În anii tensionaţi, când Rusia comunistă şi democraţiile capitaliste se priveau cu suspiciune, era un lucru jenant să fii bogat în bunurile acestei lumi. Biblia nu ţine partea comunismului în controversă atunci când declară la Iacov 5:1: „Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plângeţi şi tânguiţi-vă, din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi.” Acest avertisment profetic se aplică tuturor naţiunilor, inclusiv puternicei Rusii, cu toata bogăţia şi abundenţa resurselor ei, precum şi Vaticanului şi organizaţiilor religioase aflate sub conducerea lui. Faptul că Vaticanul este astăzi una dintre cele mai bogate organizaţii religios-comerciale de pe pământ nu dovedeşte că posedă credinţa care aduce adevăratele bogăţii durabile, pentru că bogăţiile materiale ale Vaticanului, splendoarea pământească şi tradiţiile sale religioase vor dispărea în bătălia Armaghedonului, în mijlocul urletelor şi plânsetelor strângătorilor de bogăţie, ale preoţilor şi ierarhiei fastuos îmbrăcată. Sursa bogăţiilor durabile este Iehova Dumnezeu, şi cel ce împarte astfel de bogăţii este singurul Fiu născut al lui Iehova, Isus Cristos. „Tatăl iubeşte pe Fiul şi a dat toate lucrurile în mâna Lui.” (Ioan 3: 35) Numai cei care au ajuns la o cunoaştere a lui Iehova şi care apoi ascultă de El, vor primi bogăţiile pe care El le împarte prin Fiul Său. Pentru acest motiv, Fiul a spus: „Şi viaţa vecinică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:3) Viaţa veşnică este, într-adevăr, o bogăţie. Multe persoane care au o dorinţă pentru binecuvântările vieţii, dar care au fost induse în eroare şi făcute foarte confuze de religie, sunt auzite spunând ceva de genul: „Eu cred că dacă fac ceea ce mi se pare drept voi fi salvat la viaţă veşnică.” Această idee este complet eronată. Nu sunt multe căi, ci numai una singură, prin care omul poate obţine binecuvântările bogăţiilor durabile, iar această singură cale a fost stabilită de Dumnezeu. Cum poate găsi omul această unică şi corectă cale? Pentru folosul omului care caută calea cea dreaptă, în Biblie sunt scrise aceste cuvinte: „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6) Ce este astfel de „credinţă”? În mod corect, adică definită scriptural, credinţă înseamnă a avea o cunoştinţă a scopului lui Iehova aşa cum este exprimat în Cuvântul Său, Sfintele Scripturi, şi apoi a te baza cu încredere pe Cuvântul lui ca adevărul. Credinţa trebuie să fie bazată pe ceea ce este cunoscut a fi adevărat şi noi avem asigurarea absolută că Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat. Despre aceste Scripturi Isus a spus în rugăciune către Dumnezeu: „Cuvântul Tău este adevărul.” (Ioan 17:17) În armonie cu explicaţia de mai sus, aceste Scripturi ale adevărului definesc credinţa în aceste cuvinte: „Dar credinţa este o bază a lucrurile sperate, o convingere despre lucruri nevăzute.” (Evrei 11:1, după Emphatic Diaglott) „Acum, credinţa este o asigurare bine fundamentată despre ceea ce sperăm, şi o convingere de realitatea lucrurilor pe care le vedem.” - Weymouth. Un om nu poate avea încredere în nimic care se bazează doar pe concepţia minţii sale şi fără nicio dovadă venită dintr-o sursă veridică. Orice nu se bazează pe adevărul absolut este doar o presupunere. Nicio persoană sănătoasă nu ar dori ca bunăstarea eternă în lumea nouă să se bazeze doar pe o presupunere. Dorinţa cititorului nostru este să primească binecuvântarea Domnului Dumnezeu, care face bogat şi care nu este urmată de nici un necaz, aşa cum spune proverbul. (Proverbele 10:22) Pentru a avea speranţa primirii unei astfel de binecuvântări trebuie să existe un motiv bun să se aştepte această binecuvântare, şi acesta trebuie să se bazeze pe dovezi competente venind dintr-o sursă de încredere absolută. Baza sau temelia pe care se sprijină speranţa este credinţa. Înainte ca un om să poată „crede” în sens biblic, sau să aibă credinţă, el trebuie să primească o anumită cunoştinţă. Prin urmare, este scris în Scripturi: „Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.” (Romani 10:17) Ştiind că mesajul din Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul, vă puteţi baza cu încredere pe acest mesaj când îl auziţi, pentru că furnizează dovezi adevărate şi convingătoare despre lucrurile pe care le speraţi. Acesta este motivul pentru care speraţi să obţineţi binecuvântările pe care Dumnezeu le-a păstrat pentru cei care Îl iubesc şi Îl slujesc. Credinţa nu se poate baza pe informaţiile provenind de la un simplu om, deoarece toţi oamenii sunt imperfecţi şi nu putem fi siguri că un om oarecare vorbeşte exact adevărul de la sine. Indiferent de onestitatea omului, părerea sa este lipsită de valoare, cu excepţia cazului în care este susţinută de Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă cineva se bazează pe ceea ce un om imperfect spune de la el însuşi, aceasta este credulitate şi nu credinţă. Orice speranţă bazată pe credulitate este sigur că se va nărui. Pentru a avea credinţă un om trebuie să audă adevărul, trebuie să ştie că acesta este adevărul, şi apoi trebuie să se bazeze cu încredere pe acest mesaj al adevărului. În cazul în care se supune acestui mesaj al adevărului, credinciosul nu poate da greş niciodată. A te baza pe ceea ce ai auzit din Cuvântul lui Dumnezeu al adevărului înseamnă a crede în Iehova Dumnezeu şi în scopurile Sale, aşa cum sunt descoperite în Scripturi. Notaţi argumentul extins aşternut în Scripturi despre acest punct: „Fiindcă „oricine va chema numele Domnului, va fi mântuit.” Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc evanghelia!” - Romani 10:13-15. Un om care ţine cuvântări în public şi spune concluziile sale sau părerile altor oameni nu este un predicator, în înţelesul Scripturilor. Un nume mult mai potrivit pentru el ar fi „palavragiu”. Omul care apelează la emoţiile sau pasiunile altora nu predică adevărul, pentru că o persoană poate primi adevărul numai prin raţionament calm şi serios. De aceea, Dumnezeu spune omului care caută adevărul: „Veniţi totuşi să judecăm împreună, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.” (Isaia 1:18) A judeca împreună cu Domnul Dumnezeu Iehova înseamnă a analiza Cuvântul Său în mod serios, cu rugăciune, studios. Din acest motiv, Domnul Dumnezeu trimite martorii Săi pentru a informa alte persoane despre scopul Său, şi aceşti martori proclamă nu ideile lor, ci atrag atenţia asupra mesajului adevărului, aşa cum se găseşte în Scripturi. Cel care primeşte această informaţie din Scripturi are privilegiul de a crede în Domnul Dumnezeu Iehova şi în Fiul Său Isus Cristos, şi dacă el crede, îşi va dovedi credinţa acţionând în armonie cu aceasta. A se baza pe Cuvântul lui Dumnezeu, fapt care constituie un element al credinţei, înseamnă a se purta în armonie cu Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. A ști cum În special de la anul 325 A.D. oamenii religioşi ai creştinătăţii au format organizaţii pe care le numesc „biserici” şi au stabilit doctrine sau păreri într-o formă aranjată, pe care le-au numit „crezuri”. Oamenii sunt îndemnaţi să creadă astfel de doctrine sau învăţături şi să urmeze formalismul acestui crez. A crede în doctrinele oamenilor sau în ceea ce este promulgat de către organizaţia oamenilor religioşi nu arată credinţă deloc. Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos sunt Învăţătorii adevărului, şi învăţăturile sau doctrinele adevărate sunt stabilite în Sfintele Scripturi. Scripturile sunt date ca un ghid perfect pentru omul care doreşte să înveţe dreptatea şi să urmeze calea dreptăţii. (2Timotei 3:16, 17) Rezultă, deci, că nu poţi plăcea lui Iehova Dumnezeu crezând şi bazându-te pe ceea ce-ţi imaginezi în mintea ta, nici nu poţi să-I placi crezând sau bazându-te pe ceea ce-şi imaginează şi învaţă un simplu om. Noi putem plăcea lui Dumnezeu doar prin cunoaşterea Cuvântului Său şi, ulterior, bazându-ne pe Cuvântul Său şi ascultând de el cu încredere. În consecinţă, o cunoaştere a Scripturilor sacre este absolut esenţială pentru credinţă. Primul lucru esenţial, în conformitate cu Evrei 1:6, este „să creadă că El este”, că Dumnezeu există şi că de la El vin toate binecuvântările şi bogăţiile. Dumnezeu este Cel veşnic, care a creat cerurile, pământul şi toate lucrurile. Aşa cum declară textul de la Exod 3:14, El este marele „EU SUNT”, ceea ce înseamnă că El nu este doar Cel care a fost şi este acum, ci Cel care a existat din veşnicie, fără început. Psalmul 90:1, 2 Îi atribuie următoarele: „Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam. Înainte ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!” Şi înregistrarea de la Isaia 42:5 spune: „Aşa vorbeşte Dumnezeu Iehova, El care a creat cerurile şi le-a întins, care a întins pământul şi cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc şi spirit celor ce merg pe el.” (ASV) Credinţa necesită cunoaşterea acestui adevăr. Prin Cuvântul Său, Biblia Sfintelor Scripturi, Dumnezeu se descoperă creaturilor Sale de pe pământ şi Îşi dezvăluie prin acesta scopurile cu privire la aceste creaturi. Semnificaţiile numelor sau titlurilor Sale sunt foarte importante. Numele lui Dumnezeu înseamnă Cel Puternic prin excelenţă, Creatorul tuturor lucrurilor. Numele lui Iehova înseamnă Cel ce are un scop cu creaturile Sale. Titlul Său Cel Atotputernic înseamnă că puterea Sa este fără limite. Titlul Cel Preaînalt înseamnă că El este Cel Suprem şi nu este nici unul pe aceeaşi treaptă cu El sau înaintea Lui. Titlul Tată înseamnă că El este Dătătorul de viaţă. El este Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, pentru că Isus Cristos, ca Fiul Său, a fost „începutul creaţiei” lui Iehova şi a primit viaţă şi început de la Iehova Dumnezeu. (Apoc. 3:14) El L-a numit pe Fiul Său preaiubit, Isus Cristos, să fie Oficialul Său Executiv Principal în univers şi Mântuitorul omenirii. După ce a primit o cunoştinţă despre Iehova Dumnezeu şi iubitul Său Fiu Isus Cristos, căutătorul adevărului doreşte să vină la El şi să înveţe scopul Său. Oficialul Său Executiv Principal, Isus Cristos, declară autoritar: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa: nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6) Cunoştinţa adevărului este ceea ce trebuie să aibă un om înainte de a putea avea credinţă şi, având-o, el trebuie să se bazeze pe această cunoştinţă. Dumnezeu S-a îngrijit de mântuirea şi binecuvântarea omenirii prin Isus Cristos, Fiul Său, şi nu există nici o altă cale posibilă pentru om să obţină astfel de binecuvântări. „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” Aşa spune Petru la Fapte 4:12. Pe lângă aceasta, Isus spune: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis.” (Ioan 6:44) Dumnezeu îl atrage pe căutătorul adevărului la Isus Cristos dându-i posibilitatea de a învăţa şi a şti că Isus este calea prevăzută de Dumnezeu pentru mântuirea şi binecuvântarea oamenilor şi că nu există alta. Atunci când o persoană sănătoasă învaţă că nu există nici o altă cale de a obţine viaţă şi binecuvântări decât prin Isus Cristos, este atrasă la Isus prin această cunoştinţă de către Dumnezeu Tatăl. Acest lucru este în armonie cu declaraţia de la Romani 6:23 că viaţa este darul lui Dumnezeu pentru om prin Domnul nostru Isus Cristos. Pentru astfel de motiv, Isus a zis lui Dumnezeu: „Aceasta este viaţa veşnică, ca să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos pe care L-ai trimis Tu.” - Ioan 17:3. Pentru căutătorul adevărului se ridică aceste întrebări: Ai ajuns la punctul să crezi că Iehova este Dumnezeul adevărat şi atotputernic şi că Isus Cristos este Fiul Său iubit, şi că prin voinţa lui Dumnezeu Isus a murit pe stâlp la Golgota şi, prin urmare, a furnizat jertfa răscumpărătoare sau preţul de răscumpărare pentru tine, şi că, prin urmare, Isus Cristos este Salvatorul omenirii şi numai prin El poate omul să aibă viaţa veşnică? Eşti convins că aceste adevăruri stabilite în Biblie sunt cu totul de încredere şi că poţi să te bazezi pe ele cu certitudine şi încredere? Dacă răspunzi „Da”, vei dovedi în continuare că tu crezi astfel urmând calea arătată de Scripturi, pentru a obţine binecuvântările bogăţiilor de care Iehova s-a îngrijit pentru omenire? Căutătorul adevărului va întreba acum: Prin ce pot dovedi aceasta? Răspunsul este: făcând un legământ de a face voia lui Dumnezeu stabilită de Isus şi, prin urmare, să calci pe urmele lui Isus. Ca un om perfect de treizeci de ani, Isus a spus, înainte de botezul Său în râul Iordan: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Evr. 10:7) Psalmul 40:7, 8 a prezis acest pas al lui Isus şi a arătat sentimentele Sale ulterioare: „Iată-mă că vin! - în sulul cărţii este scris despre mine - vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele.” Aceste cuvinte înseamnă că Isus a avut încredere pe deplin în Iehova Dumnezeu şi cu bucurie a fost de acord să facă voia lui Dumnezeu, Tatăl său. Astfel de legământ de a face voia lui Dumnezeu este denumit în mod obişnuit „consacrare”. Orice om care doreşte să primească favoarea lui Dumnezeu trebuie să urmeze exact această cale ca şi Cristos. El trebuie să creadă în Domnul Isus Cristos ca Răscumpărătorul, Mântuitorul şi Exemplul său şi, astfel, având încredere în Dumnezeu şi în Isus Cristos, trebuie să fie de acord sau să facă un legământ pentru a face voia lui Dumnezeu. Ce este voia lui Dumnezeu faţă de acea persoană este arătat în Scripturi. Prin urmare, devine necesar ca o astfel de persoană să studieze Scripturile şi să afle voia perfectă a lui Dumnezeu cu privire la ea. Este necesar ca o astfel de persoană să dea unele dovezi că a fost de acord să facă voia lui Dumnezeu, iar prin astfel de probe şi alte persoane pot şti că a luat poziţie de partea lui Dumnezeu şi a lui Cristos Isus. Despre aceasta este scris, la Romani 10:9, 10: „Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.” O mărturisire publică sau exterioară că a fost de acord să facă voia lui Dumnezeu este esenţială din partea persoanei pentru a arăta că are într-adevăr credinţă şi îşi exercită credinţa în Dumnezeu şi în îngrijirile divine pentru ea. Multe persoane pretind a fi creştini, spre deosebire de aşa-numiţii „păgânii”; dar aproape tuturor le este ruşine să mărturisească numele lui Dumnezeu şi al lui Isus Cristos. Această ruşine este în ea însăşi dovada că astfel de persoane nu au fost de acord să facă voia lui Dumnezeu. „După cum zice Scriptura: „Oricine crede în el, nu va fi dat de ruşine.” (Rom. 10:11) De ce i-ar fi ruşine cuiva să mărturisească deschis înaintea altora numele singurului Aceluia prin care trebuie să fie primite toate binecuvântările lui Dumnezeu, şi anume Isus Cristos, preţioasa Piatră de temelie? Dacă are credinţă adevărată, creştinului mărturisit nu îi va fi ruşine. Ţinând la această credinţă şi acţionând în armonie cu ea în timpul acestei lumi rele, acesta nu va fi dat de ruşine la sfârşit, ci va intra în bogăţiile nepieritoare ale lumii noi a lui Dumnezeu sub Împărăţia Fiului Său, Isus Cristos.
Posted on: Wed, 31 Jul 2013 12:49:34 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015