Ştii, am uneori angoasa asta, că am înotat în larg, am făcut pluta pe spate, am înotat iar şi tot aşa până am adormit - ştii că mi s-a întâmplat cândva asta, m-a furat dintr-odată o stare aşa de grozavă de bine în mare, m-am simţit dintr-odată atât de „în largul meu” încât am adormit, şi-a fost extraordinar de frumos şi de bine încât nu mai doream să mă întorc niciodată pe mal, am stat multe ore aşa, şi când am atins iarăşi malul picioarele mi s-au făcut de plumb şi-au refuzat să înainteze, m-am lăsat să cad în nisip şi-am mai petrecut nişte ore privind spre mare, mi se părea dintr-odată atât de injust să fiu înzestrat cu picioare, constrâns să merg în loc să înot - doar că-n angoasa asta, după ce-am înotat în larg şi m-au furat visele, mă trezesc înconjurat doar de-ntuneric şi apă, fără niciun indiciu unde-ar fi malul, şi mă pocneşte panica, şi-ncerc să-i ţin piept şi să mă adun, pentru că singurul rău care mi se mai poate-ntâmpla e să-mi pierd cumpătul şi să-mi irosesc aiurea resursele, aşa că-ncerc să fac pluta, să-mi scot din cap grijile şi să-mi ţin de urât până-n zori, să mă las furat de linişte şi de stele, poate chiar să adorm iar, fără griji, ca şi cum malul ar fi la două braţe distanţă, dar poate chiar e la două braţe distanţă iar curentul mă va trage în larg, aşa că mă răsucesc şi bat apa puternic în jos încercând să mă înalţ cât mai mult să dibuiesc malul, mă zbat şi mă sucesc în toate direcţiile, lungindu-mi gâtul, până ce bezna îmi prăjeşte pupilele iar oboseala mă trânteşte pe spate, fac pluta şi mă zgâiesc plin de deznădejde la stele şi nu reuşesc să mă liniştesc, să-mi asurzesc grijile, aşa că încep să strig, doar să nu le mai aud, şi pentru că nu-s în stare s-o fac în pustiu, strig la stele, şi pentru că nu-mi vine să strig la toate deodată le-aleg una câte una şi strig la fiecare stea, până mi se împăienjenesc ochii şi răguşesc, mi se face îngrozitor de sete, şi apa sărată îmi arde gâtul, şi-abia acum mă pocneşte panica, adevărata panică, pentru că sunt înconjurat de apă şi mi-e teribil de sete, şi-mi va fi tot mai sete, soarele se va urca pe cer fără să-mi arate vreun mal, şi-mi va arde suflarea, sufletul, mă voi pârjoli lent înconjurat de atâta amar de apă, aşa şi aici, în apa asta mare de biţi de pe Facebook, mă bălăcesc în oceanul ăsta plin de suflete-n slip, colaci de plastic, salteluţe şi mingi, las tot felul de bărcuţe de hârtie şi mesaje în sticlă, mă avânt în larg ca şi cum ar fi largul meu, până mă voi trezi înconjurat doar de beznă, până ce voi avea cu adevărat nevoie să-mi sprijin tâmpla de-un mal, să-mi deschid sufletul, să-mi potolesc setea, de-aia-ţi spun asta ţie şi numai ţie, chiar dacă habar n-am, de fapt, cine eşti, pentru că nu pot vorbi cu tot cerul deodată, aşa cum atunci când citesc într-o sală plină de suflete privesc mereu în ochi pe cineva anume, aleg, pe rând, câte-o stea la care strig din toată fiinţa mea, deşi ştiu că s-a stins cu mult înainte ca lumina ei să ajungă la mine
Posted on: Thu, 22 Aug 2013 02:43:40 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015