"fleurs du mal" (variantă cu filmuleț) Încă din primul moment, străfulgerat de o încrucișare inevitabilă a privirilor, am știut că vei fi a mea. Nu îmi doream să te cuceresc, nici măcar să te seduc. Nu îmi doream să te cunosc, chiar și faptul că ai putea avea un nume mai puțin comun, parcă mă întrista. M-aș fi mulțumit cu un frison efemer, înghesuit printre globuri și o pereche de colinde săltate jucăuș din gâtlejuri îndepărtate. Poate că te-aș fi îmbătat, sau chiar te-aș fi drogat…mai devreme sau mai târziu. Prea îmi ocoleai fulgurant sinapsele, cu exuberanța unui vis umed sfârșit într-o secetă abruptă. Chiar nu îmi aduc aminte cu ce culoare a ochilor mă priveai. Resimt doar cicatricile unui întuneric aproape interzis, topindu-mă amnezic undeva în penumbra cuvintelor șoptite. Plecam departe, refugiat într-un scurt-metraj repetitiv. Te priveam cu răsuflarea tăiată, exilat într-o fantezie paralelă mult prea vividă. Mă lăsam răstălmăcit în gânduri lascive, și câteodată uitam de mine, interogat obsesiv de o asortare pictată între culorile dormitorului meu și lenjeria ta interioară. Zâmbeam pierdut, sorbindu-ți vocea tremurândă, asemeni unui afrodiziac pe care îl înghiți pe nerăsuflate. Îți imaginam eșarfa pângărită în dungi de ruj roșu, îmbibată în mușcături cadențate adânc în ritmul picăturilor de salivă dulce. Și fugeam iar…cu mâna stângă desenată în formă de căluș, în jurul unor buze care-mi picurau printre degete câteva gemete supuse. Mă întorceam dezamăgit, dar curios. Te priveam din nou, cu aceeași poftă cu care un copil gras vânează un tort de ciocolată, dar simțeam că nu ești de neînlocuit. Dacă nu ai fi fost tu, ar fi fost alta. Daca nu ar fi fost alta, ar fi fost un număr…și tot așa. Până aș fi rămas fără numere, îmbrățisând schizofrenic un ”8” întors, ca pe o pernă care-ți rămâne mică. Shhh. Nu vreau să știu nimic despre tine. Nu vreau să ascult melodiile tale preferate, nu vreau să văd filme care-ți plac, nu vreau să-ți aflu trecutul, nici prezentul, nu vreau să-ți cunosc prietenii, nici familia, visele, refulările, misterele, neajunsurile… Vreau să rămânem străini, întrepătrunși tangențial în mijlocul unei nopți oarecare, lipsită de stele și de iluzii sterpe. Nu o să mă prefac și nici nu o să te mint, nu o să merg la pas când de fapt ar trebui să o rup la fugă. O să te salvez puțin de mine…și mai târziu o să-mi mulțumești. Stăteai prea departe, nu reușeam decât să-ți sfâșii hainele cu o privire țintuită în dorințe înăbușite. Te ascultam dar nu înțelegeam decât dialectul unui puls accelerându-și mrejele în valuri de pupile dilatate. Știi că nu îți vei petrece nopțile cântând râuri triste, îmbibând cearșaful în vise rupte. Știi că inima nu-ți va șchiopăta în bătăi înjumătățite. Știi că datoria noastră karmică se poate rezuma, cu o reciprocitate efemeră, într-un triunghi de ore a căror amintire mi se va șterge odată cu urma ultimei zgârieturi pe care îmi vei fi sculptat-o pe spate, cu aroganța unui artist care-și petrece sufletul adormit pe rotunjimile unei creații neterminate. Știi că n-avem timp. Timpul nu e pentru noi. Putem doar să ne telegrafiem ”povestea”, fără cuvinte, într-un cod morse umezit galeș pe vârful limbii. Încă te privesc. Ghicesc frânturi de dorințe cenzurate. Gesturi poate neterminate. Tremurul buzelor te trădează, încerci să le ascunzi printre mușcături. Îți mângâi părul revărsat indecent peste ureche. Umbre de sudoare ți se preling îndrăzneț pe șira spinării, arcuindu-te letargic pe fotoliul neîncăpător. Tocurile îmi scrijelesc obedient numele pe covorul prea moale, visând parcă la trecerea bruscă într-un spațiu lipsit de gravitație. Când de pe buze îți curge un ”nu” molatec, îmi strigi de fapt ”da” cu o disperare sădită în fiecare por… Tânjești după o atingere, după o răsuflare fierbinte, după alunecarea neașteptată a unui dinte, undeva pe colțul buzei… Vrei să-ți spun ce să faci, ce să-mi faci… Vrei mai mult de cinci degete împletindu-ți sadic părul, mai mult de o mușcătură subliminală aruncată undeva lângă lobul urechii… Vrei să te domin, să-mi semnez parfumul în amprente sărutate haotic oriunde…nicăieri… …dar nu pe suflet. De suflet nu mă ating, promit. Îl las intact, abandonat, așa cum l-am găsit. Nu vreau să mă cunoască. Vreau doar un număr, un chip plăcut atașat unui corp înmuiat în păcat. Fără conștiință, fără amintiri, fără vise, nici speranțe. Vreau o clipire smulsă dintr-o lungă visare, în care să mă sprijin ștrengărește în ”8”, fără să-l răstorn. Nu mă întreba, nu vreau să vorbesc, să-ți răspund. Știi că nu e timp. Vreau doar un triunghi de ore…cât să fii a mea. Vreau doar să mă peticești, până mă rup din nou… …nu să te îndrăgostesc de mine. L.B.
Posted on: Thu, 20 Jun 2013 18:33:15 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015