Zău că nu-nţeleg de ce mi se pune eticheta de persoană geloasă doar pentru că am avut suficientă tărie că să mă îndepărtez de anumite persoane care m-au dezamăgit. Nu înţeleg de ce mi se reproşează faptul că am uitat anumite promisiuni, când tocmai persoana care mi-a promis a fost persoană care a dezamăgit cu sau fără voie. Nu înţeleg de ce lumea-mi spune că sunt o orgolioasă doar pentru că aleg să mă îndepărtez de persoanele care-mi fac oarecum rău, sau cel puţin asta consider eu pe moment. Anumite persoane, plecând din viată mea, au fost mult mai fericite, chiar foarte fericite; fie că locul meu a fost luat de cineva mai bun, fie pentru că pur şi simplu, prezenţa mea le făcea rău. Dar dacă şi eu aleg să plec din viată unora din acelaşi motiv? Dacă şi eu mă îndepărtez de unii pentru că pur şi simplu nu pot sta-n viată lor şi să mă prefac că totul e bine, când de fapt nu e? A nu se înţelege că sunt egoistă şi nu mă bucur pentru binele aproapelui meu, dar când acel aproape are parte de un eveniment fericit în viată lui de genul unei relaţii, sau a unei noi prietene, sau mai ştiu eu ce, şi eu aflu de pe la alţii sau de pe Facebook [trist, azi totul se rezumă la Facebook] oare cum mă simt eu? Cum mă simt când aproapele-mi promite câte-n lună şi-n stele, dar aproapele nici măcar nu-mi spune cât e de fericit? Cum mai îndrăznesc anumiţi prieteni să-mi ceară să mă-ncred în ei şi să păstrez o strânsă legătură? Cum îndrăznesc acei prieteni să-mi reproşeze că ei mi-au promis că relaţiile dintre noi vor fi aceleaşi indiferent de cine le va sta alături, iar eu nu fac decât să mă îndepărtez? Cum îndrăznesc apropiaţii ăia să mai facă planuri alături de mine sau să mă alinte, când toate gesturile astea sunt trase la indigo după vechi sau viitoare relaţii de prietenie şi nu numai? Toate astea eu nu le mai înţeleg…nu ştiu dacă ar trebui să râd cu gura până la urechi când văd cum sunt catalogată de alţii sau dacă ar trebui să mă bufnească plânsul, să mă simt de zece ori mai dezamăgită şi mai dezgustată de caracterul celora pe care-i credeam prieteni. Aş preferă să-şi vadă toţi de fericirea lor şi să mă lase-n pace, sau măcar să nu mă mai judece pentru acţiunile mele. Aş prefera că prietenii aceia să dispară definit din viată mea, sau pur şi simplu, dacă le mai pasă puţin de mine, să-ntrebe, să nu aştepte să-i salut eu prima şi să-i întreb de sănătate. Aş prefera să mai recunoască şi prietenii aceia c-au greşit şi să-şi asume vina, nu să mă vorbească altor prieteni.
Posted on: Mon, 02 Sep 2013 21:05:30 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015