Vă prezentăm câștigătorii celei de-a șasea ediție a Concursului de Debut Literar UniCredit Dragi "bibliofagi", sperăm că aveți parte de o vacanță plăcută, în ciuda vremii de afară. Ca să vă mai luați gândul de la stropii de ploaie, vă invităm să îi cunoașteți mai bine pe cei doi câștigători ai ediției din acest an a Concursului de Debut Literar UniCredit: - Secțiunea POEZIE - Ronița DRAGOMIR, cu volumul 37 de Lamentări și o Pildă Ronița Dragomir este din Craiova și are 28 de ani. Mărturisește că pasiunea pentru scris a deprins-o odată cu descoperirea "compunerii". Absolventă a Colegiului Național "Elena Cuza" cu profil bilingv francez, Ronița și-a obținut licența la Facultatea de Litere din Timișoara, la secția Engleză –Spaniolă. În 2012 își obține titlul de master în “Literatura și Critica Literară în limba Engleză” la Universitatea din Utrecht, Olanda, cu lucrarea de disertație "LSD: Life as Socialist Dream" în care abordează conceptul de nostalgie post-communistă și aplicabilitatea lui pe două opere ale lui Dan Lungu ("Sunt o babă comunistă" și "Paradisul Găinilor"). În vara lui 2012 Ronița Dragomir a pus bazele unui proiect fotografic intitulat "Carte de Bucăți" în care prezintă legătura dintre 12 fotografii și textele lor. Au urmat trei expoziții în București, Timișoara și Craiova iar din 2013, cinci din cele 12 fotografii sunt expuse la Ketelhuis, în Eindhoven, Olanda. Ronița speră ca inițiativa ei să se finalizeze într-o carte împărțită în imagini-text. Volumul de poezii "37 de Lamentări și-o Pildă" reprezintă după cum ea însăși afirmă, ”o viață întreagă parcursă în etape și expresia sentimentelor trăite de-a lungul a 28 de ani în 38 de poezii. Textele s-au născut din impactul ce l-au avut asupra mea anumiți oameni (iubiți/prieteni) și felul în care am ales să evoluez (sau să învăț) din experiențele avute. Cred că nu sunt singura și cred că oricine citește aceste poezii, se va găsi pe sine uneori, fie pe rândul doi, fie pe cel final. Până la urmă, eu asta cred: cred în Literatură și în faptul că ne ține laolaltă, legați unii de alții prin cuvinte și trăiri. Mi-ar plăcea să cred că, prin această carte, și eu aș putea cumva să contribui la "reîntregirea" acestei familii”. ARGUMENTUL JURIULUI: „Poezia Roniței Dragomir este o poezie în pas cu timpul, care poate crește și care poate da un volum de poeme foarte bun. Poeziile sunt foarte bine construite, autoarea știe cum să structureze un poem (cum să-l înceapă și cum să-l închidă). Cu toate că de multe ori tonul este grav, autoarea evită să cadă într-un patetism ieftin și nu se lasă niciodată condusă de această gravitate.” MARIN MĂLAICU-HONDRARI IATĂ DE CE A PRIMIT MARELE PREMIU: Îngeri copți “Ți-ascult o coardă vocală pe alocuri – întreruptă, sacadată - și mă rog în minte să nu taci. E puțin, știu, dar n-are a face. În praful ce iese din pian văd steluțe, văd nimfete, văd spiriduși roșii cu găleți de aur. Și ce ? O să închidem ușa, să ne asfixiem de cald și neaerisit, numai să nu ne plece poveștile, cu praful lor de stele cu tot. Cântă. Nu te opri. Știi și tu și eu că viața e absurdă uneori, seara pe la apus, când se mai strâng la sfat în fața porții copiii de clasa a V-a. Copii bătrâni cu pantaloni mulați și suflete sparte, fără mingi, fără încredere și fără folos; copii de clasa a V-a, cu gene lungi și dese, cu lacrimi de crocodil șiroind pe pulpă și sprijinindu-se-n bastoane de fier - ca pe vremea mea. Aproape. Unde sunt cireșii de-altădată cu îngeri copți căzând din ei!? Și coșulețele din bambus aliniate de-a lungul străzii Apateu? poate poate o să le umple și pe ele cineva - vreun trecător cu suflet mare și piersici furate-n buzunar (...)” (continuarea... vă așteptăm la lansarea volumului în cadrul Târgului Internațional de Carte GAUDEAMUS – Parte de Carte, ediția XX, standul Humanitas) - Secțiunea ROMAN– C. G. BĂLAN, cu volumul Escroc S.R.L. C. G. Bălan s-a născut în 1972, în Bucureşti. Obţine o licenţă în cadrul Universităţii de Construcţii Bucureşti, apoi un master în inginerie mecanică, Ottawa University, în 2004. Începând cu acelaşi an, publică editoriale satirice în diverse jurnale ale comunităţii românilor din Canada - ţară în care a emigrat imediat după terminarea facultăţii, nu înainte de a-şi „satisface” deasemenea şi stagiul militar (încă obligatoriu în 1997). Ca autori favoriţi îi enumeră pe: Llossa, Pamuk, Kafka şi Bulgakov. Este de părere că, în zilele noastre, cărţile sunt cumpărate mai mult pentru a fi expuse în bibliotecă, într-un gest sentimental faţă de trecut: “Nu mai avem timp să citim, nu ne mai interesează prea mult arta, dar ne înclinăm în faţa a ce a însemnat ea pentru umanitate, în trecut. Tehnica este cea care împinge acum corabia cunoaşterii, sau asta este percepţia pe care o am privind în jur. Economistul, computeristul, mecanicul…, aruncă şi ei câte-un bănuţ, în grabă, când îşi aduc aminte, în fântâna părăginită în care înnoată peşti în formă de cuvinte. Altfel, cum să alături pe un raft din biblioteca personală, Coliba Unchiului Tom, Gestapo, Dracula, Doamna Bovary?! Numai pentru că au fost la un preţ redus şi frumos legate?” A început să scrie la Escroc SRL, într-o seară cînd, pur şi simplu, nu a găsit în librării o cărţulie exact pe gustul său (cum fusese, de exemplu, Zbor deasupra unui cuib de cuci de Ken Kesey) şi apoi a continuat să o facă îndemnat de prietenii care voiau să afle continuarea. Romanul a fost scris, în cea mai mare parte, în orele târzii ale nopţii şi corectat în pauzele de masă, la serviciu. Finalizat în aproximativ doi ani, Escroc SRL este bazat pe fapte reale (mai mult decât şi-ar dori-o autorul). Personajul principal este un pic anarhist, urăşte băncile, cazinourile şi societăţile de asigurare, pe care vrea mereu să le escrocheze, „face” politică, încearcă să "se descurce" prin Occident, se îndrăgosteşte, schimbă ţări şi oraşe, filozofează, se împrieteneşte cu cine nu trebuie, călătoreşte în plafonul unui accelerat, dar şi cu containerul, are tot felul de aventuri şi, în general, face tot posibilul să nu plictisească pe nimeni pe parcursul a vreo 350 de pagini. ARGUMENTUL JURIULUI: „Escroc S.R.L. este un roman al peripețiilor unui tânăr plecat ilegal din România, care își aranjează situația în Occident prin tot soiul de malversațiuni ilegale, de la despăgubiri pentru accidente simulate la fraude în cazinouri și chiar spargeri de bănci. Lui Marcel, protagonistul romanului, i se asociază în aceste operațiuni alți doi conaționali, Mario și Adi, alcătuind un trio memorabil de “gangsteri”, nonșalant și inventiv, în care fiecare aduce aportul propriei personalități. Narațiunea alertă, cu o atentă documentație faptică, face lectura fluentă și agreabilă. Nu în ultimul rând, contribuie la reușita romanului autenticitatea vocii narative, la persoana întâi. Marcel nu e doar un escroc dornic de înavuțire rapidă. Opțiunea lui, a unui ins cu un intelect deloc mărginit, se isprijină pe o filosofie de viață, ale cărei rădăcini transpar din secvențele retrospective ale copilăriei și adolescenței eroului, petrecute în țară.” LIVIU PAPADIMA IATĂ DE CE A PRIMIT MARELE PREMIU: “Toate livezile de pruni fuseseră pline de rod în toamna despre care vă povestesc. Fusese un an bun, în primăvară nu dăduse îngheţul peste flori şi numai ce trecuse vara fără ca satul să fi fost lovit nici măcar o dată de piatră. (...) Într-o seară la fântână, Budeşteanu a jurat că nu văzuse asemenea belşug în toţi optzeci şi cinci de ani în care fusese martorul tuturor minunilor, mai mari sau mai mici, petrecute în satul Periş de Vrancea. (...) Prunul este penultimul pom fructifer care dă în pârg (ultimul fiind gutuiul) dar nici unul nu era privit cu atâta dragoste. Bărbaţii satului aruncau cu toţii priviri deocheate înspre crengi frecându-şi satisfăcuţi mâinile. (...) Budeşteanu îşi vindea în fiecare an toată producţia. Absolut tot, până la ultimul litru de ţuică, dar niciodată în septembrie sau noiembrie, cînd mulţi aveau, şi preţul era mic. Începea să o vîndă după sărbători şi avea atât de multă, încât vindea din ea până prin iunie. Nu numai ţuica, dar şi vişinata lui era de calitate, pentru că nu se zgârcea nici la vişine, nici la zahăr. Poate că de aici ar fi trebuit să încep povestea gîştelor, de la vişinată. (...) După ce a terminat de vândut toată vişinata, lui Budeşteanu i-au rămas vişinele pe fundul damigenei de patruzeci de litri. Le-a aruncat în fundul curţii, în groapa de resturi menajere, apoi a spălat bine damigeana. Îi plăcea să lase totul pregătit pentru producţia următoare, pentru că era un om foarte meticulos şi gospodar. Apoi a dat de mâncare la gîşte, a meşterit puţin la scândurile gardului vechi, a aţipit de după-amiaza, iar când s-a trezit, a udat puţin grădina de zarzavaturi. Pe seară a observat că lipseau gâştele, toate doişpe. Le-a strigat, le-a căutat şi într-un târziu le-a găsit pe toate. Zăceau nemişcate, lângă gard. Budeşteanu s-a supărat tare, s-a gândit că a aruncat vreun neom cu otravă pentru câini şi gâştele s-au aflat chiar acolo, la ceasul rău. Amărât, a chemat-o şi pe ţa Veta, să-i dea vestea proastă : Ia uite ce s-a ales de capra noastră, femeie! Doişpe leşuri de gâşte, asta s-a ales! Dar pacostea se întâmplase, nu se putea face nimic, aşa că ţa Veta, care şi ea avea o fire practică, s-a gândit să le jumulească măcar de fulgi, ca să aibă de-o plapumă şi de abia după aia să le arunce în râpele Cârceiului. Ceea ce a şi făcut. Le-a jumulit, apoi le-a aruncat tocmai la pod, unde se aruncau mortăciuni călcate de maşină, pui noi-născuţi de pisică, sau câini înnecați de proprii stăpâni. Cînd s-au trezit a doua zi de dimineaţă, Budeşteanu şi ţa Veta au auzit măcănitul familiar al gâştelor şi pe moment au crezut că visează. Au ieşit desculţi afară, dar nu era vorba de nici un vis, gâştele chiar erau, toate doisprezece aliniate în faţa porţii! Lipsite de pene şi de fulgi, se treziseră din beţie în râpele Cârceiului şi se întorseseră nedumerite acasă. Arătau ca şi cum scăpaseră de la o execuţie, fugite dintr-o rotiserie sau ceva… Exceptînd lipsa totală a vestimentaţiei, erau doisprezece gâşte perfect sănătoase, care doar mîncaseră două kile de vişine alcoolizate cu-o zi înainte. Budeştenii n-au mai avut ce face şi au pus mâna pe satâr. Le-au tăiat pe toate şi le-au vândut prin sat. Oamenii s-au îngrămădit să le cumpere că preţul era bun şi veneau gata jumulite (...)” (continuarea... vă așteptăm la lansarea volumului în cadrul Târgului Internațional de Carte GAUDEAMUS – Parte de Carte, ediția XX, standul Humanitas)
Posted on: Fri, 30 Aug 2013 07:21:28 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015