ca sa fiu constructiv, nu pun o injuratura, pun comentariul lui - TopicsExpress



          

ca sa fiu constructiv, nu pun o injuratura, pun comentariul lui Gotiu: "După ce a reafirmat faptul că decizia nu a fost (încă) luată, reprezentantul Guvernului în teritoriu a încercat să-i convingă pe telespectatori că „trebuie să ne obişnuim cu asta”, „că ăsta e capitalismul” (!). O astfel de poziţie din partea unui reprezentant al companiei ar mai fi de înţeles, dar din partea reprezentantului Guvernului (dar şi al locuitorilor judeţului Cluj)… Ce contează că sute de oameni rămân fără locuri de muncă, că alte sute rămân fără venituri (nemaiavând cum să-şi valorifice laptele), noi trebuie să gândim „global” şi „macro”. Mâine vor câştiga cei din Mureş (unde ar urma să fie relocată fabrica), iar poimâine cei din mai ştiu eu ce ţară, europeană sau nu, în care mâna de lucru şi laptele ar fi mai ieftine. Iar acest lucru este un dat al „capitalismului”. Nimic despre susţinerea afacerilor locale (cele care nu externalizează profituri, taxe şi impozite; cele care nu se mută de pe o zi pe alta în alte localităţi ori ţări). Nimic despre măsuri de stimulare a unor asemenea întreprinderi locale, de investiţii în infrastructură şi în facilităţi pentru micii fermieri de a-şi valorifica produsele, fără a depinde de marii procesatori internaţionali. Nu, cu o seninătate absolut dezarmantă, mesajul domnului prefect a fost că „astea sunt regulile” şi că nu se poate face nimic pentru a fi schimbate. O asemenea obedienţă şi umilinţă mai rar mi-a fost dat să văd."
Posted on: Wed, 19 Jun 2013 21:04:57 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015