“Șahul este un mod de viață, o lume închistată în 64 de - TopicsExpress



          

“Șahul este un mod de viață, o lume închistată în 64 de pătrățele, o fascinație ireală” – Larry Evans Jocul și joaca sunt elemente specifice copilăriei, prin care copiii descoperă și se adaptează lumii înconjurătoare. Jocurile sunt în general concepute pentru a dezvolta diferite capacități ale copiilor. Dar unele o fac cu rezultate mai bune decat altele. Atunci când este vorba de gândire, șahul este cel care îi poate ajuta pe cei mici să-și maximizeze capacitățile naturale. Este o bună cale e a întări o minte tânâră și de dezvoltare a acelor abilități de gândire care contează în educație. Este o modalitate distractivă pentru copii de a-și exersa creierul, de a relaționa cu alți copii și de a invăța ce este o strategie. Jocul de șah influențează nu numai funcțiile intelectuale ci și caracterul omului în ansamblul său. Psihologii au relevat: „Șahul nu este doar o confruntare a forţelor spirituale, el reprezintă şi o luptă intelectuală între diferitele caractere. Șahul promovează poziția realistă, obiectivă față de partener și faţa de sine insuși. Partida de șah decurge în conditiile unei critici neexprimate. Fiecare parte se străduieşte să descopere greşeli în acțiunea adversarului și să le exploateze. Pierderea este urmarea inevitabilă a unei greșeli proprii. A atribui cuiva vina pentru propria înfrangere, reprezintă un non-sens. De aceea, eșecurile propun în mod obiectiv o analiză proprie critică şi devin prin urmare un mijloc al propriei educaţii.” Studiile efectuate au dovedit beneficiile pe care le aduce șahul în dezvoltarea personalității copiilor și tinerilor, cu rezultate concrete în îmbunătățirea performanțelor școlare: - dezvoltă gandirea logică (jucătorul aplică principii strategice și analizează consecințele unor mutări); - promovează imaginația și creativitatea; - dezvoltă aptitudinile matematice; - stimulează capacitatea de a prevedea consecințele propriilor acțiuni; - inspiră autoperfecționarea; - este un mod plăcut de a petrece timpul; - sporește încrederea în sine a copiilor; - dezvoltă spiritul independent, obligând jucătorul să ia decizii bazate numai pe propiul raționament; - marește puterea de concentrare; - dezvoltă atenția distributivă; - îi invață pe jucători să aibă o atitudine sportivă Obiectivele pregătirii intelectuale urmăresc educarea, dezvoltarea, ameliorarea sau perfecționarea fiecareia din urmatoarele calitați: atenție și vigilență; gândire reflexivă și operatorie; gândirea anticipativă; memorie; evaluare; puterea de concentrare a atenției; volumul atenției; vigilența în așteptare și urmărire; luciditatea în situaţii critice; spiritul de observație; sinteza rapidă a situațiilor; înţelegearea stării de spirit a adversarilor; autoevaluarea obiectivă a capacităților și a comportamentelor proprii, gândire pozitivă. Copilul este lăsat să observe, să deducă, să calculeze, ceea ce îi va permite să-şi dezvolte inteligenţa, să şi-o amplifice, incită gândirea lui, îi limpezeşte mintea şi-i bucură inima. Va fi fericit când va găsi soluţia înaintea coechipierului său. Cunoaşterea perfectă a regulilor jocului de şah şi a punctelor de reper din labirintul variantelor, îndrăzneala şi calculul exact formează împreună tocmai acel miraculos fir conducător spre victorie în partida de şah. Izvorul tuturor acestora îl constituie ÎNVĂŢAREA ! ,,N-avem cuvinte destule ca să îndemn pe părinți și pe dascăli să îndrume perocupările elevilor spre șah” – Mihail Sadoveanu Cursul este structurat pe 10 întâlniri. Pe parcursul celor 10 ateliere vom dezvolta gândirea logică și aptitudinile matematice, vom promova imaginația și creativitatea, vom stimula capacitatea de a prevedea consecințele propriilor acțiuni, vom spori încrederea copiilor în ei înşişi și vom petrece timpul într-un mod plăcut. Detalii cu privire la informatiile specifice fiecarui atelier in parte gasiti aici: pravaliaparintilor.ro/index.php/servicii/curs-sah-copii/ Cursul se adresează copiilor cu vârste între 5-13 ani. În funcţie de înscrieri vom forma grupe cu vârste omogene. Grupele sunt formate din 4-6 copii. O şedinţă durează o oră. Acest modul de curs reprezintă un modul de iniţiere şi cuprinde toate cele 10 şedinţe. Şedinţele sunt săptămânale. Următorul curs: 28 septembrie, ora 11:00 Preţ: 400 lei întregul curs Înscrieri: [email protected] Instructor şah: Mihaela Miu
Posted on: Wed, 11 Sep 2013 05:40:45 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015