— CAPITOLUL X — BALAMUC LA MINISTER Domnul Weasley îi trezi după doar câteva ore de somn. Strânse corturile cu ajutorul magiei şi plecară din cam¬pus cât putură mai repede, trecând pe lângă domnul Roberts, care se afla la uşa cabanei sale. Domnul Roberts avea o figură stranie, părând ameţit de-a binelea. Le făcu semn cu mâna la plecare, urându-le încet „La mulţi ani”. - O să îşi revină, zise domnul Weasley încet, când se îndreptau spre mlaştină. Câteodată, când i se modifică me¬moria cuiva, îl face să fie puţin dezorientat pentru o vre¬me... În cazul ăsta, ce a trebuit să uite Încuiatul ăsta n-a fost o nimica toată... Când se apropiară de locul unde erau Portalurile, auziră voci insistente şi, când ajunseră acolo, văzură vrăjitoare şi vrăjitori strânşi grămadă în jurul lui Basil, responsabilul cu Portalurile, toţi înghesuindu-se să plece din campus cât mai repede. Domnul Weasley avu o discuţie scurtă cu Basil, după care se aşezară la coadă, reuşind să ia o roată veche de cauciuc cu care ajunseră iar la Stoatshead Hill, înainte de răsăritul soarelui. Merseră prin Ottry St. Catchpole către Vizuină, ziua în amiaza mare, vorbind foarte puţin pentru că erau morţi de oboseală şi se gândeau cu jind la micul dejun. După ce trecură de ultimul cot al drumului, zăriră „Vizuina” şi un strigăt de uşurare răsună de-a lungul dru¬mului mocirlos. - Oh, slavă Domnului, slavă Domnului! Doamna Weasley, care îi aştepta în curtea din faţă, bineînţeles, veni în fugă spre ei, cu papucii de casă în picioare. Chipul îi era palid şi obosit, şi ţinea strâns în mână un exemplar din Profetul zilei. - Oh, Arthur, am fost atât de îngrijorată... Atât de îngrijorată... Se aruncă de gâtul domnului Weasley şi ziarul îi căzu din mână. Uitându-se la el, Harry văzu scris cu majuscule: MO¬MENTE DE TEROARE LA CUPA MONDIALĂ DE VÂJT¬HAŢ şi alături, o poză strălucitoare a Semnului Întunecat pe deasupra copacilor. - Bine că n-aţi păţit nimic, murmură doamna Weasley ameţită, dându-i drumul domnului Weasley şi privindu-i pe toţi cu ochii înroşiţi de plâns. Sunteţi întregi... Ah, băieţii mei... Şi, spre mirarea tuturor, îi luă pe Fred şi pe George şi îi îmbrăţişă atât de strâns, încât aceştia se dădură cap în cap. - Auu! Mamă, ne sufoci... - Am strigat la voi înainte să plecaţi! zise doamna Weas¬ley, începând să plângă. Numai la asta m-am gândit! Dacă vă prindea Ştiţi-Voi-Cine... Şi ultimul lucru pe care vi-l spuse¬sem era că nu aţi primit destule N.O.V.-uri... Ah, Fred... George... - Haide, Molly, lasă, suntem toţi vii şi nevătămaţi, o linişti domnul Weasley, dezlipind-o de gemeni şi conducând-o spre casă. Bill, adăugă el încet, ia ziarul, vreau să văd ce scrie... Se înghesuiră cu toţii în mica bucătărie şi Hermione îi fă¬cu doamnei Weasley o cană de ceai foarte concentrat, în care domnul Weasley insistă să pună o picătură de Ogdens Old Firewhisky. Bill îi dădu ziarul tatălui său. Domnul Weasley cercetă prima pagină, în timp ce Percy se uita peste umărul tatălui său. - Ştiam eu, zise domnul Weasley supărat. Incapabilii de la Minister... vinovaţii nu au fost prinşi... măsuri superficiale de securitate... vrăjitori specializaţi în Magie Neagră neveri¬ficaţi... ruşine naţională... Cine a scris asta? Ah, desigur... Rita Skeeter! - Femeia asta are ceva cu Ministerul! izbucni Percy mânios. Săptămâna trecută zicea că ne pierdem timpul cu grosimea fundurilor de ceaun, când ar trebui să stârpim vampirii! De parcă n-ar fi menţionat expres în al doispreze¬celea paragraf din „Sfaturi pentru tratarea non-vrăjitorilor parţial umani” că... - Fă-ne o favoare, Percy, zise Bill, căscând de-i trosneau fălcile, şi taci! - Sunt şi eu menţionat, holbă domnul Weasley ochii în spatele ochelarilor, când ajunse la sfârşitul articolului din Profetul zilei. - Unde? zise doamna Weasley, înecându-se cu ceaiul cu whisky. Dacă aş fi văzut asta, aş fi ştiut că eraţi în viaţă! - Nu-mi dau numele, dar la mine se referă, zise domnul Weasley nemulţumit. Fiţi atenţi: Dar vrăjitorii şi vrăjitoarele care aşteptau la marginea pădurii cu sufletul la gură, să fie lămuriţi de oameni ai Ministerului Magiei, au fost dezamă¬giţi amarnic. Un oficial al Ministerului a venit la puţin timp după apariţia Semnului Întunecat, pretinzând că nu a fost nimeni rănit, însă refuzând să divulge şi alte informaţii. Dar rămâne de văzut dacă această declaraţie va fi de ajuns pen¬tru a înăbuşi zvonurile cum că ar fi fost scoase mai multe cadavre din pădure, o oră mai târziu. Hai să fim serioşi, zise domnul Weasley exasperat, dându-i ziarul lui Percy. Nimeni nu a fost rănit, ce ar fi vrut să spun? Zvonuri că mai multe cadavre au fost scoase din pădure... Ei bine, acum sigur o să circule zvonul ăsta, după ce a publicat ea aşa ceva! Şi domnul Weasley oftă din toţi rărunchii. - Molly, trebuie să mă duc la serviciu, mai zise el, o să tre¬buiască să aplanăm toată situaţia. - Vin cu tine, tată, zise Percy cu un ton plin de impor¬tanţă. Domnul Crouch o să aibă nevoie de toată lumea. Şi în plus, îi pot prezenta personal raportul despre fundurile de ceaun. Şi Percy ieşi aproape în fugă din bucătărie. Doamna Weasley păru foarte necăjită. - Arthur, dar se presupune că eşti în concediu! Asta nu are nici o legătură cu departamentul tău, sunt sigură că se pot descurca şi fără tine! - Trebuie să mă duc, Molly, zise domnul Weasley, să în¬cerc să dreg lucrurile. Mă schimb şi plec. - Doamnă Weasley, zise Harry deodată, neputând să se abţină, a sosit cumva Hedwig cu o scrisoare pentru mine? - Hedwig, dragule? zise doamna Weasley distrată. Nu... nu, nu a venit deloc poşta. Ron şi Hermione pe priviră curioşi pe Harry. Aruncându-le o privire semnificativă prietenilor lui, spuse cu glas tare: - Pot să-mi duc lucrurile la tine în cameră, Ron? - Da... cred că mi le duc şi eu, se prinse Ron imediat. Hermione? - Da, zise şi ea repede şi toţi trei ieşiră din bucătărie cu paşi repezi, îndreptându-se către scări. - Ce e, Harry? îl întrebă Ron, imediat ce închiseră uşa de la mansardă în urma lor. - Este ceva ce nu v-am spus, zise Harry. Duminică dimi¬neaţă, m-am trezit şi iar m-a durut cicatricea. Ron şi Hermione reacţionară aproape exact cum îşi imagi¬nase Harry în Aleea Boschetelor. Hermione tresări şi începu imediat să îi dea sfaturi, menţionând mai multe volume de cărţi în care să caute şi pe toată lumea, începând de la Albus Dumbledore la Madame Pomfrey, matroana de la Hogwarts. Ron rămase pur şi simplu tablou. - Dar... Doar nu era acolo, nu? Ştii-Tu-Cine, vreau să spun... Adică, ultima dată când te-a durut cicatricea, era la Hogwarts, nu? - Sunt sigur că nu a fost pe Aleea Boschetelor, zise Harry. Însă l-am visat... pe el şi pe Peter... Ştiţi voi, pe Şobo... Acum nu-mi amintesc chiar totul, însă plănuiau să omoare pe... cineva. Era cât pe ce să spună „pe mine”, însă nu îl lăsă inima să o vadă pe Hermione şi mai îngrozită decât era în acel moment. - A fost doar un vis, zise Ron, căutând să îl liniştească. Un coşmar... - Da... Totuşi, asta să fi fost, oare? zise Harry, întorcân¬du-se spre fereastră şi privind la cerul care se lumina. Este straniu, nu? Mă doare cicatricea şi trei zile mai târziu reapar Devoratorii Morţii şi semnul lui Cap-de-Mort este iar pe cer. - Nu îi mai pronunţa numele! şuieră Ron printre dinţi. - Şi mai ţineţi minte ce a spus profesoara Trelawney? con¬tinuă Harry, ignorându-l pe Ron. La sfârşitul anului trecut? Profesoara Trelawney era profesoara lor de „Previziuni despre viitor” de la Hogwarts. Expresia îngrozită a Hermionei dispăru brusc şi ea pufni ironic: - Hai, Harry, doar n-o să crezi ce spune impostoarea aia? - Nu ai fost acolo, zise Harry. Nu ai auzit-o... A fost alt¬fel... V-am spus, a intrat în transă - una adevărată - şi a spus că Lordul Întunericului va renaşte... Mai puternic şi mai înfricoşător ca niciodată... Şi că acest lucru va fi posibil pen¬tru că servitorul său credincios se va întoarce la el în noap¬tea aceea... Şi atunci a scăpat Şobo! Urmă un moment de tăcere în care Ron îşi găsi de lucru, distrat, cu o gaură din cuvertura lui cu echipa de vâjthaţ „Tunurile din Chudley”. - De ce ai întrebat dacă a venit Hedwig, Harry? se inte¬resă Ron. Aşteptai vreo scrisoare? - I-am spus lui Sirius despre cicatrice, zise Harry, ridi¬când din umeri. Aştept să-mi răspundă. - Ai făcut foarte bine! zise Ron, cu chipul luminându-i-se brusc. Sunt convins că Sirius o să ştie ce e de făcut! - Speram să-mi răspundă cât mai repede, zise Harry. - Dar nu ştim unde e Sirius... Ar putea fi în Africa sau cine ştie unde? zise Hermione cu înţelepciune. Hedwig nu poate face o asemenea călătorie în câteva zile... - Da, ştiu, zise Harry, însă simţi un gol în stomac când se uită pe fereastră la cerul pe care nu se vedea nici urmă de Hedwig. - Haide să jucăm vâjthaţ în livadă, Harry, zise Ron. Hai, suntem trei la trei! Joacă şi Bill, Charlie, Fred şi George... Poţi să încerci acum „Fenta Wronski”... - Ron, zise Hermione, cu un ton nu-cred-că-ai-înţeles-ce-se¬întâmplă-aici, Harry nu vrea să joace vâjthaţ acum... Este îngri¬jorat şi obosit... trebuie să ne ducem cu toţii la culcare... - Ba da, vreau să joc vâjthaţ, zise Harry deodată. Stai aşa, să-mi iau mătura! Hermione ieşi din cameră, bombănind ceva ce semăna foarte tare cu „Hm, băieţii!” Nici domnul Weasley şi nici Percy nu petrecură prea mult timp acasă în săptămâna care urmă. Amândoi plecau de acasă în fiecare dimineaţă înainte să se scoale ceilalţi şi se întorceau mult după cină în fiecare seară. - A fost un balamuc de nedescris, le spuse Percy cu importanţă duminică după-amiază, înainte de plecarea lor la Hogwarts. Am stins focuri toată săptămâna! Oamenii tot trimit Urlătoare şi, dacă nu le deschizi imediat, explodează. Biroul meu e pârjolit tot şi cea mai bună pană a mea a fost transformată într-un pumn de cenuşă. - De ce trimite toată lumea Urlători? întrebă Ginny, care stătea pe covorul din faţa şemineului şi îşi lipea cu Magic¬scotch cartea „O sută de ierburi şi ciuperci magice”. - Se plâng de slaba securitate asigurată la Cupa Mon¬dială, răspunse Percy. Vor să fie compensaţi pentru bunu¬rile lor distruse. Mundungus Fletcher a cerut un cort cu zece dormitoare şi cu jacuzzi, dar eu ştiu sigur că dormea sub o pelerină prinsă pe nişte beţe! Doamna Weasley aruncă o privire către ceasul vechi din colţ. Lui Harry îi plăcea mult ceasul acela. Era complet nefo¬lositor, dacă vroiai să ştii cât e ora, dar oferea foarte multe alte informaţii. Avea nouă limbi de aur şi pe fiecare dintre ele era gravat numele unui Weasley. Pe cadran nu erau marcate cifre, ci locurile unde ar putea fi fiecare membru al familiei: Acasă, Şcoală sau Serviciu. Mai erau şi alte notaţii: Pierdut, Spital, Închisoare, iar unde ar fi trebuit să fie ora douăsprezece în mod normal, scria Pericol de moarte. Opt limbi arătau acum spre Acasă, numai cea a domnu¬lui Weasley, care era şi cea mai lungă, era încă la Serviciu. Doamna Weasley oftă. - Tatăl vostru nu a mai trebuit să se ducă la serviciu în week-end-uri de pe vremea Ştiţi-Voi-Cui, zise ea. Munceşte mult prea mult. Cina lui n-o să mai fie bună de nimic, dacă nu vine curând! - Păi, tata crede că trebuie să compenseze greşeala de la meci, nu? zise Percy. Adevărul este că a fost puţin cam imprudent când a dat o declaraţie publică înainte de a o dis¬cuta cu şeful lui... - Să nu îndrăzneşti să dai vina pe tatăl tău pentru ce a scris nenorocita aia de Rita Skeeter! zise doamna Weasley, înfierbântându-se dintr-o dată. - Dacă nu ar fi zis tata nimic, biata Rita ar fi fost nevoită să scrie că nimeni din Minister nu ştie nimic, zise Bill, care juca şah cu Ron. Rita Skeeter se ia de toată lumea. Ţineţi minte, când le-a luat interviuri tuturor Anihilatorilor de blesteme de la Gringotts, că m-a făcut şi pe mine „pletos bun de nimic” la un moment dat? - Păi, ai părul un pic cam lung, dragule, zise doamna Weasley cu blândeţe. Dacă m-ai lăsa... - Nu, mamă! Ploaia răpăia la fereastra de la sufragerie. Hermione era cufundată în „Manualul Standard de Vrăji” - Treapta IV, un exemplar dintre cele cumpărate de doamna Weasley pentru ea, Harry şi Ron, de la librăria de pe Aleea Diagon, în timp ce Charlie blestema o baclava ignifugă. Harry îşi lustruia mătura „Fulger”, având deschisă la picioare „Trusa pentru întreţinerea cozilor de mătură”. O primise de la Hermione când împlinise treisprezece ani. Fred şi George stăteau într-un colţ îndepărtat, cu penele înmuiate în cerneală, aplecaţi asupra unei bucăţi de pergament şi vorbind în şoaptă. - Oare ce puneţi la cale? întrebă doamna Weasley tăios, cu ochii pe gemeni. - Ne facem temele, mamă, zise Fred evaziv. - Să fim serioşi, doar sunteţi încă în vacanţă! făcu doam¬na Weasley. - Da, dar suntem cam în urmă, adăugă George. - Sper că nu completaţi un nou formular de comandă, nu? zise doamna Weasley cu viclenie. Doar nu aveţi de gând să reîncepeţi cu Weasley Bing-Bong? - Ei şi tu, mamă, zise Fred, cu o expresie jignită pe chip. Dacă s-ar răsturna mâine Expresul de Hogwarts şi eu şi George am muri, cum te-ai simţi ştiind că ultimele lucruri pe care ni le-ai spus au fost nişte acuzaţii nefondate? Toţi izbucniră în râs. Chiar şi doamna Weasley. - Ah, vine tatăl vostru! zise ea deodată, privind iar către ceas. Limba din dreptul domnului Weasley trecu repede de la Serviciu la Pe drum. O secundă mai târziu, limba se opri în dreptul lui Acasă, alături de ale celorlalţi, şi îl auziră pe domnul Weasley strigând-o din bucătărie. - Vin, Arthur! zise doamna Weasley, ieşind grăbită din cameră. Câteva clipe mai târziu, domnul Weasley intră în sufrage¬ria călduroasă, cu cina pe o tavă. Părea complet extenuat. - Ei bine, chiar că e greu, îi spuse el doamnei Weasley, în timp ce se aşeza în fotoliul de lângă foc şi se juca lipsit de entuziasm cu furculiţa prin conopida cam rece. Rita Skeeter ne-a dat târcoale toată săptămâna, vânează gafele Mini¬sterului, pe care să le scrie în ziar. Acum a aflat de biata Bertha care a dispărut, aşa că ăsta o să fie subiectul de pe prima pagină a Profetului zilei de mâine. De când i-am spus lui Bagman că ar fi trebuit să trimită pe cineva să o caute... - Da, şi domnul Crouch îi tot spune asta, de săptămâni întregi, zise Percy calm. - Crouch este foarte norocos că nu a aflat Rita de Winky, zise domnul Weasley enervat. Asta ar umple ziarele o săptă¬mână întreagă: prinderea spiriduşului său de casă, în mână cu bagheta care a adus Semnul Întunecat pe cer. - Parcă stabilisem că Winky, deşi complet iresponsabilă, nu a fost cea care a adus Semnul? zise Percy înflăcărat. - Iar eu cred că domnul Crouch este foarte norocos că nimeni de la Profetul zilei nu a aflat cât de urât se poartă cu spiriduşii! zise Hermione supărată. - Stai puţin, Hermione! interveni iar Percy. Un membru al Ministerului, de rangul domnului Crouch, merită să fie ascultat orbeşte de servitorii săi... - De sclava sa, vrei să spui! zise Hermione, ridicând vocea. Pentru că nu o plăteşte pe Winky, nu? - Cred că ar trebui să vă duceţi cu toţii sus şi să verificaţi dacă aţi împachetat cum trebuie! zise doamna Weasley, oprind cearta. Haideţi, cu toţii, hai odată... Harry îşi strânse „Trusa pentru întreţinerea cozilor de mătură”, îşi puse mătura pe umăr şi se duse în camera de sus, împreună cu Ron. Ploaia se auzea şi mai tare sus, însoţită de rafalele şi gemetele vântului, ca să nu mai vorbim de urletele necontenite ale vampirului care locuia în pod. Pigwidgeon începu iar să huhuiască şi să se agite prin colivie, când îi văzu intrând. La vederea cuferelor gata împachetate pe jumătate, nu mai putea de entuziasm şi nerăbdare. - Aruncă-i nişte „Delicatese pentru bufniţe”, zise Ron, aruncându-i o cutie lui Harry, poate mai tace din gură! Harry îi strecură câteva delicatese printre barele coliviei, apoi se îndreptă spre cufărul său. Lângă el era colivia lui Hedwig, care era tot goală. - A trecut mai mult de o săptămână, zise Harry, uitân¬du-se la colivia părăsită a lui Hedwig. Ron, oare nu l-or fi prins pe Sirius? - Nu, ar fi apărut ştirea în Profetul zilei, zise Ron. Oficialii din Ministerul Magiei ar fi dornici să arate că au prins şi ei pe cineva, nu? - Da, probabil că da... - Fii atent, uite ce ţi-a luat mama din Aleea Diagon! Ţi-a scos şi nişte aur din seif... Şi ţi-a spălat toate şosetele! Descărcă un vraf de pachete pe patul lui Harry şi puse săcu¬leţul cu bani şi un braţ de şosete lângă ele. Harry începu să despacheteze lucrurile primite. În afară de „Manualul Stan¬dard de Vrăji - Treapta IV” de Miranda Şoimtimid, avea câte¬va pene noi, douăsprezece suluri de pergament şi rezerve pen¬tru setul său de poţiuni magice. Tocmai la timp, fiindcă i se cam terminaseră spinările de peşte-leu şi esenţa de mătrăgună. Pe când îşi stivuia lenjeria de corp în ceaun, Ron scoase un sunet dezgustat, din spatele său. - Ce crezi c-o fi chestia asta? Ţinea în mână ceva ce semăna cu o rochie lungă de cati¬fea maro. Avea un guler de mătase cam şifonat, cu dantelă, şi nişte mâneci la fel. Se auzi un ciocănit la uşă şi în cameră intră doamna Weasley, cu un braţ de robe pentru Hogwarts, proaspăt spălate. - Poftim, zise ea, împărţindu-le robele. Acum, aveţi grijă să le împachetaţi cum trebuie, ca să nu se şifoneze. - Mamă, cred că mi-ai dat noua rochie a lui Ginny, zise Ron, întinzându-i roba maro, cu dantelă. - Bineînţeles că nu, zise doamna Weasley. Este pentru tine. Robă festivă. - Cum? zise Ron îngrozit. - Robă festivă! repetă doamna Weasley. Pe lista pentru şcoală scria că vă trebuie şi aşa ceva pentru anul acesta... Robe pentru ocazii speciale! - Cred că glumeşti, zise Ron neîncrezător. Eu nu port chestia asta! În nici un caz! - Toată lumea poartă, Ron! zise doamna Weasley supă¬rată. Toate sunt la fel! Şi tatăl tău are unele pentru petre¬cerile simandicoase! - Mă împuşc, înainte să mă îmbrac cu aşa ceva! strigă Ron cu încăpăţânare. - Nu mai fi aşa, zise doamna Weasley, trebuie să ai şi o robă festivă, aşa scrie pe listă! I-am luat şi lui Harry. Arată-i, Harry... Puţin speriat, Harry deschise ultimul pachet de pe pat. Nu era însă chiar atât de rău pe cât se aşteptase. Roba lui nu avea deloc dantelă. De fapt, era foarte asemănătoare cu cele pentru şcoală, numai că era verde-închis, în loc de negru. - M-am gândit că o să-ţi scoată în evidenţă culoarea ochilor, dragule, zise doamna Weasley cu multă dragoste. - Da, asta e OK! zise Ron supărat, uitându-se la roba lui Harry. Mie de ce nu mi-ai luat aşa ceva? - Pentru că... Ei bine, pe ale tale a trebuit să le iau la mâna a doua şi nu prea am avut de ales! zise doamna Weas¬ley, înroşindu-se toată. Harry îşi mută privirile în altă parte. Ar fi împărţit cu familia Weasley, cu multă plăcere, toţi banii din seiful său de la „Gringotts”, dar ştia că nu ar fi acceptat niciodată. - N-o să port asta niciodată, spuse Ron încăpăţânat. Niciodată! - Bine, se răsti doamna Weasley. Du-te atunci în pielea goală! Şi Harry, te rog să-i faci o poză, să mă distrez şi eu puţin. Ieşi din cameră, trântind uşa în urma ei. Din spatele lor se auzi un zgomot ciudat. Pigwidgeon se înecase cu o deli¬catesă mult prea mare. - De ce tot ce am eu este de doi bani? zise Ron furios, traversând camera în grabă, pentru a-i descleşta ciocul lui Pigwidgeon.
Posted on: Thu, 18 Jul 2013 05:36:04 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015