* 7. Ezechiel – călătorie prin spațiu „Duhul m-a răpit“ (Ezec. 3:12-14; 8:3; 11:1). Ezechiel este primul autor biblic care folosește termenul „răpire“! După' teleportarea' în alte dimensiuni spirituale în care s-a întâlnit cu slava lui Dumnezeu, Ezechiel este teleportat spațial „la Tel-Abib, la robii de război care locuiau la râul Chebar“ (Ezec. 3:15). Este foarte interesant să remarcăm efectele pe care le-a avut această teleportare asupra lui Ezechiel. Trupul său fizic a făcut față cu greu unei astfel de experiențe: „El mi-a zis: ,,Fiul omului, primeşte în inima ta şi ascultă cu urechile tale toate cuvintele pe cari ţi le spun! Du-te la prinşii de război, la copiii poporului tău: vorbeşte-le, şi, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu!“ Şi Duhul m-a răpit, şi am auzit înapoia mea dârdâitul unui mare cutremur de pământ: slava Domnului s-a ridicat din locul ei. Am auzit şi vâjâitul aripilor făpturilor vii, cari se loveau una de alta, uruitul roatelor de lângă ele, şi dârdâitul unui mare cutremur de pământ. Când m-a răpit Duhul şi m-a luat, mergeam amărât şi mânios, şi mâna Domnului apăsa tare peste mine“ (Ezec. 3:10-14). La următoarea întâlnire cu „slava Domnului“ Ezechiel nu a mai fost teleportat, ci a mers pe propriile picioare. Și atunci însă, întâlnirea cu realitatea venită dintr-o altă dimensiune a avut un efect teribil asupra profetului: „Şi mâna Domnului a venit peste mine acolo, şi mi-a zis: ,,Scoală-te, du-te în vale, şi acolo îţi voi vorbi!“ M-am sculat, şi m-am dus în vale; şi iată că slava Domnului s-a arătat acolo, aşa cum o văzusem la râul Chebar. Atunci am căzut cu faţa la pământ. Duhul a intrat în mine, şi m-a făcut să stau pe picioare“ (Ezec. 3:22-24a). Una din teleportările la mari distanță ne este descrisă în capitolul 8 al cărții lui Ezechiel, unde profetul face o călătorie prin spațiu, de la râul Chebar la Ierusalimul din Iuda. Pentru unii este o întâmplare „cam trasă de păr“, dar pentru cei credincioși, chiar așa a fost: „În al şaselea an, în ziua a cincea a lunii a şasea, pe când şedeam în casă, şi bătrânii lui Iuda şedeau înaintea mea, mâna Domnului Dumnezeu a căzut peste mine. M-am uitat, şi iată că era un chip care avea o înfăţişare de om; dela coapse în jos, era foc, şi dela coapse în sus era ceva strălucitor, ca nişte aramă lustruită. El a întins ceva ca o mână, şi m-a apucat de zulufii capului. Duhul m-a răpit între pământ şi cer şi m-a dus, în vedenii dumnezeieşti, la Ierusalim, la uşa porţii dela curtea dinlăuntru, care caută spre meazănoapte, unde era locul idolului geloziei, care stârnea gelozia Domnului. Şi iată că slava Dumnezeului lui Israel era acolo, aşa cum o văzusem în vale“ (Ezec. 8:1-4). De ce a trebuit să fie dus Ezechiel din mijlocul bătrânilor poporului captiv până la Ierusalim? Pentru că evreii primiseră două feluri de mesaje profetice despre motivul și durata robiei. Profeții mincinoși legau în chip ușuratic rana poporului și vesteau că robia a fost doar un accident de scurtă durată. De partea cealaltă, Ieremia explica tuturor celor ce doreau să-l asculte că robia este o pedeapsă pedagogică venită din partea lui Dumnezeu și va dura nu mai puțin de șaptezeci de ani („Toată ţara aceasta va fi o paragină, un pustiu, şi neamurile acestea vor fi supuse împăratului Babilonului timp de şaptezeci de ani“ – Ier. 25:11,12; 29:10). Sfatul lui Ieremia primit ca o poruncă din partea Domnului a fost trimis printr-o scrisoare către fiii robiei: „Iată cuprinsul epistolei, pe care a trimis-o proorocul Ieremia, din Ierusalim, către rămăşiţa bătrânilor din robie, preoţilor, proorocilor, şi întregului popor, pe cari-i dusese în robie Nebucadneţar, din Ierusalim la Babilon, după ce împăratul Ieconia, împărăteasa, famenii dregători, căpeteniile lui Iuda şi ale Ierusalimului, lemnarii şi ferarii au părăsit Ierusalimul. Le-a trimes-o prin Eleasa, fiul lui Şafan, şi prin Ghemaria, fiul lui Hilchia, trimeşi la Babilon de Zedechia, împăratul lui Iuda, la Nebucadneţar, împăratul Babilonului. Ea cuprindea următoarele: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, către toţi prinşii de război, pe cari i-am dus din Ierusalim la Babilon: „Zidiţi case, şi locuiţi-le; sădiţi grădini şi mâncaţi din roadele lor! Luaţi-vă neveste, şi faceţi fii şi fiice; însuraţi-vă fiii, şi măritaţi-vă fetele, să facă fii şi fiice, ca să vă înmulţiţi acolo unde sunteţi, şi să nu vă împuţinaţi. Urmăriţi binele cetăţii, în care v-am dus în robie, şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei! Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Nu vă lăsaţi amăgiţi de proorocii voştri, cari sunt în mijlocul vostru, nici de ghicitorii voştri; n-ascultaţi nici de visătorii voştri, ale căror visuri voi le pricinuiţi! Căci ei vă proorocesc minciuni în Numele Meu. Eu nu i-am trimes, zice Domnul.“ Dar iată ce zice Domnul: ,,De îndată ce vor trece şaptezeci de ani ai Babilonului, Îmi voi aduce aminte de voi, şi voi împlini faţă de voi făgăduinţa Mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta“ (Ier. 29:1-10). Scrisoarea lui Ieremia a primit replica unei alte scrisori, trimisă de data aceasta de profeții falși care erau împreună cu poporul robi la râul Chebar. Ei îi cereau celui ce domnea la Ierusalim să-l reducă la tăcere pe Ieremia: „Domnul te-a pus preot în locul preotului Iehoiada, ca să priveghezi în Casa Domnului peste toţi nebunii şi peste toţi cei ce se dau drept prooroci, că să-i arunci în butuci şi în fiare. Acum, pentru ce nu pedepseşti pe Ieremia din Anatot, care prooroceşte printre voi? Ba încă a trimes chiar să ne spună în Babilon: „Robia va fi lungă; zidiţi case, şi locuiţi-le; sădiţi grădini, şi mâncaţi din roadele lor!“ (Ier. 29:26-28). Conflictul dintre Ieremia și profeții mincinoși era în desfășurare și la Ierusalim. Ca să ilustreze certitudinea ducerii în robie, Dumnezeu i-a cerut lui Ieremia să poarte la gât un jug simbolic. „La începutul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, a fost rostit către Ieremia din partea Domnului, următorul cuvânt: ,,Aşa mi-a vorbit Domnul: „Fă-ţi nişte legături şi nişte juguri, şi puneţi-le la gât. Trimete-le împăratului Edomului, împăratului Moabului, împăratului copiilor lui Amon, împăratului Tirului şi împăratului Sidonului, prin trimeşii cari au venit la Ierusalim la Zedechia, împăratul lui Iuda. Şi spune-le să spună stăpânilor lor: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, împăratul lui Israel: „Iată ce să spuneţi stăpânilor voştri: Eu am făcut pământul, pe oameni, şi dobitoacele cari sunt pe pământ, cu puterea Mea cea mare şi cu braţul Meu întins, şi dau pământul cui Îmi place. Acum dau toate aceste ţări în mâinile robului Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi dau chiar şi fiarele câmpului ca să-i fie supuse“ (Ier. 27:1-6). Profeții falși s-au repezit la Ieremia și i-au sfărâmat jugul de la gât: „În acelaşi an, la începutul domniei lui Zedechia, împăratul lui Iuda, în luna a cincea a anului al patrulea, Hanania, fiul lui Azur, prooroc din Gabaon, mi-a zis în Casa Domnului, în faţa preoţilor şi a întregului popor: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Eu sfărâm jugul împăratului Babilonului! Peste doi ani, voi aduce înapoi în locul acesta toate uneltele Casei Domnului, pe cari le-a ridicat Nebucadneţar, împăratul Babilonului, din locul acesta, şi le-a dus în Babilon. Şi voi aduce înapoi în locul acesta, zice Domnul, pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, şi pe toţi prinşii de război ai lui Iuda, cari s-au dus în Babilon; căci voi sfărâma jugul împăratului Babilonului“ (Ier. 28:1-4). Teleportarea lui Ezechiel din mijlocul bătrânilor cu care stătea în casa sa de la râul Chebar la Ierusalim a fost necesară pentru lămurirea celor nedumeriți de controversa celor două tipuri de mesaje profetice amintite mai sus. Dumnezeu l-a dus pe Ezechiel să vadă starea adevărată a celor din Ierusalim și să revină la bătrânii lui Iuda ca să le spună că n-au la ce să se întoarcă în Ierusalim. Până ce poporul și conducătorii lui nu vor trăi o întoarcere adevărată la Dumnezeu n-avea nici un rost să viseze la întoarcerea din robie. Pentru că se trăgea din seminție preoțească, Ezechiel este dus de Dumnezeu în templu ca să vadă idolatria scârboasă care domnea acolo: „El mi-a zis: ,,Fiul omului, ia ridică ochii spre miazănoapte!“ Am ridicat ochii spre miazănoapte; iată că idolul acesta al geloziei era la miazănoapte de poarta altarului, la intrare. Şi El mi-a zis: ,,Fiul omului, vezi ce fac ei? Vezi tu marile urâciuni, pe cari le săvârşeşte aici casa lui Israel, ca să Mă depărteze de sfântul Meu locaş? Dar vei mai vedea şi alte urâciuni şi mai mari!“ Atunci m-a dus la poarta curţii. M-am uitat, şi iată că era o gaură în perete! Şi mi-a zis: ,,Fiul omului, ia sapă în perete!“ Am săpat în zid, şi iată că era o uşă. Şi mi-a zis: ,,Intră, şi vezi urâciunile cele rele, pe cari le săvârşesc ei aici!“ Am intrat şi m-am uitat; şi iată că erau tot felul de chipuri de târâtoare şi de dobitoace urâcioase, şi toţi idolii casei lui Israel, zugrăviţi pe perete de jur împrejur. Înaintea acestor idoli stăteau şaptezeci de oameni din bătrânii casei lui Israel, în mijlocul cărora era Iaazania, fiul lui Şafan; fiecare din ei avea o cădelniţă în mână şi se înălţa un nor gros de tămâie. Şi El mi-a zis: ,,Fiul omului, vezi ce fac în întunerec bătrânii casei lui Israel, fiecare în odaia lui plină de chipuri? Căci ei zic: „Nu ne vede Domnul; a părăsit Domnul ţara aceasta!“ Şi mi-a zis: ,,Vei mai vedea şi alte alte urâciuni mari, pe cari le săvârşesc ei!“ Şi m-a dus la intrarea porţii Casei Domnului dinspre miazănoapte. Şi iată că acolo stăteau nişte femei, cari plângeau pe Tamuz. Şi El mi-a zis: ,,Vezi, fiul omului? Vei mai vedea şi alte urâciuni mai mari decât acestea!“ Şi m-a dus în curtea dinlăuntru a Casei Domnului. Şi iată că la uşa Templului Domnului, între pridvor şi altar, erau aproape douăzeci şi cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului şi cu faţa spre răsărit; şi se închinau înaintea soarelui spre răsărit. Şi El mi-a zis: ,,Vezi, fiul omului? Este prea puţin oare pentru casa lui Iuda că săvârşesc ei urâciunile pe cari le săvârşesc aici? Trebuia să mai umple şi ţara cu silnicie şi să nu înceteze să Mă mânie? Iată că ei îşi apropie ramura de nas! De aceea şi Eu, voi lucra cu urgie; ochiul Meu va fi fără milă, şi nu Mă voi îndura; chiar dacă vor striga în gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta“ (Ezec. 8:5-18). O teribilă stare de lucruri ca cea existentă în Ierusalim cerea o teribilă pedeapsă. Ea ne este descrisă în vedenia din capitolul 9, care este și ea o teleportare în dimensiuni spirituale: „Apoi a strigat cu glas tare la urechile mele: ,,Apropiaţi-vă voi cari trebuie să pedepsiţi cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână!“ Şi iată că au venit şase oameni de pe drumul porţii de sus dinspre miază noapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in, şi cu o călimară la brâu. Au venit şi s-au aşezat lângă altarul de aramă. Slava Dumnezeului lui Israel s-a ridicat de pe heruvimul pe care era, şi s-a îndreptat spre pragul casei; şi el a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina de in şi care avea călimara la brâu. Domnul i-a zis: ,,Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor, cari suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor, cari se săvârşesc acolo. Iar celorlalţi le-a zis, în auzul meu: ,,Treceţi după el în cetate, şi loviţi; ochiul vostru să fie fără milă, şi să nu vă înduraţi! Ucideţi, şi nimiciţi pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii şi pe femei; dar să nu vă atingeţi de nici unul din ceice au semnul pe frunte! Începeţi însă cu Locaşul Meu cel sfânt!“ Ei au început cu bătrânii, cari erau înaintea Templului. Şi El le-a zis: ,,Spurcaţi casa, şi umpleţi curţile cu morţi!… Ieşiţi…“ Ei au ieşit, şi au început să ucidă în cetate. Pe când ucideau ei astfel, şi eu stam încă singur acolo, am căzut cu faţa la pământ, şi am strigat: ,,Ah! Doamne Dumnezeule, vrei să nimiceşti oare tot ce a mai rămas din Israel, vărsându-Ţi urgia asupra Ierusalimului?“ El mi-a răspuns: ,,Nelegiuirea casei lui Israel şi Iuda este mare, peste măsură de mare! Ţara este plină de omoruri, şi cetatea este plină de nedreptate; căci ei zic: „Domnul a părăsit ţara şi Domnul nu vede nimic!“ De aceea şi Eu voi fi fără milă, şi nu Mă voi îndura, ci voi face să cadă asupra capului lor faptele lor“. Şi iată că omul cel îmbrăcat în haina de in, şi care avea călimara la brâu, a adus următorul răspuns: ,,Am făcut ce mi-ai poruncit!“ (Ezec. 9:1-11). Nu se poate să nu remarcăm extraordinarea paralelă dintre acest pasaj și ceea ce ne spune Apocalipsa că se va întâmpla în lumea nevăzută la o altă mare vreme de pedeapsă, cea dinaintea marelui sfârșit al lumii (Apoc. 7:3; 9:4; 13:16-17; 20:4). Daniel Branzei /barzilaiendan.wordpress
Posted on: Sun, 22 Sep 2013 13:21:10 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015