Absurdul şi sensul vieţii Albert Camus (1913 - 1960) consideră că prin filosofie trebuie să găsească răspuns la întrebarea dacă viaţa merită trăită sau nu şi de ce. Răspunsul lui Camus are ca punct de plecare recunoaşterea climatului absurdităţii în care se desfăşoară existenţa umană, adică: o lume în care cunoaşterea adevărului este imposibilă, o lume care devine duşmănoasă prin inumanitatea celorlalţi, care produce spaimă în faţa trecerii timpului, se înstrăinează de existenţă, este lipsită de sens. Între o existenţă care îşi caută sensul şi o lume opacă şi străină se instaurează un conflict în sufletul omului care ar putea fi rezolvat prin sinucidere. Însă sinuciderea ar dovedi că viaţa te-a depăşit, nu i-ai mai putut face faţă, ai fost slab. De aceea acest conflict trebuie menţinut ca atare, nu rezolvat prin sinucidere. De aceea, datoria omului este de a lupta împotriva absurdităţii lumii, permanent. Omul absurd este un om revoltat, liber în faţa lumii şi pasionat în trăirea experienţei absurde a lumii. În "Mitul lui Sisif" (1942), Albert Camus îl prezintă pe acest erou ca pe un simbol al condiţiei umane: „Clarviziunea care trebuie să genereze frământări”, scrie el în legătură cu Sisif, „îşi consumă victoria dintr-o lovitură. Nu există destin care să nu poată fi depăşit prin dispreţ”.”
Posted on: Thu, 15 Aug 2013 19:53:33 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015