altă dată. Hablando de poesia y sus confines palabras mas, más palabras Leo con frecuencia comentarios críticos a ciertos poemas hechos con una literalidad insoportable. Estoy convencido que esos lectores, en su mayoría poetas o personas que se consideran poetas sufren de “tristeza de metáfora”, un mal que afecta a aquellas personas que creen que una metáfora es, p.e. “rizos dorados” o “aceros mortales”, esos ya son clichés. Poetas, lectores, no hay -como creían erróneamente los retóricos- un lenguaje figurado en oposición al lenguaje natural. Toda palabra es imagen. Toda palabra es de alguna forma metáfora impura del objeto que nombra. Es ocioso decir que “la palabra perro no muerde”. O que cuando escribimos "mesa", cada uno verá una mesa distinta en su cabeza, la mesa de su casa, la de un amigo, la de su familia, la que guarda en su memoria, la que vió en televisión ayer...o cualquier otra mesa. La palabra "mesa" es una imagen mental, subjetiva y personal del objeto mesa. No hay palabra que nos empape de mar, nos avasalle de cielo o dispare una bala que nos mate...o tal vez sí la haya, el poeta deberá encontrarla. De poesía hablamos otro día.
Posted on: Fri, 12 Jul 2013 23:03:44 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015