În cadrul ciclului de întâlniri cu titlul “UE mai aproape de - TopicsExpress



          

În cadrul ciclului de întâlniri cu titlul “UE mai aproape de tine”, în după-amiaza zilei de 7 iunie a.c., doamna Anamaria Almăşan, consilier pentru afaceri europene în cadrul Ambasadei, a avut o întrevedere la Colegiul Miguel Hernandez din Arganda del Rey cu copii de origine română, elevi ai doamnelor profesoare Octavia Iancu și Mihaiela Marton. Au asistat, de asemenea, Directorul colegiului și părinți ai copiilor. Într-o manieră interactivă și în același timp distractivă, diplomatul român a urmărit ca, prin jocuri și întrebări, să apropie elevii de valorile şi simbolurile europene, punând accentul pe diversitatea culturală europeană şi apartenenţa României la UE. De asemenea, a prezentat o serie de facilităţi la îndemâna copiilor şi a profesorilor, utile pentru o cunoaştere mai aprofundată a UE şi a oportunităţilor care li se deschid în acest cadru. Datorită sprijinului profesorilor de limbă română din Comunitatea Madrid, ciclul de seminarii „UE mai aproape de tine” se derulează în lunile mai şi iunie 2013, contând pe participarea a peste 300 de elevi de origine română şi colegii lor de cursuri. Ambasada României doreşte să mulţumească şi pe această cale şcolilor unde învaţă elevii de origine română, profesorilor coordonatori de limba română, precum şi Reprezentanţei Comisiei Europene şi Oficiul Parlamentului European din Madrid pentru deschiderea manifestată faţă de iniţiativa Ambasadei şi întreg sprijinul acordat. madrid.mae.ro/local-news/1199
Posted on: Mon, 10 Jun 2013 14:41:03 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015