În Vechiul Testament numele David este o apariție unică, - TopicsExpress



          

În Vechiul Testament numele David este o apariție unică, nefiind cunoscut alt bărbat cu același nume. Derivă de la un radical care înseamnă „a iubi”, substantivat „iubitul”. După traducerea și propunerea lui Origen, „cel îndemânatic la degete” și conform Sfântului Maxim Mărturisitorul, „cel smerit”, cel ce se micșorează pe sine. În Biblia de la 1914 observăm că primul care rostește numele lui David este însuși Dumnezeu când i se adresează lui Samuel: „Scoală-te și unge pe David, că acesta este bun” (I Regi, 16, 12). David era cel mai mic dintre cei opt fii ai lui Iesei Betleemitul. În această privință, Sfântul Atanasie cel Mare spune că „de David nu auzise nici vecinii, de vreme ce nici marele Samuel nu l-a cunoscut pe el. Ci a căutat să afle de mai are Iesei vreun fiu”. În genealogia seminției lui Iuda, figurează doar șapte fii ai lui Iesei, dar probabil unul dintre ei murise. David era bălan, cu ochi frumoși și plăcut la față (I Regi 16, 12), iar în Biblia din 1914 găsim că era „plăcut la vedere Domnului”, în sens că L-a găsit drept cu inima conform citatului: „Domnul se uită la inimă” (I Regi 16, 7).
Posted on: Mon, 11 Nov 2013 20:25:11 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015