25 OCTOMBRIE Bună ziua, prietene! Poţi citi astăzi câteva articole interesante: SFATUL NUTRIŢIONISTULUI, ISTORIE, BIOGRAFII, MUZICĂ, FILME, ARTĂ CULINARĂ, ZIUA ARMATEI. SFATUL NUTRIŢIONISTULUI 1. La 7 dimineaţa, bea o jumătate de litru de apă rece Dacă bei apă rece imediat ce te-ai dat jos din pat îţi vei creşte rata metabolismului cu 30%, potrivit oamenilor de ştiinţă germani şi canadieni, citaţi de ABC News. Cu cât rata metabolismului este mai mare, cu atât ardem mai uşor caloriile pe parcursul zilei, scădem masa de grăsime şi stimulăm dezvoltarea masei musculare. 2. Mergi pe jos măcar două-trei staţii Dacă locul de muncă este la o distanţă de mai puţin de 8 kilometri de locuinţa ta, ai putea pleca mai devreme de acasă şi să parcurgi drumul pe jos sau cu bicicleta. Dacă ţi se pare că distanţa este prea mare, mergi cu mijloacele de transport în comun, dar coboară cu două-trei staţii mai devreme. Astfel poţi arde cu aproximativ 200 de calorii pe zi la fiecare drum de acest tip. Poate să nu pară prea mult, dar toate aceste calorii se adună. De fapt, nutriţioniştii spun că sunt suficiente 200 de calorii în plus pe zi pentru ca, în timp, să devenim chiar obezi. „Obezitatea poate să se instaleze de-a lungul anilor prin ciugulitul de zi cu zi care aduce cam 200-300 de calorii zilnic şi prin sedentarism“, subliniază prof. dr. Nicolae Hâncu, preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. 3. Bea-ţi cafeaua de dimineaţă neagră, fără zahăr sau lapte Orice adaos la cafea îi creşte conţinutul caloric şi o transformă dintr-o băutură extrem de utilă şi chiar benefică pentru accelerarea metabolismului într-una total nocivă. „Majoritatea specialităţilor cu cafea intră în aceeaşi categorie cu băuturile carbogazoase şi unele dintre ele conţin chiar şi 600 de calorii“, atrage atenţia nutriţionistul american Mike Roussell, citat de ABC News. 4. Pune-ţi muşchii spatelui la treabă Opt ore sau chiar mai multe de stat aplecat asupra tastaturii de la calculator ne modifică musculatura spatelui şi ne transformă, inevitabil, în cocoşaţi. Muşchii şi ţesuturile de susţinere de la nivelul spatelui se adaptează la postura ta, reducând mobilitatea, explică specialiştii. Ce ar trebui să faci? La fiecare 3-4 ore de stat la birou, ridică-te şi fă un exerciţiu pentru destinderea muşchilor spatelui. Cu faţa la perete, lipeşte-ţi antebraţele de perete, menţinând coatele la nivelul coastelor. Apoi lasă antebraţele să alunece pe perete până ce corpul tău alcătuieşte litera „Y“. Ultima etapă este să întinzi braţele, dezlipindu-le de perete şi împingându-le cât de mult poţi în spate. Revino în poziţia iniţială şi repetă de zece ori. 5. Proteine la fiecare masă Muşchii au nevoie de proteine pentru a se contura. De aceea, specialiştii recomandă ca micul dejun să fie alcătuit din cereale integrale, sursă de proteine, dar şi de fibre alimentare care cresc saţietatea. Dar cerealele nu trebuie să aibă adaosuri de zahăr, ciocolată sau orice altceva. Apoi, la prânz şi la cină poţi mânca un piept de pui la grătar cu o salată, dar şi ciuperci sau leguminoase (mazăre, fasole, linte, soia etc.). 6. Mestecă de multe ori fiecare îmbucătură Dacă mesteci câte 30 de secunde fiecare gură de mâncare, te vei sătura mai rapid şi, deci, vei mânca mai puţin. În plus, senzaţia de saţietate persistă şi nu vei avea nevoie prea devreme de încă o gustare, spun specialiştii. 7. Ia suplimente cu vitamina D Vitamina D nu poate fi produsă de organismul nostru, decât în prezenţa luminii solare, iar alimente precum peştele sau ouăle conţin cantităţi mult prea mici ca să conteze. De aceea, specialiştii recomandă administrarea suplimentelor cu vitamina D care nu numai că fixează calciul în oase, dar este benefică şi pentru întărirea musculaturii. ISTORIE Evenimente • 1147: O armată a cruciaților sub conducerea lui Conrad al III-lea al Germaniei a fost învinsă în bătălia de la Dorylaeum de către trupele Sultanatului de Rum. • 1154: Henric al II-lea al Angliei devine rege al Angliei. • 1415: Războiul de O Sută de Ani: Armata lui Henric al V-lea al Angliei a înfrânt armata franceză în Bătălia de la Azincourt. • 1501: Magnați polonezi își impun controlul asupra regalității (privilegiile de la Mielnik). • 1529: Regele Henric al VIII-lea al Angliei îl demite pe cardinalul Thomas Wolsey din funcția de cancelar, deoarece acesta refuzase să legitimizeze relația suveranului cuAnne Boleyn. • 1632 Matei Basarab înfrînge pe Radu Alexandru Iliaş în lupta de lîngă mănăstirea Plumbuita şi capătă, în cele din urmă, domnia de la sultan (23 februarie 1633). A fost înmormîntat la Tîrgovişte, iar mai tîrziu oasele i-au fost aduse la mănăstirea Arnota. • 1671: Giovanni Domenico Cassini descoperă satelitul Iapetus, o lună a planetei Saturn. • 1722: În catedrala din Reims, Ludovic al XV-lea în vârstă de 12 ani este uns rege al Franței. • 1760: După moartea bunicului său, George al III-lea devine rege al Marii Britanii. • 1854: În timpul războiului Crimeii, în Bătălia de la Balaklava, are loc dezastruoasașarjă a cavaleriei ușoare britanice. • 1864: Alexandru Ioan Cuza semnează decretul de organizare a Muzeului Naţional de Antichităţi • 1917: La Petrograd, bolșevicii au declanșat o insurecție și au lansat un asalt asuprapalatului de iarnă, declanșând Revoluția din Octombrie. • 1927: În urma scufundării vaporului de lux italian Principessa Mafalda în apropierea orașului Porto Seguro (Brazilia), 312 persoane își pierd viața. • 1935: A avut loc, la Opera Română, premiera operei bufe „O noapte furtunoasă” de Paul Constantinescu (libretul dupa I.L. Caragiale), sub bagheta lui Ionel Perlea. • 1936: Adolf Hitler și Benito Mussolini au creat Axa Roma–Berlin. • 1940 Comisia europeană şi Comisia internaţională a Dunării sunt înlocuite cu Comisia dunăreană unică, formată din opt membri (Germania, Italia, Iugoslavia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. • 1944: În al doilea război mondial, armata română intră în orașul Carei, preluând controlul asupra întregului teritoriu pierdut în urma Dictatul de la Viena din 1940. • 1944: Japonia lansează primul atac kamikaze în timpul Bătăliei din Golful Leyte. • 1950: China intră în Războiul din Coreea, de partea Coreei de Nord. • 1965: A fost înființat, la Mangalia, primul Muzeu al Marinei. • 1971: Cu Rezoluția ONU 2758, Republica Populară Chineză se alătură Organizației Națiunilor Unite. De atunci Taiwanul nu mai este reprezentat în ONU. • 1974: A avut loc premiera piesei Matca, de Marin Sorescu. • 1983: Forțele militare americane au invadat statul Grenada, șase zile după ce primul ministru Maurice Bishop și câțiva susținători ai acestuia au fost executați în timpul unei lovituri de stat. • 1999: A avut loc primul transplant de cord, efectuat la Spitalul de Urgență Floreasca de o echipă de medici condusă de conf. dr. Șerban Brădișteanu. • 2001: Microsoft a lansat Windows XP. • 2004 - A fost lansat proiectul Biblioteca Virtuală Naţională de catre Ministerul Culturii şi Cultelor, Biblioteca Metropolitană Bucureşti şi firma Softwin. • 2006 - Guvernul a aprobat pachetul proiectelor de legi privind siguranţa naţională, după ce actele normative au fost amânate de mai multe ori în aşteptarea avizului din partea Ministerului Justiţiei Nașteri • 1510: Renée a Franței, fiica regelui Ludovic al XII-lea al Franței (d. 1574) • 1692: Elisabeta de Parma, a doua soție a regelui Filip al V-lea al Spaniei (d. 1766) • 1759: Maria Feodorovna, a doua soție a Țarului Pavel I al Rusiei (d. 1828) • 1767: Benjamin Constant, scriitor francez de origine elvețiană, (d. 1830) • 1772: Geraud Duroc, general francez (d. 1813) • 1789: Samuel Heinrich Schwabe, astronom german (d. 1875) • 1811: Evariste Galois, matematician francez (d. 1832) • 1825: Johann Strauss, compozitor austriac - fiul (d. 1899) • 1838: Georges Bizet, compozitor francez (d. 1875) • 1858: Dimitrie Negreanu, fizician român (d. 1908) • 1873: John North Willys, constructor canadian de autovehicule (d. 1935) • 1877: Henry Norris Russell, astronom american • 1881: Pablo Picasso, pictor, sculptor, gravor și ceramist spaniol (d. 1973) • 1879: Fritz Haarmann, criminal în serie german • 1888: Richard Evelyn Byrd, cercetător american • 1890: Eugen Constant, poet, prozator, dramaturg român (d. 1975) • 1896: Aurel Jiquidi, grafician român (d. 1962) • 1913: Klaus Barbie, politician german („Șeful Gestapoului din Lyon“) • 1921: Regele Mihai I al României Mihai I, Rege al României, Principe al Romaniei, fost [1] Principe de Hohenzollern (n. 25 octombrie 1921, Sinaia)[2][3][4], în perioada domniei tatălui său, Regele Carol al II-lea, cu titlul Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost suveran al României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947[5]. Este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii și văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. Mihai este una dintre ultimele figuri publice în viață din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Din 1941, regele Mihai este mareșal al României.[6][7] Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, la după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Minor fiind, atribuțiile regale erau îndeplinite de o regență formată din prințul Nicolae, patriarhul Miron Cristea și președintele Curții de Casație, Gheorghe Buzdugan (înlocuit ulterior). Regența nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistență. Detronat de tatăl său, a primit titlul creat ad-hoc de „Mare Voievod de Alba-Iulia”. Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care nu a putut să o vadă decât câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florența. Privat de o veritabilă afecțiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educație aleasă,[8] nefiind însă pregătit pentru domnie. În septembrie 1939 a debutat al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârșitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, Herța, Transilvania de nord-est și Cadrilaterul. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice și să părăsească țara,[9] tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul național-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nici o putere reală de decizie, fiind în permanență sub supravegherea serviciilor de informații. El a aflat de la radio că România intrase în război alături de Germania nazistă. Când balanța războiului s-a întors și forțele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva și a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu și restaurarea Constituției din 1923. Uniunea sovietică a tărăgănat semnarea unui armistițiu în septembrie 1944 până a ocupat întreaga țară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit. Lipsit de sprijinul Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii, cu situația Transilvaniei ca mijloc de santaj al rușilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniștilor. În protest față de abuzurile noului guvern, regele a intrat în așa numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care și-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituțională. În acești ani, suveranul s-a profilat într-un simbol național al rezistenței. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câștigat” detașat, iar 1947 a marcat interzicerea și decapitarea Partidului Național Țărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”. La sfârșitul anului a venit rândul instituției monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns sub amenințarea armei să semneze decretul de abdicare,[10] a doua zi fiind proclamată republica populară. În ianuarie a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării sale, însă s-a izbit de un zid al obtuzității. S-a căsătorit cu prințesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveția. Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria. După Revoluția din 1989 a fost oprit de regimul Ion Iliescu să întoarcă în țară, cu excepția Paștelui din 1992, când a atras mulțimi entuziaste venite să-l vadă. De-abia sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, și-a primit înapoi cetățenia română. Ulterior i-au fost retrocedate și o parte din proprietăți. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ținut un discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului României. Mihai s-a născut la Sinaia, fiu al principelui Carol (viitorul rege Carol al II-lea) și al prințesei Elena. Din partea tatălui este nepot al Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria, iar din partea mamei nepot al Regelui Constantin al Greciei. Astfel, Mihai al României este descendentul celor mai importante familii regale și imperiale ale Europei, printre ele numărându-se familiile regale britanică, rusă și habsburgică, strămoși direcți ai săi fiind țarii Nicolae I și Alexandru al II-lea al Rusiei, Regina Victoria a Marii Britanii, împărați habsburgi, regi ai Prusiei, Portugaliei șamd. Căsătoria propriu-zisă a părinților săi a fost scurtă și nefericită, datorită nepotrivirii celor două personalități. În 1925, principele Carol a profitat de o îndatorire protocolară, reprezentarea dinastiei la înmormântarea reginei consoarte Alexandra a Marii Britanii, pentru a nu se mai întoarce în România. S-a întâlnit cu amanta sa Elena „Magda” Lupescu în străinătate și a renunțat la tron, cei doi stabilindu-se în cele din urmă în Franța. Regele Ferdinand era decis să nu tolereze din nou această nouă dovadă de nesupunere a fiului său, care dezertase și în timpul Primului Război Mondial. Deși unii politicieni, precum Constantin Argetoianu, au pledat pe lângă rege să se răzgândească, acesta a convocat un Consiliu de Coroană în cadrul căruia Carol a fost exclus de la succesiunea tronului și din familia regală, primind numele de Carol Caraiman. Prinț moștenitor a devenit fiul lui Carol, Principele Mihai. Deja în 1925 starea de sănătate a Regelui Ferdinand era fragilă, și acesta a murit în iulie 1927, de cancer intestinal. În consecință, Mihai i-a succedat la tron bunicului său. La scurt timp a murit însă și Ionel Brătianu, conducătorul Partidului Național Liberal, și, dintre frații săi, cel mai versat politician. Astfel, prima venirea la putere a lui Mihai a stat sub semnul slăbirii autorității celui mai important partid politic de până atunci. Prima domnie (1927-1930) Deoarece Mihai avea doar 6 ani și nu putea guverna, o regență a fost formată din prințul Nicolae (fiul Regelui Ferdinand și unchiul Regelui Mihai), patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație. Este notabilă absența Reginei Maria din regență, una din figurile de autoritate de până atunci. Jurământul a fost depus în fața parlamentului de noul rege și de regență pe data de 20 iulie 1927.[11] Față de regență, principalele partide politice s-au poziționat diferit. În timp ce Partidul Național Liberal a susținând-o, grăbind depunerea jurământului militar către noul rege pentru a evita formarea unui curent carlist în armată, în Partidul Național Țărănesc s-a discutat chiar aducerea în țară a lui Carol.[11] Regența nu a avut autoritatea de a arbitra viața politică. n 1930, în contextul crizei economice, Carol al II-lea s-a întors în țară. Guvernul lui Iuliu Maniu i-a cerut garanția că va întrerupe relația cu Elena Lupescu și va relua căsătoria cu Elena de Grecia. Parlamentul l-a desemnat pe Carol rege, iar pe Mihai drept urmaș la tron, cu titlul inventat ad-hoc de „Mare Voievod de Alba-Iulia”. După scurtă vreme a sosit în țară Elena Lupescu. Mama lui Mihai a fost exilată la Florența, impunându-se de către Carol al II-lea un regim draconic de vizitare, care permitea întâlnirea mamei cu fiul doar pentru o vacanță de câteva săptămâni, o dată pe an. A doua domnie (1940-1947) În septembrie 1940, Carol al II-lea i-a acordat puteri discreționare generalului Ion Antonescu care i-a impus sa abdice in favoarea fiului sau. Mihai (în vârstă de 18 ani) a fost proclamat rege fără depunerea vreunui jurământ pe constituție (abrogată la acea dată) și fără votul de aprobare al parlamentului (suspendat, redeschis abia în 1946). În schimb, Mihai a fost încoronat[12] cu Coroana de Oțel și uns rege de Patriarhul României Nicodim Munteanu, în catedrala patriarhală din București imediat după abdicarea lui Carol al II-lea, la 6 septembrie, 1940[13]. Astfel, Mihai a domnit a doua oară doar „prin grația lui Dumnezeu”[12], ca rege absolut, de drept divin, nu și constituțional. Legal, însă, Mihai nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi șeful suprem al armatei și de a desemna un prim-ministru cu puteri depline[14], numit „Conducător”. Regele Mihai I, în calitate de mareșal și comandant suprem al armatei române, a fost decorat prin jurnalul Consiliului de Miniștri din 8 noiembrie 1941 cu toate cele trei clase ale Ordinului Mihai Viteazul, fiind singurul deținător în această situație, alături de mareșalul Ion Antonescu. În august 1944, pe măsură ce armatele Uniunii Sovietice se apropiau de frontiera estică a României, Mihai s-a alăturat politicienilor favorabili Aliaților, care îi includea pe comuniști. La 23 august 1944 Mihai l-a destituit și l-a arestat pe Antonescu. În aceeași noapte, noul prim-ministru, generalul locotenent Constantin Sănătescu, l-a încredințat pe Antonescu comuniștilor, care l-au predat sovieticilor la 1 septembrie 1944.[15][16] Într-un apel radiodifuzat către națiune și armată, Mihai a proclamat loialitatea României față de Aliați, a acceptat un pretins armistițiu oferit de aceștia, a ordonat încetarea focului împotriva Aliaților și a declarat război Germaniei.[17] Acestea, însă, nu au împiedicat o ocupație sovietică, rapidă, nici capturarea de către URSS a circa 130.000 de militari români, duși ulterior în prizonierat în Uniunea Sovietică, unde mulți au pierit în lagăre de muncă forțată[18]. Armistițiul cu Aliații a fost semnat trei săptămâni mai târziu, la 12 septembrie 1944, „în termeni impuși aproape în întregime de Uniunea Sovietică”[18], ca o consecință, între altele, și a faptului că aceasta își desfășurase forțele armate pe tot teritoriul României[necesită citare]. În această situație, unii au considerat lovitura de stat drept „capitulare”[19], o „predare”[18][20] „necondiționată”[21] în fața sovieticilor și a aliaților lor. Regele Mihai a evitat soarta unui alt fost aliat german, prințul Kiril, regentul Bulgariei, executat de sovietici în 1945, și a fost ultimul monarh din spatele Cortinei de fier care să-și piardă tronul. Actul de la 23 August 1944 se estimează a fi scurtat Al Doilea Război Mondial cu șase luni, salvând sute de mii de vieți omenești. Totodată, aceasta a oferit armatei române posibilitatea de a elibera nordul Transilvaniei de sub ocupația ungară. La sfârșitul războiului, regele Mihai a fost decorat de președintele SUA Harry S. Truman cu Legiunea de Merit în cel mai înalt grad (Comandant Șef). Mihai a mai fost decorat și de Iosif V. Stalin cu Ordinul Victoria cu diamante, „pentru actul curajos al cotiturei hotărâte a politicei României spre ruptura cu Germania hitleristă și alierea cu Națiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei”, potrivit descrierii oficiale a decorației[22]. Liderul comunist albanez Enver Hodja[23] considera că Mihai ar fi fost decorat cu Ordinul Victoria datorită capitulării sale în fața sovieticilor, într-o situație în care nu putea face altceva. Unii susțin[18][24] că lovitura de stat a făcut posibil avansul mai rapid al trupelor lui Stalin în România și în Europa, în detrimentul trupelor Aliaților occidentali. Alții văd[25] în absența de-a lungul anilor a unor invitații pentru Mihai la majoritatea festivităților din Occident dedicate Zilei Victoriei în cel De-al Doilea Război Mondial, o condamnare tacită a loviturii sale de stat. Mihai nu a fost invitat la cea de-a 60-a aniversare a Zilei Victoriei de vreun stat vestic; a fost invitat doar la serbările din Rusia și la anumite comemorări din Cehia și Slovacia[26]. La 6 martie 1945, la presiunile ocupantului sovietic, Mihai a acceptat un guvern prosovietic dominat de Partidul Comunist Român, prim-ministru fiind numit Petru Groza. Sub regimul comunist, Mihai a funcționat ca simplu șef de stat fără autoritate. Între august 1945 și ianuarie 1946, Mihai a încercat fără succes - prin ceea ce s-a numit mai târziu „greva regală” - să se opună guvernului comunist al lui Petru Groza, refuzând să-i semneze decretele. La presiuni sovietice, britanice și americane[27], regele Mihai a renunțat în cele din urmă la opoziția sa față de guvernul comunist, încetând să-i mai ceară demisia. Nu i-a amnistiat pe Ion Antonescu sau pe liderii opoziției, victime ale proceselor politice comuniste, deoarece, potrivit unei interpretări, constituția îl împiedica să facă aceasta fără contrasemnătura ministrului comunist de justiție. Alte surse, precum memoriile mătușii regelui, principesa Ileana de Habsburg[28], citându-l pe fostul membru în biroul politic executiv al PCR, spion sovietic, ministru al apărării naționale[29][30] și presupus amant al Ilenei[31], Emil Bodnăraș, afirmă că, dacă regele ar fi refuzat să semneze sentințele de condamnare la moarte a deținuților politici condamnați pentru „crime de război”, guvernul comunist i-ar fi susținut decizia: „Păi, dacă regele decide să nu semneze sentința la moarte, vă promit că îi vom sprijini punctul de vedere.” Principesa Ileana se îndoia că regele ar fi fost de acord să semneze un document neconstituțional, precum o sentință la moarte, emisă de tribunale politice neconstituționale: „Știți prea bine (...) că regele nu va semna niciodată de bună voie un astfel de document neconstituțional. Dacă o va face, vi-l va pune în brațe și guvernul dumneavoastră va purta vina în fața întregii națiuni. Cu siguranță că nu vă doriți acest handicap adițional în acest moment!” Ultimul coleg de celulă al celei mai importante victime comuniste, Iuliu Maniu, liderul opoziției anticomuniste și președinte al PNȚ, partidul câștigător în alegerile generale din 1946, fraudate de comuniști, a mărturisit procurorilor comuniști că Maniu l-ar fi înjurat pe Mihai din spatele gratiilor închisorii politice în care a decedat, pentru că nu făcuse nimic în apărarea țărăniștilor, în ciuda multor servicii aduse de aceștia monarhiei.[32] În noiembrie 1947, Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei regine Elisabeta a II-a, ocazie cu care a cunoscut-o pe prințesa Ana de Bourbon-Parma, care urma să-i devină soție. Regele Mihai „nu a vrut să se întoarcă, dar personalități americane și britanice [prezente la nunta regală] l-au încurajat să o facă”, conform unor „cercuri regaliste românești” citate de Washington Post[33]. Mihai a revenit acasă „la sfatul expres al lui Winston Churchill”, care „se spune că l-ar fi sfătuit pe Mihai că «mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos»”. Potrivit propriei sale relatări[34], regele Mihai nu a avut astfel de intenții de a nu reveni acasă. După întoarcerea sa în România, Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. Comuniștii au anunțat abolirea monarhiei și instaurarea unei republici populare și au transmis la radio înregistrarea proclamației regelui despre propria sa abdicare[35]. În ședința extraordinară din 30 decembrie 1947 a cabinetului, Petru Groza a declarat următoarele: Doamnă și domnilor miniștri, vreau să vă comunic că actul acesta s-a făcut prin buna învoială. Regele a constatat – așa cum este scris aici – că instituția monarhiei era o piedică serioasă în calea desvoltării poporului nostru. Istoria va înregistra o lichidare prietenească a monarhiei, fără zguduiri – cum poate inamicii noștri ar fi dorit. Ca să utilizez o expresie a reginei-mame, poporul a făcut azi un divorț și decent, și elegant de monarhie. Prin urmare, și actul acesta este la fel cu celelalte acte din istoria guvernării noastre. Vreau să se știe pretutindeni – și aceasta este foarte important – că lucrul acesta s-a făcut cu cumințenie, la timpul său. Noi mergem înainte pe drumul nostru, cu minimum de zguduiri la maximum de foloase. Vom îngriji ca fostul rege să plece liniștit, așa cum se cuvine, pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproș pentru acela care, înțelegând glasul vremurilor, s-a retras”.[36] La 3 ianuarie 1948, Mihai a fost silit să părăsească țara, urmat la peste o săptămână[37], de principesele Elisabeta de România și Ileana de Habsburg, care, potrivit ziarului The New York Times, au colaborat atât de strâns cu rușii, încât au devenit cunoscute drept «mătușile roșii» ale Regelui.[38] Există câteva relatări asupra motivelor abdicării lui Mihai. Potrivit acestuia, prim-ministrul comunist Petru Groza l-ar fi amenințat cu un pistol[39][40][41] și cu șantajul că urma să execute 1.000 de deținuți studenți dacă nu abdică.[42] Într-un interviu din 2007 pentru New York Times[43], Mihai rememorează evenimentele: A fost șantaj. Mi-au spus Dacă nu semnezi imediat, suntem obligați - de ce obligați, nu știu - să ucidem peste 1.000 de studenți pe care-i aveau în pușcărie. Potrivit revistei Time,[2] guvernul comunist ar fi amenințat cu arestări ulterioare a mii de oameni, nu cu unele anterioare, și că apoi va scufunda țara în sânge, dacă Mihai nu abdică. Pe de altă parte, potrivit unor articole din Jurnalul Național[44][45], din care unul citează arhivele Securității române[44], abdicarea regelui Mihai ar fi fost rodul negocierilor sale cu guvernul comunist, nu al vreunui șantaj, negocieri în urma cărora i s-a permis să plece din țară însoțit de bunurile solicitate și de o parte din suita regală[45]. Potrivit cărții Special Tasks: The Memoirs of an Unwanted Witness -- A Soviet Spymaster, autobiografice a fostului șef al serviciului de spionaj sovietic NKVD, generalul maior Pavel Sudoplatov, ministrul adjunct de externe sovietic Andrei Vâșinski ar fi purtat personal negocieri cu regele Mihai în vederea abdicării, garantându-i o parte dintr-o pensie ce urma să-i fie plătită lui Mihai în Mexic[46]. Referitor la episodul controversat al amenințării cu pistolul de către prim-ministrul de atunci, Petru Groza, regina-mamă Elena ar fi declarat, conform arhivei fiicei lui Petru Groza, că acesta s-ar fi comportat cu familia regală „mai bine ca un părinte”, iar că la 30 decembrie 1947, ziua abdicării, „poporul a făcut un divorț - și decent și elegant - de monarhie”.[47] Potrivit liderului comunist albanez Enver Hodja[48], care rememorează conversațiile avute cu liderii comuniști români privind abdicarea regelui, Mihai ar fi fost amenințat de către liderul PCR Gheorghe Gheorghiu-Dej cu un pistol și nu de Petru Groza, pentru a determina abdicarea. Regele ar fi fost apoi lăsat să plece din țară însoțit de câteva persoane din anturaj și, după cum confirmă liderul sovietic Nikita Hrușciov, rememorând confesiunile făcute de Dej,[49] cu orice bunuri dorite, inclusiv cu rubine și aur[48]. Hodja nu menționează în cartea sa vreun șantaj comunist cu vreo execuție, dar afirmă că liderii comuniști români l-ar fi amenințat pe Mihai cu trupele lor armate loiale, care încercuiseră palatul regal și trupele acestuia, loiale lui Mihai. Potrivit unei relatări din revista Time[50], la începutul lui 1948 ar fi existat negocieri între Regele Mihai și guvernul comunist privind recuperarea unei părți din averea lăsată în România, ceea ce ar fi întârziat denunțarea abdicării drept ilegală. Există rapoarte[51][52][53][54][55][56] conform cărora autoritățile comuniste române, obediente față de Stalin, i-au permis regelui Mihai să scoată din România 42 de tablouri valoroase din proprietatea Coroanei României în noiembrie 1947, „pentru a pleca mai repede din țară”[57]. Unele dintre aceste tablouri au fost, se pare, vândute prin intermediul faimosului negustor de artă Daniel Wildenstein[53]. Unul dintre tablourile aparținând Coroanei României, despre care se presupune că ar fi fost scoase din țară de rege în noiembrie 1947, a revenit în patrimoniul național în 2004 ca donație[51][58][59] făcută de John Kreuger, fostul soț al fiicei regelui Mihai, Principesa Irina. În 2005, prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu[60] a declarat că acuzațiile aduse regelui Mihai de a fi scos din țară tablouri ale Coroanei sunt „mai mult decât îndoielnice” și că guvernul român nu are nici o dovadă a unor astfel de acțiuni ale regelui Mihai, susținând că, pentru perioada anterioară anului 1949, guvernul nu are o evidență a lucrărilor de artă preluate din fostele reședințe regale. Potrivit unor istorici[61], există, totuși, atari evidențe oficiale, începând cu aprilie 1948, una fiind chiar publicată în Monitorul oficial din iunie 1948. Potrivit biografiei autorizate Michael of Romania: The King and the Country (2005), semnată de Ivor Porter[56], un prieten al familiei regale, care citează din jurnalul intim al reginei-mamă Elena, familia regală a scos din țară tablouri cu ocazia vizitei acesteia din noiembrie 1947 la Londra, prilejuită de căsătoria viitoarei regine Elisabeta a II-a. Potrivit aceluiași jurnal, două din aceste tablouri, semnate de El Greco, au fost vândute în 1976. Totuși, mulți alți editorialiști neagă acest cadou comunist făcut regelui și consideră aceste acuzații drept propagandă comunistă antimonarhistă. Potrivit unor documente de arhivă, recent declasificate, ale ministerului britanic de externe, Foreign Office, când regele Mihai a părăsit România, valorile sale financiare se ridicau la 500.000 franci elvețieni[62]. Acestea ar fi fost, se pare, primite de la guvernul comunist, conform transcrierilor sovietice recent declasificate[63] ale convorbirilor oficiale dintre Stalin și prim-ministrul român Petru Groza. Regele Mihai a negat în repetate rânduri în trecut[64][65][66] că guvernul comunist i-ar fi permis să ia cu sine în exil vreo valoare financiară sau bunuri de valoare în afară de patru automobile personale, încărcate în două vagoane de tren. În timpul vizitei ulterioare la New York din martie 1948[67], Mihai și-a permis să meargă la cumpărături pe Fifth Avenue, artera comercială cea mai scumpă din lume[68]. De asemenea, lui Mihai i-a plăcut atât de mult avionul în care a survolat Statuia Libertății, încât s-a gândit că l-ar putea cumpăra[67]. În ianuarie 1948[2], Mihai a început să se autointituleze prinț de Hohenzollern[3][69], folosind pentru prima dată în loc de rege un titlu retras familiei regale române de casa de Hohenzollern din Germania în timpul primului război mondial, recunoscând prin aceasta că la acea dată nu mai era regele României. Totuși, în cele din urmă, în martie 1948, Mihai își denunța abdicarea ca fiind smulsă cu forța și ilegală. Revista americană Time susține că lui Mihai i-au trebuit peste două luni pentru a denunța abdicarea, deoarece negociase cu comuniștii recuperarea unor proprietăți din România[50], în ciuda unui articol anterior cum că Bucureștii i-ar fi permis să scoată din țară numai 3.000 de dolari americani, patru automobile și o decorație cu diamante și rubine, acordată de către Stalin[70]. De atunci, Mihai se semnează ca Regele Mihai de România. Unii monarhiști români[71], pentru care Mihai e rege doar de drept divin, nu și constituțional, deoarece nu a jurat pe constituție și nu a fost investit în funcție de parlament în a doua domnie, consideră abdicarea lui din 1947 drept nulă, argumentând că aceasta a fost un act pur constituțional, nu religios, care nu îl poate decădea dintr-o poziție în care a fost pus de Dumnezeu. Aceiași monarhiști susțin că, în calitate de rege absolut, neconstituțional, de drept divin, Mihai reprezintă singur și pe deplin statul român și că, în consecință, el poate dispune după cum dorește de proprietățile statului, inclusiv de tablourile Coroanei, care-i aparțin și de al căror „furt” a fost acuzat. Cu toate că s-au lansat diverse ipoteze conform cărora regele Mihai ar fi plecat cu averi mari din țară, relatările despre viața sa din exil dovedesc faptul că acesta a trebuit să-si câștige existenta prin propria-i munca si nu a dus nicidecum un trai luxos pe baza vreunei averi cu care ar fi părăsit România.[72] În iunie 1948 s-a căsătorit cu prințesa Ana de Bourbon-Parma, cunoscută și sub numele de regina Ana a României, cu care are cinci fiice. Autoritățile române comuniste i-au retras cetățenia română în același an. Până la sfârșitul anului 1948, cei doi au locuit la Vila Sparta lângă Florența, locuința reginei-mamă Elena, iar din 1949 la Lausanne, unde se naște prima fiică, principesa Margareta. Tot la Lausanne se nasc principesele Elena, în 1951, și Irina, în 1953. Între timp, familia se stabilește în Marea Britanie[73], unde va locui timp de șase ani, până în 1956, la Bramshill House în Hampshire și la Ayot St-Lawrence, în Hertfordshire. Pentru a-și câștiga existența, Regele si Regina au înființat o fermă de pui și au construit un mic atelier de tâmplărie.[74][75] Regele a păstrat încă de atunci legătura cu evenimentele din țară, primind săptămânal rapoarte, analize și noutăți de la generalul Lazăr, pe care îl vedea in fiecare săptămână la Londra. De asemenea, familia a păstrat contacte strânse cu familia regală britanică, în special cu regina Elisabeta a II-a și cu principesa Marina, ducesă de Kent. Regele, Regina si principesele s-au întors în Elveția în 1956, după o scurtă sedere de trei luni la Vila Sparta. Regele Mihai semnase un contract cu compania aeriană Lear Jets and Co, la Geneva. Familia s-a instalat la Versoix, un mic oraș de pe malul lacului Geneva, la câțiva kilometri de orașul Geneva.Aici au locuit peste patruzeci și cinci de ani și tot aici se află, pentru moment, casa familiei. Principesa Sofia s-a născut la Atena, în 1957, iar principesa Maria la Copenhaga, în 1964. În anul 1958 Regele a oprit colaborarea cu Lear, iar un an mai târziu, în 1959, a înființat o companie de electronică și de mecanisme automate numită Metravel. Compania a funcționat bine până in 1964, producând elemente pentru calea ferată și sisteme de alarmă și vânzând avioane de ocazie.[76][77] Dar, după cinci ani, presiunea concurenței devenise prea mare, așa că Regele si cei doi asociați au decis sa vândă compania. Regele a urmat, de asemenea, cursuri de broker la Bursa din Wall Street. A patronat fără succese notabile Comitetul Național Român, un grup care avea drept scop apărarea intereselor românești în Occident, prezentat uneori ca guvern român în exil, dar căruia democrațiile occidentale nu i-au recunoscut niciodată acest caracter. La 25 decembrie 1990, Mihai I, însoțit de mai mulți membri ai familiei regale, sosește pe aeroportul Otopeni și intră în țară cu un pașaport diplomatic danez, obținând o viză pentru 24 ore pentru a merge la Mănăstirea Curtea de Argeș, unde voia sa se reculeagă la mormintele antecesorilor săi regali și să asiste la slujba religioasă de Crăciun. Însă, în drum spre Curtea de Argeș, Regele și însoțitorii săi sunt opriți de un baraj al Poliției, conduși din nou la aeroport și obligați să părăsească țara.[78] În 1992, la trei ani după revoluția Română din 1989 prin care a fost înlăturat guvernul comunist, noul guvern român i-a permis regelui Mihai să revină în țară pentru a participa la prăznuirea Sf.Paști. Regele a fost întâmpinat de populație cu o simpatie deosebită. În București, peste un milion de persoane au ieșit în stradă pentru a-l vedea. Popularitatea regelui a îngrijorat guvernul președintelui Ion Iliescu, regelui interzicându-i-se accesul în România pentru următorii cinci ani. În 1997, după înfrângerea electorală a lui Iliescu de către președintele Emil Constantinescu, România i-a reactivat regelui Mihai cetățenia română și i-a permis să își reviziteze propria țară. Regele Mihai si Regina Ana locuiesc, din 2004, la Aubonne, in Elveția.[79] De marile sarbatori crestine si in functie de angajamentele lor publice, Regele si Regina aleg sa fie alaturi de cei dragi fie la fie la castelul său de la Săvârșin din județul Arad fie la palatul Elisabeta din București, pus la dispoziția lor prin decizie parlamentară. Copiii regelui Mihai [80]: • Margareta (Margareta de România-Duda) (născută în 1949) • Elena (Helen Nixon McAteer) (născută în 1950) • Irina (născută în 1953) • Sofia (născută în 1957) • Maria (născută în 1964). Atât Elena cât și Irina au fii și fiice. Sofia, a cărei căsătorie nu a fost aprobată de tatăl ei, are o fiică. Potrivit legii salice de succesiune, cu valabilitate în ultima constituție democratică a regatului România, cea din 1923, la moartea regelui Mihai (presupunând că nu mai are băieți), în absența schimbării constituției, care ar necesita restaurarea monarhiei, succesiunea revine familiei de Hohenzollern-Sigmaringen, șeful acesteia, prințul Karl Friedrich de Hohenzollern, aflându-se pe prima poziție în ordinea de succesiune. (Vezi și Ordinea de succesiune la tronul României.) La 30 decembrie 2007, într-o ceremonie privată[81], Mihai a promulgat noul statut al casei regale, intitulat Normele fundamentale ale Familiei Regale a României[12], un act considerat de unii nedemocratic[82], cu însemnatate eminamente simbolică, în absența aprobării Parlamentului[83][84], în comparație cu Legea vechiului Statut din 1884, pe care încearcă să îl înlocuiască, act prin care a desemnat-o pe principesa Margareta drept moștenitoare a tronului cu titlurile de Principesa Moștenitoare a României și de Custode al Coroanei României. Cu aceeași ocazie, Mihai a cerut parlamentului ca, în cazul în care națiunea română și parlamentul României vor considera potrivită restaurarea monarhiei, să renunțe la aplicarea legii salice de succesiune. La 10 mai 2011, pe fondul unor procese în Germania referitoare la fostul nume de Hohezollern-Veringen al ginerelui său, Radu, dar si a temerii, conform unora, privind eventuale pretenții ale Hohenzollernilor germani la șefia Casei Regale române[85][86], Mihai a rupt legăturile istorice și dinastice cu Casa princiară de Hohenzollern-Sigmaringen, a schimbat numele familiei sale în al (a) României și a renunțat la titlurile conferite lui și familiei sale de către Casa princiară.[1] LA MULŢI ANI, MAJESTATE! • 1925: Ioan Chirilă, jurnalist și scriitor român (d. 1999) • 1925: Valeria Guțu Romalo, lingvistă româncă, membră de onoare (2006) a Academiei Române • 1931: Annie Girardot, actriță franceză • 1944: Jon Anderson, cântăreț britanic (Yes) • 1950: Chris Norman, cântăreț și textier englez • 1985: Ciara, cântăreață americană Decese • 625: Papa Bonifaciu al V-lea • 1154: Regele Ștefan al Angliei (n. 1096) • 1400: Geoffrey Chaucer, scriitor englez (n. 1340) • 1495: Ioan al II-lea al Portugaliei (n. 1455) • 1647: Evangelista Torricelli, matematician, fizician și inventatorul italian (n. 1608) • 1760: Regele George al II-lea al Marii Britanii (n. 1683) • 1764: William Hogarth, pictor și gravor englez (n. 1697) • 1889: Émile Augier, dramaturg francez (n. 1820) • 1920: Alexandru I, regele Greciei (1917-1920), în urma unei infecții a sângelui provocate de mușcătura maimuței favorite (n.1893) • 1941: Robert Delaunay, pictor francez (n. 1885) • 1951: Amélie de Orléans, soția regelui Carlos I al Portugaliei (n. 1865) • 1957: Henry Van de Velde, arhitect și designer belgian (n. 1863) • 2008 - Cântăreţul rus Muslim Magomaev a încetat din viaţă în urma unei boli îndelungate Să urmărim aici un concert al regretatului cântăreţ sovietic: Magomaev - Unforgetable melodies: youtu.be/oXlqvISlLuE. • 2011: Liviu Ciulei, regizor, scenograf, actor român (n. 1923) Liviu Ciulei (n. 7 iulie 1923, București, România - d. 25 octombrie 2011, München, Germania) a fost un regizor, actor, scenograf, arhitect și profesor român. A studiat teatrul la Conservatorul Regal de Muzică și Teatru din București (1946), apoi arhitectura (1949).[1] A debutat ca actor în 1945, la Teatrul Mic în piesa Încătușarea, după piesa Animal Kingdom scrisă de Philip Barry; ulterior s-a alăturat echipei Teatrului Municipal din București, (mai târziu numit Teatrul Bulandra), unde a debutat ca regizor în 1957, punând în scenă Omul care aduce ploaia de Richard Nash. În 1961 a devenit celebru pentru o punere în scenă total originală a piesei Cum vă place a lui Shakespeare. A mai montat printre altele Opera de trei parale (Bertold Brecht), O scrisoare pierdută (Ion Luca Caragiale), Azilul de Noapte (Maxim Gorki), Leonce și Lena (Georg Büchner), Elisabeta I (Paul Foster). A fost peste 10 ani director artistic al Teatrului Bulandra, între anii 1963 și 1974, de unde a fost îndepărtat de cenzura comunistă în urma scandalului cu premiera Revizorul, montată de Lucian Pintilie, care a fost interzisă de a mai fi reprezentată după doar câteva spectacole. Sub conducerea sa, Teatrul Bulandra devenise cea mai importantă instituție teatrală a vremii, nu doar în România, acolo lucrând practic în același timp, marii regizori de tearu David Esrig, Lucian Pintilie și Radu Penciulescu. În perioada regimului comunist, Liviu Ciulei a fost urmărit și denunțat la Securitate de către Ion Besoiu[2] și a avut reclamații făcute de către Radu Beligan la aceeași instituție.[3][4] A părăsit România în anul 1980 și a lucrat în multe țări din Europa, precum și în Statele Unite ale Americii, Canada și Australia. A fost director artistic al teatrului Tyrone Guthrie din Minneapolis, Minnesota (Statele Unite), iar din 1986, profesor de teatru la Columbia University și New York University în New York City. S-a întors în țară după 1989, regizând o serie de piese celebre. A fost numit Director de Onoare al Teatrului Bulandra.[1] A realizat scenografia a 125 de spectacole. Ca arhitect, în afara scenografiilor majorității pieselor regizate de el, Liviu Ciulei a contribuit la reconstrucția auditoriului Teatrului Bulandra, precum și a altor teatre, ca sălile Studio ale teatrelor din Târgu Mureș și Pitești. A fost căsătorit cu marea actriță Clody Berthola[5] și cu jurnalista Helga Reiter. Este tatăl regizorului Thomas Ciulei. Trupul său a fost incinerat.[6] Regie de teatru Teatrul Bulandra: • Omul care aduce ploaia de Richard Nash(1957) • Azilul de noapte de Maxim Gorki (1958) • Sfânta Ioana de George Bernard Shaw (1958) • Cum vă place de William Shakespeare (1961) • Intriga si iubire de Friedrich Schiller (1965) • Opera de trei parale de Bertolt Brecht(1969) • Leonce si Lena de Georg Buchner (1970) • Play Strindberg de Friedrich Durenmatt (1971) • O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale • Macbeth de William Shakespeare • Furtuna de William Shakespeare • Moartea lui Danton de Georg Buchner • Visul unei nopți de vară de William Shakespeare(1991) • Deșteptarea primăverii (1991) • Hamlet de William Shakespeare(2000) • Șase personaje în căutarea unui autor de Luigi Pirandello (2005) • Henric IV de Luigi Pirandello (2005) Guthrie Theatre: • As You Like It de William Shakespeare (1981) • Eve of Retirement de Thomas Bernhard(1981) • The Tempest de William Shakespeare(1981) • Peer Gynt de Henrik Ibsen (1982) • Requiem for a Nun de William Faulkner (1982) • Threepenny Opera de Bertolt Brecht si Kurt Weill (1983) • Twelfth Night de William Shakespeare (1984) • Three Sisters de Anton Cehov (1984) • A Midsummer Nights Dream de William Shakespeare (1985) • The Bacchae de Euripides (1987) • The Broken Jug de Heinrich von Kleist (1994) Filmografie Actor • În sat la noi (1951) • Nepoții gornistului (1953) • Alarmă în munți (1955) • Valurile Dunării (1959) • Soldați fără uniformă (1960) • Cerul n-are gratii (1962) • Pădurea spânzuraților (1964), ecranizare după romanul Pădurea spânzuraților al scriitorului Liviu Rebreanu. • Facerea lumii (1971) • Decolarea (1971) Dragostea începe vineri (1972) Puteţi viziona aici filmul Dragostea incepe vineri: youtu.be/UTPXepiN-X0. Dimitrie Cantemir (1973) Vă invit să vizionaţi filmul Dimitrie Cantemir 1973 (Moldova Film) aici: youtu.be/4IOJuS7QBdk. • Ceața (1973) • Mastodontul (1975) • Falansterul (1979) Regizor] • Erupția (1957) • Valurile Dunării (1959) Pădurea spânzuraților (1964) Puteţi viziona aici filmul Padurea Spanzuratilor 1964 Film Integral: youtu.be/kT81a_omdv0. • O scrisoare pierdută (spectacol TV, 1982) Scenarist • Mitrea Cocor (1952) (în colaborare cu Mircea Bodianu și Paul Bortnovschi, r. Victor Iliu și Marietta Sadova) • Nepoții gornistului (1953) (în colaborare cu Mircea Bodianu și Paul Bortnovschi, r. Dinu Negreanu) • Răsare soarele (1954) (în colaborare cu Mircea Bodianu și Paul Bortnovschi, r. Dinu Negreanu) • Pasărea furtunii (1957) (r. Dinu Negreanu) • Facerea lumii (1971) (r. Gheorghe Vitanidis) Cărți • Cu gânduri și cu imagini, 2009 ARTĂ CULINARĂ REŢETE DE POST PENTRU ASTĂZI A. GUSTĂRI Chifteluţe din ciuperci • 500 g ciuperci pot fi şi conservate, • 1 ceapă, • 4 linguri făină, • 1 lingură praf de copt, • 150 ml ulei, • 1 legătură de mărar, • 1 lingură pătrunjel, • Cimbru, • sare, • piper Ciupercile se spală şi se taie mărunt. Se pun într-un castron, se adaugă peste ele ceapa şi verdeaţa spălate şi tocate mărunt, făina, praful de copt şi condimentele. După ce compoziţia a fost omogenizată, se formează chifteluţe după preferinţă şi se prăjesc în ulei încins. Se servesc calde, chiar şi în combinaţie cu cartofi prăjiţi, ca gustare. B. SALATE Salată de varză albă * 500 g varză, * 1/4 pahar oţet, * 1/2 lingură zahăr, * o lingură ulei, * sare, * zahăr, * 2-3 buc. morcovi, * frunze de pătrunjel sau ţelină. Se curaţă varza şi se spală, se scoate cotorul, apoi se taie subţire. Se sărează uşor şi se freacă între palme să se înmoaie. Se stoarce zeama, apoi varza se aşază în salatieră, se toarnă oţet amestecat cu puţin zahăr şi se lasă totul să stea timp de 30-40 minute. În salata de varză se pot adauga 2-3 morcovi raşi, frunze de pătrunjel sau ţelină tăiate mărunt şi o lingură de ulei. Salata se poate prepara şi în felul următor: Varza tocată se pune într-o cratiţă, se adaugă sare şi oţet şi amestecând mereu se ţine la foc până scade şi se înmoaie. După aceea se lasă să se răcească şi se adaugă puţin zahăr şi ulei. C. SOSURI Pentru reţetele de azi nu este necesar să preparăm separat un sos. D. BORŞURI SUPE CREME DE LEGUME Supă cremă de legume Ingrediente: - 3-4 morcovi medii - 2 radacini de patrunjel - 2 teline mici - 6 cartofi potriviti - crutoane - 2-3 cepe -1 legatura patrunjel - sare, piper - 1 ardei - 3-4 linguri ulei - 1/2 lamaie Mod de preparare: Se spala si se taie legumele marunt. Se pun la fiert intr-o oala mare cu apa si piper pana se sfarama. Cand toate legumele sunt fierte, le scoatem si le mutam intr-un castron (exceptand ceapa pe care o dam afara de tot) unde le pasam pana obtinem o crema. Se adauga apoi zeama care ne-a ramas, dar cu masura astfel incat sa nu fie prea subtire. Iar daca ramane prea consistenta mai putem adauga apa. La sfarsit adaugam verdeata, sare si lamaie dupa gust. Se serveste cu crutoane. E. MÂNCĂRURI Ardei umpluţi cu orez şi soia * 1/2 ceasca orez nefiert * 3/4 cana apa * 4 ardei grasi, verzi * 1 ceapa, tocata * 4 linguri ulei de masline * 200-230 g granule de soia * 2 linguri patrunjel proaspat, tocat * 2 cesti pasta de tomate * sare si piper negru, dupa gust 1. Intr-un vas de dimensiuni medii, lasa orezul la fiert. Asteapta pana cand apa da in clocot, apoi lasa focul mic si mentine vasul la fiert pentru inca 15 minute. 2. Incalzeste cuptorul. 3. Indeparteaza cotorul ardeilor, curata-i de seminte si aranjeaza-i intr-o tava pentru copt. Dupa ce ai scos capacele ardeilor, toaca marunt bucatile de ardei care mai pot fi folosite. 4. Intr-un alt vas, pe foc mediu, prepara un sote din uleiul de masline, bucatile de ardei recuperate de la cotoare si ceapa, si mentine vasul pe foc pana cand legumele devin moi. Incorporeaza granulele de soia si patrunjelul. Lasa focul mic si amesteca inca 5 minute. Incorporeaza orezul fiert si 1 1/5 ceasca pasta de tomate. Asezoneaza cu sare si piper, dupa gust. Umple ardeii cu aceasta compozitie si, drept capac, foloseste restul de pasta de tomate. 5. Introdu tava la cuptor, acoperita, timp de 45-55 de minute. Ardeii umpluti se servesc calzi. F. DULCIURI Prăjitură cu mere şi cafea • 250 ml cafea preparată mai slăbuţă • 6 linguri de zahăr • 8 linguri de făină • 3-4 linguri margarină topită • 1/2 cană stafide • 1 cană mere(decojite) tăiate cubuleţe • 1 plic praf de copt, • esenţă rom, • vanilie • zahăr farin, • zahăr vanilat Se amesteca intr-un vas:faina ,zaharul,cafeaua si praful de copt,pana se omogenizeaza. Apoi se adauga si margarina topita,trebuie sa arate ca o compozitie de chec. Se unge o tava cu ulei se tapeteaza cu faina si se toarna aluatul se aseaza merele si stafidele , distribuindu-se uniform pe toata suprafata.Se da la cuptor penrtu 20-25 min. Se lasa sa se raceasca bine in tava apoi se pudreaza cu zahar farin amestecat cu zahar vanilat. Sărbători • România: Ziua Armatei Române Ziua Armatei Române este ziua când în România se sărbătorește Armata Română, care la data de 25 octombrie 1944 a eliberat de sub ocupația horthystăTransilvania de Nord.[1] Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959. [2] Din 1830, anul infiintarii armatei romane moderne, si pana in anul 1951 in traditia romaneasca nu a existat o zi dedicata exclusiv sarbatoririi acestei institutii. Aflata in centrul atentiei publice, mai ales dupa Razboiul de Independenta (1877-1878), Armata Romana a participat anual la manifestarile prilejuite de Ziua Inaltarii Domnului, devenita Ziua Eroilor dupa Primul Razboi Mondial, si la cele dedicate Zilei Nationale. Ziua Fortelor Armate Romane a fost sarbatorita pentru prima data la 2 octombrie 1951, iar din anul 1959 a fost stabilita ca zi aniversara ziua de 25 octombrie. Devenita simbol al tuturor bataliilor si eroilor neamului romanesc, data de 25 octombrie a ramas intiparita in sufletele romanilor ca zi in care tara isi sarbatoreste armata si pe cei care au fost in slujba ei. Dupa 23 august 1944, Romania a avut o contributie substantiala la eforturile de razboi ale Natiunilor Unite. Armata romana trebuia sa contribuie la efortul de razboi al aliatilor cu peste 12 divizii de infanterie, conform articolului 1 al Conventiei de Armistitiu (semnata la 12/13 septembrie 1944), dar aceste forte au crescut constant in pofida dificultatilor intampinate in cooperarea militara romano-sovietica. Ofensiva pentru eliberarea partii de nord-vest a Romaniei, inceputa la 9 octombrie 1944, a fost inclusa in operatiunea ofensiva „Debretin”, planificata si condusa de Inaltul Comandament Sovietic, obiectivele acesteia fiind atinse in data de 25 octombrie 1944 cand au fost eliberate localitatile Carei si Satu Mare. Semnificatia victoriei este data de eliberarea teritoriului national ocupat temporar in urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940. Desi victoriosi pe campul de lupta, ostasii Armatei Romane aveau sa suporte consecintele unui proces de transformare bazat pe realitatile postbelice. Supravietuitorii au fost mult timp ostracizati si marginalizati, in mod deosebit cei situati in afara granitelor Romaniei, pentru vina de a fi luptat pentru apararea teritoriului national. Astfel, la 25 octombrie, Romania sarbatoreste Ziua Armatei ca simbol al pastrarii independentei si suveranitatii nationale. Momentul este unul de evocare a faptelor de arme ale inaintasilor in locuri precum Posada, Rovine, Podul Inalt, Razboieni, Calugareni, Plevna, Smardan, Marasti, Marasesti sau Oituz. Dupa 23 august 1944, Armata Romana a alungat trupele germane de pe teritoriile controlate de statul roman, ducand lupte in care au cazut 5.048 soldati inamici si au fost luati 56.455 de prizonieri. A fost realizata apararea strategica a granitelor si a liniei de demarcatie romano-ungare din Crisana si Platoul Transilvaniei, impuse prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Sub acoperirea strategica a romanilor, trupele sovietice au parcurs aproximativ 1.000 de kilometri intr-un timp foarte scurt si, fara sa intampine rezistenta, au trecut prin stramtorile din Carpatii Occidentali si Meridionali, in zona Banatului. Conform articolului 1 din Conventia de Armistitiu (semnata in 12/13 septembrie 1944), Romania urma sa contribuie la efortul de razboi al aliatilor cu peste 12 divizii de infanterie, dar aceste forte au crescut constant in numar, in pofida dificultatilor intampinate in cooperarea militara romano-sovietica. Dupa alungarea trupelor germane de pe teritoriul romanesc, Armatele a 1-a si a 4-a au fost angajate in luptele de pe marele front la nord de Carpatii Occidentali si la vest de Carpatii Meridionali, ajungand la aproape 350 de kilometri in adancimea aliniamentului de lupta germano-ungar. Oprind inaintarea si respingand inamicul in afara arcului carpatic, pe directia Brasov, Cluj, Carei, au sprijinit ofensiva armatei sovietice din Carpatii Rasariteni pe directia Targu-Mures, Dej, Satu Mare. Prin operatiunea „Debretin” trebuiau eliberate regiunile din estul Ungariei, pana la raul Tisa. Actiunile ofensive s-au desfasurat in trei etape. Prima etapa a durat din 9 pana in 13 octombrie 1944, cand trupele romanesti au rupt apararea inamica de pe linia de contact, au avansat pe valea Somesului Mic si au cucerit inaltimile de la vest de rau. Marile unitati romane au continuat ofensiva impreuna cu Corpul Sovietic de Armata 104, ajutand astfel la eliberarea orasului Cluj. In a doua etapa, intre 14 si 20 octombrie, rezistenta inamica a fost zdrobita in Muntii Faget si Meses. Obiectivul ofensivei a fost atins in etapa a treia, intre 21 si 25 octombrie, cand fortele inamice au fost alungate din orasele Carei si Satu Mare, dincolo de granita romano-ungara, pe 25 octombrie 1944. Pentru a treia etapa, comandantul Armatei a 4-a, generalul Gheorghe Avramescu, a hotarat sa indrepte eforturile cu prioritate pentru eliberarea orasului Carei si cu o parte din forte sa elibereze orasul Satu Mare. Misiunea trupelor romane a fost extrem de grea deoarece inamicul se afla in avantaj, el structurandu-si limita dinaintea apararii pe puncte de sprijin si noduri de aparare in special in orase. Pentru eliberarea orasului Carei a fost conceputa o mare manevra de invaluire, cu patru divizii din Corpul 6 Armata, care urma sa nimiceasca inamicul din zona orasului, in timp ce Corpul 2 Armata impreuna cu Divizia 11 Infanterie aveau sa atace de la sud rezistenta inamicului din Satu Mare. Atacul a inceput in seara zilei de 24 octombrie, iar in dimineata zilei de 25 octombrie a fost eliberat ultimul oras romanesc de la granita de vest. Victoria asupra trupelor germane si ungare a fost castigata de 525.702 soldati romani, incepand cu 23 august 1944. Din acestia, 58.330 au fost declarati morti, raniti sau disparuti in lupta. Numarul total al pierderilor inamicului s-a ridicat la peste 72.937 de soldati. Ziua fortelor armate romane a fost sarbatorita pe 2 octombrie in primii ani dupa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Din anul 1959, 25 octombrie a fost stabilita ca ziua in care se aniverseaza eliberarea definitiva a teritoriului national temporar ocupat in urma Dictatului de la Viena. Cele consemnate mai sus evidentiaza faptul ca Ziua Armatei este legata efectiv si afectiv de Transilvania, leaganul genezei si evolutiei istorice a poporului roman, de obiectivele si sentimentele Armatei Romane, care au vizat intotdeauna indeplinirea idealurilor nationale: unitate, independenta, suveranitate, integritate teritoriala. Vasile Seicaru - Treceti batalioane romane Carpatii [versuri]: youtu.be/fMhgTVlKoTk. Mulţumesc pentru atenţie şi nu uitaţi că vă aştept zilnic în pagina mea! Un sfârşit de săptămână cât mai plăcut!
Posted on: Fri, 25 Oct 2013 04:40:43 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015