În toţi acei ani au existat însă şi alte partide construite în laborator, cum ar fi partidul agrarienilor condus de Victor Surdu, sau ceva mai târziu ApR-ul lui Teodor Meleşcanu. Dacă originea grupurilor satelite de pe orbita FSN-ului este limpede, nu ştim însă cine şi de ce iniţiat ApR ca disidenţă în cadrul partidului condus de Ion Iliescu. Putem presupune însă că, de astă dată, a existat o susţinere vestică pentru încurajarea unei grupări mai liberale şi mai adecvate integrării occidentale decât PDSR-ul lui Ion Iliescu. ApR a murit însă poate pentru că Iliescu şi Năstase, intuind perfect ce se petrece, au preluat ei cu energie rolul încredinţat ApR, ducând mai departe pregătirile de aderare la NATO şi UE. Meleşcanu care devenise inutil şi-a găsit un loc la liberali, unde a dormitat venerabil până când a primit un premiu pentru întreaga carieră. Desigur că evenimentele apropiate nu mai au claritatea celor intrate deja în istorie. Nu este clar ce rol joacă noile partide de laborator: Nimeni şi nici măcar prietenii nu înţeleg ce vrea Mihai Răzvan Ungureanu cu Forţa Civică. E puţin mai clar proiectul Mişcării Populare, dar să nu ignorăm că ne aflăm în faţa aceluiaşi tip de construcţie de sus în jos, un partid de cabinet susţinut de preşedintele în exerciţiu care lucrează prin interpuşi. Totuşi este clar că o democraţie veritabilă nu are nicio legătură cu tipul acesta de partide sintetice.
Posted on: Thu, 25 Jul 2013 14:03:14 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015