nu stiu altii cum sunt dar in viata mea se strang, constant si cu - TopicsExpress



          

nu stiu altii cum sunt dar in viata mea se strang, constant si cu insistenta, o puzderie de borcane de dulceata si gem. De la majorat incoace mi se intampla asa. Matusi ale mele si ale altora, prieteni care au timp, bunici ai nu mai stiu cui, vecini de unde locuiesc acum si de aiurea, chiar si cate o mama a cuiva, lucreaza toti frenetic pentru mine si imi trimit, la rastimpuri si cu diverse mijloace de transport, din diverse colturi ale tarii, borcane pline cu ceva. Eu ma bucur ca un copil de fiecare data. Iau borcanul, ma uit la el, aflu ce contine, imi curg bale pe interior, si apoi il depozitez undeva, langa celelalte. Cand il primesc, sunt 100% sigura ca o sa tin minte si mereu exact ce e in el si de la cine l-am primit si mai ales cand. Se vede insa treaba ca nu trec 2 saptamani si uit tot. Ma uit la borcan cu ochi straini si goi, ca si cum nu l-am mai vazut in viata mea. Si ma uit la fel, cu acelasi gen de uimire-nedumerire-senzatie de neimplinire interioara, si la celelalte borcane langa care este asta nou asezat. Parca inadins fac borcanele asta, sa te zapaceasca. Cred ca dupa ce inchid usa eu dulapului, borcanele isi freaca manutele lor de borcane, se ajuta unele pe altele sa isi scoata capacele, si apoi fac schimb de umplutura. Ala de visine arunca niste visine in dulceata de gutui, marmelada de prune fara zahar se zbenguie cu gemul de caise cu prea mult zahar, gemul de macese isi aduce aminte ca mereu si-a dori sa fie dulceata de trandafiri, si ca sunt si rude indepartate, si tot asa. Sa fim seriosi, dupa o vreme, toate borcanele de gem incep sa semene periculos de mult intre ele si alta explicatie decat asta de mai sus nu am gasit. Cert e ca, desi imi plac dulceturile asa de mult, mi-e frica sa deschid un nou borcan. Nu stiu ce e in el, nu stiu cine mi l-a dat, nu stiu daca e de la eclipsa sau ultimele alegeri pentru primarie si, mai ales, daca mai e bun. Si asta imi genereaza o stare de disconfort teribil, pentru ca mie imi plac dulceturile si gemurile foarte mult si ii apreciez foarte tare pe toti cei care ma alimenteaza constant.
Posted on: Mon, 21 Oct 2013 09:17:34 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015