0. O Doamne-Ţi mulţumesc! O! Doamne-Ţi mulţumesc! Că - TopicsExpress



          

0. O Doamne-Ţi mulţumesc! O! Doamne-Ţi mulţumesc! Că Vruta-i pe Gura mea de Raia să fiu născut! sunt mândru de a Ta Lucrare şi-Ţi cer puteri să-mi Dai ca să-i fiu scut! # Nicicănd ai mei Străbuni, ce mi-s Măndrie, din cest Colţun de Rai nu au plecat! ci-n aprigi timpuri, pline de urgie, au apărat ce Glie lor ai Dat! # O! Doamne numai cel trait în pribegie poate iubi un pietic de Pământ, findcă-i al lui prin Voia Ta! o ştie şi nu vrea altul, mai întins, mai sfânt! # O! Doamne, numai cel pribeag doineşte, cu jale, dorul după Fraţi, Părinţi! doar cel plecat şi-ar da averea toată ca să mai stee, lăngă Fraţi, Horind! # O Doamne! nu-Ţi cer bogăţii, avere Tu destul, prea mult, mi-ai Dăruit! îţi cer doar: "Tu îmbărbătează-mi braţul, s-alung pe cei care ne-u cotropit! # Mi Sora peste Munţi, şi peste Prut sunt Fraţii mei ce-n Doinet au crescut, iar Tata şi cu Mama dincolo de Tisa de când tâlhari la străini ne-au vândut! # O Doamne, Dă-mi Putere Bărbătească să lupt pentru Pământul ce ne-ai Dat, să nu fiu o muiere plângăcioasă ci scut să stau la Lege, şi la Hat! # O! Doamne, Tu eşti Drept! o ştiu din Lege în care Bunii mei m-au îndrumat; iar Maica ne citea duios Ciaslovul, şi-n Cestea, că Eşti Drept am învăţat! # Deci Doamne Fă ca Voia Ta Să Fie! înarmâ-mi braţul numai cu virtuţi, ci Lasă-mă să cad, la Datorie să fărâm io hatul ce Caini au făcut! # Tu Iartă-mă! ba chiar Tu Dă-mi răsplată, dar vreau doar Voia Ta să o plinesc! să pun la loc, cum Tu Voita-i Hatul să stea peste Pământul Strămoşesc! # Nu voi ca-n traistă Tu să-mi Pui merinde nici ca să Farmi ce Caini au făcut, ci Doamne fă-mi să-mi fie bărbat braţul precum Strabuni-mi cândva au avut! # În doine-n hore Te vom Lăuda pe Tine, cu Fraţi-mi ce-s departe peste Prut; cu Sora-mi peste Munţi rămasă, şi de-o trai Măicuţa, Ceaslovul s-ascult! (7. 08.1959) Prin excelenţă Neamul Trac( azi denumit romănesc ) este nu numai în armonie cu Glia ci tocmai fiindcă are cultul Baştinii, desigur şi al respectului faţă de oricare Neam, niciodată în decursul istoriei Sale nu a năzlit să acapareze teritorii, sau alte bunurii, ce de drept revin altor Neamuri suverane! Dealungul vieţi Sale, Neamul trac-românesc, a fost călcat de diverse hoarde cotropitoare, care în fapt nu aveau nici un Crezământ ci erau purtate de o singură voluptate rasial-egoistă de a se dedica, chiar închina, „Viţelului Lucitor şi oferitor de Aur”! Consemnată, în anale, rămâne ca o pildă, de grozăvie mişelească, cotropirea romanică, de sub perioada cezarului mărşav, Traian. Gura de Rai, pe care Neamul trac-românesc este Suveran prin Dreptul Dumnezeesc dat Neamului băştinaş, a fost şi va fi mereu poftită de acele Neamuri care înaintea iubirii de Semeni/Neamuri, sau măcar de respectul reciproc ce-i obligatoriu pentru pacea între oameni şi Neamuri, pun avariţia lipsită de omenesc. Această poftă egoist-avar-arogantă nu putea să nu determine numeroase tentative de a cuceri/acapara sau măcar de a jefui/prăda locurile mănoase şi rodnicia Gliei şi a Neamului Trac-românesc! Cert este, însă, că cea mai cumplită şi groaznică teroare, abătută asupre Neamului trac-românesc( aproape apogeotică) este aceasta în care Glia de Baştină a Neamului trac-românesc a suferit nu numai supliciul dezmembrării, ci noua hoardă estică cotropitoare se munceşte în chiar a distruge Fiinţa Naţiei trac-româneşti, practicând cele mai atroce şi perverse practici ale sadismului extrem, specific cuceritorilor. De ne-întâlnit, în istoria omenirii, întrucâtva apropiată perioadei de cotropire a Americilor, este dorinţa de a acapara bunuri materiale, asociată nu doar cu distrugerea trupescului( teritorial şi omenesc ), ci actualmente este certă practicarea uciderilor săvârşite împotriva intelectului şi spiritului Naţional! Astfel Satanizarea este în cel mai apropiat moment de a fi pusă în fapt! Versurile acestea le scriu ca să-mi fie stătătoare ca amintire mie, a Cuvintelor rostite de Tatăl meu: „Dragii mei, aceştea ne-au sfâşiat Glia; ne-au ucis sau risipit Neamul; ne ucid dascălii şi învăţaţii. Dacă vor reuşi deplin să cumpere Preoţii, precum jidovii pe Apostolul Iuda, apoi numai şi numai Sufletul Neamului nostru Iubitor de Dumneze ne mai poate Mântui!” Desigur marturisesc durerea Părinţilor mei obligaţi să plece în pribegie din Transilvania, unde au ramas marea parte a Familiilor Lor! ( Maica avea 16 fraţi şi surori, iar Taica trei surori şi un frate. ) Nu! Nu scriu cu ură rea ci cu revoltă, revolta dureroasă din sufletul Părinţilor mei şi al Neamului, deci şi cu mânie ridicătoare întemeiată şi firesc potrivnică celor ce ne cotropesc, încă şi astăzi. P.S. oare?! să mă fi înşelat în pruncie?! Nu fiindcă Românul Neaoş îşi iubeşte Glia şi Neamul!!!
Posted on: Sun, 11 Aug 2013 21:16:59 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015