la mijloc de codru des embrion de opt celule, stea de opt ori - TopicsExpress



          

la mijloc de codru des embrion de opt celule, stea de opt ori cât soarele inelarul deget, ce sfidare, la alungire de cub şi cubitus; îţi alerga un purtător de foc, elegant, înainte, draga mea şi jalea mea cea atât de bine plasată-n mijloc, deget-inel încât faţa ta face faţă-n crez absurd mişcărilor absurde ca şi cum ar fi logică şi logice. dar nu se-ntorc mieii din iezi. stăpânirea apelor e însă aşa strâmbă şi dreaptă când spui acestea apei inventăm, adică, asceza, exerciţiul peşterii, din care urcă sori, cu stalagmite, de atunci în stalactita lumilor de azi şi razele luminilor de mâini coboară apucând mâinele de odinioară eşti creta cu care scriu pe toate tablele infinite pici din tavan şi nu mai cad, nu mai cazi aud mâna plămădind stâna ca şi cum sărut mâna sărutului zugrăvind locul naşterii doamnă tentacula; vă retez tentaţia, galactica, parcă aş privi explozia, domnule profesor începător exploziv la lupta cu întrebările haosului picăturilor aproximarea vidului din ventuzele calamarului era aşa sabotată de pofta mijloacelor abisului încât era cât pe ce să dai drumul leviatanului înainte sa vină corabia cu condamnatul nedescrisului te sărut pe tine, doamnă scriere, nu păcatul. nu, nu eşti la mijloc. căci te iubesc. ştiu aripile ştiutorilor unde să cadă picătură lângă picătură, de la potop. unde să cadă tot căzutul în drepte, unde să fie spus osândei, nevinovatul ia aminte acum, aici, la furtul avid de tot aridul; o mică ventuză de dragoste îţi lipeşte fruntea de colosala veste. Dumnezeu a binevoit să se alăpteze din nou, din noi. plouă uriaş cu sori uriaşi. vine furtuna! sunt eu, ion hiperion. ardem tot, chiar şi carbon. moare apollo. vine Iona!
Posted on: Sun, 25 Aug 2013 21:49:11 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015