"Amintiri vâlcene" - expoziţie da artă plastică Aurelia - TopicsExpress



          

"Amintiri vâlcene" - expoziţie da artă plastică Aurelia Drăghici Rogojinaru la Muzeul de Istorie Sâmbătă, 27 iulie, la Muzeul de Istorie din Râmnicu Vâlcea, a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură „Amintiri vâlcene” a artistului plastic Aurelia Drăghici Rogojinaru, manifestare cuprinsă în Zilele Imnului şi ale Râmnicului. Participanţii au apreciat stilul artistic abordat de autoare în redarea, aproape fidelă, a clădirilor laice şi religioase din Râmnicul de altădată şi cel de astăzi. Printre cele 34 de tablouri expuse, am regăsit marile mănăstiri şi schituri vâlcene: Cozia, Surupatele, bisericile de la Proieni, Vioreşti, casele şărăneşti de la Muzeul Satului Vâlcean etc. Expoziţia va zăbovi pe simezele de la Muzeul de Istorie până la data de 30 august. Organizatorii evenimentului au fost Direcţia pentru Cultură Vâlcea şi Muzeul Judeţean Vâlcea. Drăghici Rogojinaru s-a născut la 4 martie 1961, în comuna Verguleasa, judeţul Olt. Este absolventă a Liceului de Muzică şi Arte plastice din Craiova, secţia Pictură-Grafică, promoţia 1980 şi a urmat cursuri de desen şi pictură (facultative) pe lângă Institutul de Artă “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. De-a lungul carierei sale a participat la expoziţii colective şi a avut expoziţii personale dintre care amintim: septembrie 2006, Râmnicu Vâlcea, expoziţia “Schituri şi mănăstiri” la Muzeul de Artă, coordonată de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vâlcea; anii 2007, 2008, 2009, 2010 Râmnicu Vâlcea, expoziţii colective la Galeria “Constantin Iliescu” a Consiliului Judeţean Vâlcea; anul 2008, Expozitie dedicata Zilelor Europene ale Patrimoniului; anul 2011 Grupul Şcolar Oltchim Rm. Vâlcea, expoziţia “Tradiţie şi credinţă”; septembrie 2011, Muzeul Satului Bujoreni, expoziţie organizată cu ocazia “Zilelor Europene ale Patrimoniului”; august 2006, Călimăneşti, Casa de Cultură; septembrie 2006, Râmnicu Vâlcea, Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul”, expoziţia “Râmnicul - oraşul domniei mele”; anii 2005, 2006, Râmnicu Vâlcea, Şcoala Waldorf. Totodată, are lucrări care se află în colecţii particulare din ţară (Bucureşti, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Slatina), dar şi în străinătate (Olanda, Franţa, Republica Moldova).
Posted on: Sun, 28 Jul 2013 09:33:25 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015