„- Avem un duşman care a venit din adâncurile cosmosului şi a preluat controlul vieţilor noastre. Fiinţele umane sunt prizonierii săi. Acest duşman este domnul şi stăpânul nostru. Ne-a făcut docili, neajutoraţi. Dacă protestăm, el ne suprimă protestul. Dacă vrem să acţionăm independent, ne cere să nu facem asta… M-am învârtit în jurul cozii tot timpul, insinuând că ceva ne ţine prizonieri. într-adevăr suntem prizonieri! Acesta este un fapt energic pentru vrăjitorii din vechiul Mexic… Ei ne domină, deoarece suntem hrana lor şi ne storc fără milă. Aşa cum creştem pui în coteţe, aceşti prădători ne cresc în coteţe umane. De aceea, hrana lor le este mereu disponibilă. - Nu, nu, nu, nu, răspunse Carlos. Este absurd, don Juan. Ceea ce spui este monstruos. Pur şi simplu nu poate fi adevărat, nici pentru vrăjitori, nici pentru oamenii obişnuiţi sau pentru altcineva. - De ce nu? întrebă calm don Juan. De ce nu? Deoarece te scoate din minţi? încă nu ai auzit tot. Vreau să fac apel la mintea ta analitică. Gândeşte-te puţin şi spune-mi cum ai explica tu contradicţiile dintre inteligenţa unui inginer şi prostia sistemelor sale de credinţă sau prostia comportamentului său contradictoriu. Vrăjitorii cred că aceste fiinţe care ne-au acaparat planeta ne-au dat sistemele de credinţă, ideea noastră despre bine şi rău, morala noastră socială. Ei sunt cei care regizează speranţele, aşteptările şi visele noastre de succes sau eşec. Ei ne-au dat invidia, lăcomia şi laşitatea. Tot ei ne-au dat complacerea, rutina şi mania ego-ului. - Dar cum pot face asta, don Juan? întrebă Carlos, oarecum înfuriat de ceea ce auzea. Ne şoptesc toate astea în timp ce dormim? – Nu, nu aşa. Asta e o tâmpenie! spuse zâmbind don Juan. Ei sunt infinit mai eficienţi şi mai organizaţi. Pentru a ne menţine supuşi şi slabi, s-au angajat într-o manevră surprinzătoare, ca un bun strateg. O manevră teribilă din punctul de vedere al celor care o suportă. Ne-au dat mintea lor! Mă auzi? Aceşti prădători ne-au dat mintea lor, care devine mintea noastră. Mintea lor este barocă, este contradictorie, ursuză, plină de teama de a fi descoperit din moment în moment. Ştiu că, deşi nu ai suferit vreodată de foame, există în tine teama de foame, care nu este altceva decât spaima acestor fiinţe că în orice moment manevra lor poate fi descoperită şi li se va refuza hrana. Prin minte, care, în fond, este mintea lor, ei injectează în vieţile fiinţelor umane ceea ce este convenabil pentru ei. Şi astfel îşi creează un grad de siguranţă ca tampon împotriva temerii lor. [...] Vrăjitorii din vechiul Mexic nu prea se împăcau cu ideea momentului în care (aceşti prădători) îşi făceau apariţia pe Pământ. Ei credeau că omul trebuie să fi fost, la un moment dat, o fiinţă completă cu capacităţi intuitive extraordinare şi conştientă deosebită, care astăzi nu sunt decât însuşiri legendare. în timp toate aceste calităţi au dispărut, iar acum avem de-a face cu o fiinţă sedată. Ceea ce vreau să spun este că împotriva noastră nu avem un simplu duşman. Este foarte inteligent şi organizat, urmând un sistem metodic cu scopul de a ne face neputincioşi. Omul, al cărui destin este să fie o fiinţă magică, nu mai este aşa. Este doar o bucată oarecare de carne. [...] Nu mai sunt vise ale omului, ci vise ale unui animal care este crescut să devină o bucată de carne: banală, convenţională, imbecilă.”
Posted on: Sun, 21 Jul 2013 16:39:15 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015