Vă îndemn deci, fraţilor, prin îndurările lui Dumnezeu, să - TopicsExpress



          

Vă îndemn deci, fraţilor, prin îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu … şi fiţi transformaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, cea bună şi plăcută şi desăvârşită. Romani 12.1,2 Multor credincioşi adevăraţi li se pare greu să afle voia lui Dumnezeu. Ei doresc să o împlinească şi ar împlini-o dacă ar cunoaşte-o. Se ridică constant întrebări de genul: Ar trebui să mă mut în alt oraş? Să intru în parteneriat de afaceri sau să mă alătur acelei firme? Să mă implic în această nouă lucrare creştină? Când apar aceste întrebări, ele ar trebui să dea imediat naştere alteia: „Doamne, ce vrei Tu să fac?“. Dar cum putem cunoaşte voia lui Dumnezeu? Nu este întotdeauna uşor să fii sigur. Şi totuşi, dificultatea nu vine dinspre Dumnezeu. El nu doreşte să bâjbâim în întuneric. Dimpotrivă, ne pune mereu în cale semne şi indicii referitoare la drumul pe care ar trebui să mergem. Deseori acestea sunt mult prea discrete pentru a fi percepute de ochii ignoranţi ai simţurilor, totuşi sunt destul de clare dacă ne debarasăm de voinţă proprie şi de mândrie, fiind dornici să ştim şi să facem „voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită“. Este o greşeală să căutăm un semn din cer, să alergăm de la un sfătuitor la altul, să aruncăm cu zarul sau să ne bazăm pe vreo coincidenţă. Nu că Dumnezeu nu Şi-ar putea face cunoscută voia prin vreunul dintre aceste mijloace, dar o astfel de purtare nu seamănă deloc cu aceea a unui copil care vrea să afle voia Tatălui său. Există o cale cu mult mai bună. Linişteşte-ţi inima şi stai în tăcere în prezenţa lui Dumnezeu. Apoi aminteşte-ţi că toţi cei lipsiţi de înţelepciune o pot cere de la Dumnezeu (Iacov 1.5). Mergi mai departe, poate fără să fii conştient de vreo creştere în înţelepciune sau claritate cu privire la viitor, dar cu certitudinea că vom fi călăuziţi la fiecare pas, cuvânt sau decizie. Este un ajutor de nemăsurat să faci fiecare lucru care-ţi stă înainte „fără să te îndoieşti de nimic“ (Iacov 1.6,7), fiind sigur că El nu va îngădui ca cei care şi-au pus încrederea în El să fie daţi de ruşine.
Posted on: Sat, 31 Aug 2013 04:54:28 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015