Animalul Inimii – De Herta Müller Animalul_inimii Sunt nişte cuvinte care se repetă obsesiv în roman : frizerul, foarfeca, părul, sacul, pantofii. Frazele construiesc o lume ciuntită, compusă parcă din fragmente fără rost.” Azi nu-mi pot încă imagina un mormânt. Doar un cordon, o fereastră, o nucă şi o funie” spune persoana povestitoare la început. Până la sfărşitul cărţii, toate cuvintele spuse desfăşoară o poveste tristă. Lumea descrisă de autoare te loveşte cu amănuntele ei. Este un infern în care se petrec fapte abominabile, dar în tăcere şi în culori sugestive. Ciorapii Lolei sunt ca un fum. Autoarea află din jurnalul Lolei că ea venea din sudul ţării şi pe chipul ei se putea citi ţinutul acela sărac. Autoarea era colegă cu Lola într-un cămin de studenţi. În apropierea căminului era un parc. Noaptea Lola işi punea ciorapii fini ca un fum şi dispărea în parc. Un tramvai cu muncitori din schimbul de noapte se golea în acel parc. Lola era pipăită în văzul lumii de profesorul de sport. Într-o zi autoarea o găseşte pe Lola spânzurată în dulapul ei de haine din camera de cămin.Cordonul aparţinea povestitoarei. „ Peste două zile, la ora patru după-amiază, în aula mare, Lola, care se spânzurase, a fost exclusă din partid şi exmatriculată din facultate.Au participat la şedinţă sute de studenţi.” Herta – îi spun aşa deşi în carte nu este numită în vreun fel – îşi împărtăşeşte găndurile şi secretele cu trei prieteni: Edgar, Kurt şi Georg. Ei nu cred că moartea Lolei ar fi fost sinucidere.Cine erau bărbaţii Lolei ? Citat: „Bărbaţii se suduiau şi strigau unul la altul înainte de a-şi da cu sticlelele-n goale în cap. Sângerau.Când un dinte cădea pe jos, râdeau,de parcă unul şi-ar fi pierdut un nasture.Câte unul se apleca, ridica dintele şi şi-l arunca în pahar.Pentru că aducea noroc,dintele trecea dintr-un pahar în altul. [...] Ţărani, îmi ziceam. Numai ei trec de la râs la plâns (citind această frază n-am putut să nu mă gândesc imediat la un personaj înalt din lumea noastră politică actuală). Mă uitam la bărbaţii Lolei, care ieşeau la prânz din tura de dimineaţă, din fabrici. Erau ţărani veniţi de la ţară.[...] Bărbaţii ştiau că fierul lor, lemnul lor, detergentul lor nu contau. De aceea mâinile le rămâneau butucănoase, făceau bulgări şi gogoloaie în loc de industrie. Tot ceea ce ar fi trebuit să fie mare şi colţuros devenea în mâinile lor o oaie de tablă. Ce trebuia să fie mic şi rotund devenea în mâinile lor un pepene de lemn.” Tatăl muri. Fusese soldat SS şi făcea cimitire. Îl urmase pe Fuhrer şi crezuse în el, aşa ca orice om necioplit. N-a fost pre mult regretat. După terminarea facultăţii Kurt fusese repartizat la abatorul de lângă oraş. A început să povestească despre furturile de carne de acolo. Dar mai ales de băutorii de sânge. Cu cât se făcea timpul mai rece, cu atât muncitorii beau mai mult sânge. Poveştile prietenilor se termină prost. Căpitanul Piele îi urmărea peste tot. Şi când au emigrat. Un cordon, o fereastră, o nucă şi o funie.Lola cu cordonul, Georg a fost aruncat printr-o fereastră la Frankfurt, nuca era cancerul Terezei – o prietenă a Hertei. Proza Hertei Müller este foarte concentrată şi sugestivă. Din câteva câteva fraze se conturează un personaj şi o situaţie: bătrânul nebun de lângă fântâna arteziană, omul fugărit în tren sau cel fără haine urmărit în preajma abatorului etc. Stilul pare uneori suprarealist. Naraţiunea este deseori uneori răsucită, frântă, năucitoare. Cu toate că ştii ca cititor despre ce e vorba de la primele cuvinte ale romanului, povestea te dă peste cap, te surprinde şi te şochează. Talentul scriitoricesc este remarcabil. Iar cartea „Animalul inimii” este una dintre cele mai bune pe care le-am citit din întreaga literatură română. Aici ar putea interveni o problemă: dacă este literatură română sau germană. Părerea mea: literatură română scrisă în limba germană. Notă: Herta Müller a obţinut Premiul Nobel pentru Literatură în 2009. Motivaţia juriului s-a facut la Stockholm. Opinia mea: l-a meritat din plin.
Posted on: Sat, 27 Jul 2013 02:34:50 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015