A FOST CUVÂNTUL? 31.07.2013. de Viorel Marele. Când, Domnul a - TopicsExpress



          

A FOST CUVÂNTUL? 31.07.2013. de Viorel Marele. Când, Domnul a creat pământul, Am început să cred, şi sunt convins Că la-nceput, n-a fost cuvântul Aşa cum scrierile, au pretins... Eu cred că, gândul a fost primul, Ce omului, în minte, i l-a dat... A fost, ca un puternic stimul, Ca omul, să conducă detaşat Din tot ce-i viu, sub acest soare, Să fie primul dintre vietăţi, Ce judecă momente, care, Te pun în foarte mari dificultăţi. Şi-apoi, a apărut cuvântul... Putând fi molcom, uneori mai dur, Menit să întregească gândul, Formând pereche, fără de cusur... Şi amândouă-aceste daruri, Pe care-apoi, le-am moştenit, Că-s daruri dulci, ori că-s amaruri, Le vom purta cu noi, la infinit. Cuvântul, e mare putere De-i însoţit, de gândul înţelept, Rostit atunci, când el se cere Poate avea, un uriaş efect... Cuvântul, lesne te ucide, Când este pronunţat, ca o sentinţă De-un tribunal, care-ţi decide, Plecarea ta, în cer, spre nefiinţă.. Cuvântul, te poate şi-nnălţa... Poţi ocupa, o funcţie în stat, Când, cei mai mulţi, rostesc un da.. Cuvânt hotărâtor, şi respectat. Un simplu nu, spus într-o doară, În cearta, dintre doi îndrăgostiţi, Poate isca, o suferinţă-amară, În sufletele, ambilor iubiţi. Şi, starea noastră sufletească, Depinde, de cuvântul cel rostit De vorba noastră, omenească, Spusă cu ciudă, ori mieroasă, ori şoptit...
Posted on: Wed, 31 Jul 2013 19:24:23 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015