În cartea Profesorului Kotter, la un moment dat, un Pinguin face - TopicsExpress



          

În cartea Profesorului Kotter, la un moment dat, un Pinguin face o tristă constatare şi zice: "Cred că în icebergul nostru a apărut o fisură" Fără a fi pinguin, constat şi eu tot felul de "fisuri"în viaţa noastră, fără să am voluptatea lor. Constituţia noastră, pe cale de plecare, consacră libertatea cuvântului, deci şi a opiniei. În limba română, un sinonim al "opiniei" este "părerea" Dacă am face, împreună cu Vasile Sebastian Dâncu, o cercetare sociologică de teren, am putea constata cu uimire (simplă ipoteză) că numărul opiniilor este mai mare decât numărul cetăţenilor din ţara noastră. Dacă eliminăm (sau punem politicos între paranteze) "minunea", "miracolul" sau "telepatia", singura explicaţie raţională a decalajului numeric amintit, poate fi aceea că unii dintre cetăţeni au două sau mai multe opinii, despre acelaşi lucru şi în acelaşi timp. Exemplul paradigmatic, sau modelul, îl dă chiar Premierul Victor Ponta. În problema cu Roşia Montană, dânsul are o opinie în calitate de Prim-ministru, şi o altă opinie, chiar una opusă primeia, în calitate de Deputat. Un filozof marxist ar putea spune că aici este vorba de o "contradicţie", chiar de una "antagonistă" Altfel spus, "fisura" sesizată de Pinguin a devenit "prăpastie" Fenomenul este mult mai general decât s-ar putea crede.Mai ales în Mass-media, apar la televizor (pe "Sticlă") diverşi oameni politici, cu diverse funcţii în Sistem. Dânşii se expun prin prezenţa non-verbală (deci, pur corporală), dar ne şi spun, ca pe o taină, "părerea personală" a dânşilor. Deci, există o "părere personală" şi o "părere impersonală", cum i-ar spune (şi i-a spus)Titu Maiorescu. Numai că părerea "impersonală", care ar trebui să fie obiectivă şi echidistantă, cum îi zicem azi, este sau constrânsă de grupul din care face parte (deci, nu mai este o părere), sau este o altă părere, chiar opusă primeia, ca în cazul Premierului Victor Ponta. Deci, pe "Sticlă" avem o părere, iar în "culise" (cu uşile închise) avem o altă părere, sau o părere chiar opusă. Eu ştiam că sticla este transparentă. Sau, poate că şi ea este în "tranziţie" şi este la faza "aburită" Oricât de multe păreri ar fi în această Lume, ele pot fi, totuşi, împărţite în două clase: "părerile de bine" şi "părerile de rău" Deci, "Frunză verde pe părău / Pentru tine, pentru mine / Pentru noi îmi pare rău" N.B. Bulă ne povesteşte cum "pe vremea comuniştilor", un "tovarăş" a luat cuvântul într-o şedinţă de partid. Ce i-o fi venit ce nu, a dezvoltat curajos o părere îndreptată direct împotriva politicii P.C.R. Huiduit din toate părţile, el şi-a încheiat "intervenţia", mai mult sau mai puţin "tovărăşească", zicând în încheiere: "Tovarăşi, aceasta a fost părerea mea personală, dar, să ştiţi, tovarăşi, că eu, categoric nu sunt de acord cu părerea mea personală"
Posted on: Sat, 28 Sep 2013 03:25:15 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015