Au dispărut darurile Duhului Sfânt? (1) Creştinismul contemporan este împărţit nu numai în confesiunile atât de multe şi diferite, dar şi în probleme teologice majore, cum este cea a darurilor Duhului Sfânt. Dacă urmaşii Reformei, mai ales cei din partea ei calvinistă, resping existenţa darurilor în Biserică, propovăduind doctrina dispariţiei darurilor duhovniceşti, penticostalii, charismaticii, ortodocşii şi o parte a catolicilor susţin că aceste daruri n-au dispărut niciodată cu totul din istorie şi că locul lor este şi azi în Biserică. Tonny Campolo a publicat anii trecuţi o carte intitulată: “Cum să devii penticostal fără să vorbeşti în limbi”. Titlul reflectă o tendinţă a creştinismului contemporan căruia i-ar plăcea entuziasmul şi râvna închinării şi slujirii penticostale, dar care se teme, sau consideră vorbirea în alte limbi o chestiune lipsită de demnitate. Cu alte cuvinte, am vrea să primim Duhul Sfânt de la Rusalii, dar nu prea ne înghesuim să avem şi darurile Lui. Am crezut de cuviinţă să abordăm o asemenea problemă pentru că noi penticostalii am trăit la confluenţa acestor interpretări, fapt care ne-a marcat profund, în sensul că în ciuda faptului că noi credem că darurile duhovniceşti sunt pentru zilele noastre, nu le-am mai practicat de frică, pentru ca acei care nu mai cred în ele să nu râdă de noi. Am descoperit apoi că împotriva folosirii lor în biserici s-a dus o campanie extensivă a Departamentului Cultelor asistat de liderii noştri naţionali şi locali. De fapt, prezenţa darurilor duhovniceşti în Biserica Penticostală, mai ales cel al prorociei,vorbirii în limbi, tălmăcirii limbilor şi cel a vindecării ne-au atras dispreţul celor necredincioşi, şi din dorinţa de acceptare din partea lor, liderii noştrii în loc să reglementeze biblic folosirea uneori abuzivă a darurilor, au recurs la discreditatrea lor şi a celor ce le practicau, până acolo că ele au fost scoase din Biserică pentru a fi practicate prin case. Generaţia noastră de penticostali români a ajuns cu o doctrină destul de bine pusă la punct asupra darurilor duhovniceşti care lipsesc aproape cu desăvârşire din biserică. Cu alte cuvinte, suntem destul de bine pregătiţi teoretic asupra lucrurilor pe care nu le avem. Acestea fiind lucrurile, cred că ar fi imperios necesar să vedem cât de biblică şi logică este pretenţia celor care cred în dispariţia darurilor, ca apoi să vedem cauzele pentru care ele nu se mai manifestă azi între noi aşa cum ar trebui. Nu făgăduiesc ca pe parcursul acestui articol să epuizez aceste două teme, ele având nevoie de o abordare mult mai detailaltă. Înainte de a discuta doctrina dispariţiei darurilor, trebuie să facem câteva precizări: În primul rând cei care cred că darurile au dispărut, nu se referă la toate darurile Duhului Sfânt, ci numai la prorocie, vorbirea în limbi, tălmăcirea limbilor, darul vindecărilor şi cel al minunilor. În Noul Testament există cel puţin nouă locuri în care ne sunt date cel puţin trei daruri duhovniceşti la un loc, de aceea ele se consideră liste ale darurilor. (Pentru cei ce vor să adâncească studiul, aceste liste se află la: Rom. 12:6-8; 1 Cor. 12:8-10; 1 Cor. 12:28; 1 Cor. 13:1-3; 1 Cor. 13:8; 1 Cor. 14:6; 1 Cor. 14:26; Efes. 4:11; 1 Petru 4:9-11). Aceste liste conţin cel puţin 22 de daruri duhovniceşti diferite. Din cele 22 de daruri menţionate aici (şi nu se poate afirma că numărul lor se reduce doar la 22), cei care neagă existenţa lor azi în biserică o fac doar pentru 5 dintre ele. Să le numim deci “daruri controversate”, tocmai pentru că ele stârnesc controverse în lumea telogică. În al doilea rând trebuie afirmat că noi penticostalii, am folosit cu precădere doar lista din 1 Cor. 12:8-10, concentrându-ne interesul doar asupra darurilor respinse de ceilalţi.
Posted on: Mon, 05 Aug 2013 22:25:39 +0000
Recently Viewed Topics
© 2015