Au trecut aproape şase mii de ani de atunci, de când Dumnezeu a alungat din grădina paradisului Eden pe strămoşii noştri în cealaltă parte a pământului sălbatic (nepregătit). Să ne gândim numai la acea ţintă a egoismului, pe care urmaşii lui Adam şi Eva au urmat-o până în ziua de azi. Aceasta înseamnă, că IEHOVA Dumnezeu a exercitat multă răbdare faţă de neamul omenesc încăpăţânat în decursul acestor şase mii de ani (după cugetarea noastră este între-adevăr un timp lung). Dumnezeu ca judecător putea executa imediat sentinţa de moarte în grădina Edenului, asupra primei perechi de oameni păcătoşi cu voia, şi astfel condamnaţi pe drept la moarte. Sau ar fi putut face şi mai mult ca acesta: Mai târziu cu 1600, când urmaşii acestora s-au înmulţit foarte mult şi au umplut pământul cu silnicie şi corupţie, Dumnezeu ar fi putut nimici până la ultimul. Dar, în loc să facă aceasta, El a dat un nou început omenirii cu cei opt supravieţuitori ai potopului. Unde am fi noi astăzi, având în vedere aceste două cazuri dacă Dumnezeu n-ar fi arătat îndelungă răbdare şi toleranţă? – Nicăieri! De la potop au trecut mai mult de 4300 de ani. Şi neamul omenesc stă în faţa pericolului tot mai mare. Egoismul oamenilor creşte într-o măsură atât de mare, că aşa zicând, aproape fiecare mână se ridică împotriva aproapelui său. Oare ce scop are Dumnezeu cu neobişnuita Sa îndelungă-răbdare şi toleranţă mare, pe care, El, Dumnezeul dreptăţii le-a dovedit faţă de neamul nostru păcătos? Nimic altceva, decât acea lucrare, pe care a hotărât-o chiar la început. Ce să fie aceasta? Justificarea Suveranităţii Sale Universale şi mântuirea acelor bărbaţi şi femei, care rezistă neclintiţi lângă suveranitatea Dumnezeului şi Creatorului lor. Conform hotărârii descoperite a lui Dumnezeu, urmaşii lui Adam şi Eva ar fi trebuit să trăiască veşnic după originea lor în grădina Paradisului şi până la urmă, această grădină s-ar fi întins pe întregul pământ supus. Dumnezeu nu a renunţat la această hotărâre a Sa. Astfel Dumnezeu a exercitat răbdare faţă de urmaşii păcătoşi ai lui Adam şi Eva deoarece scopul Său este, ca din urmaşii lor să mântuiască o mulţime nenumărată de oameni la viaţă veşnică pe un pământ paşnic în lumea Sa dreaptă restatornicită. Dumnezeul Atotputernic îşi îndreptăţeşt ]e răbdarea şi hotărârea prin aceea că le îndeplineşte cu reuşită Pentru ce ni se pare nouă timpul lung, ca şi când ar înainta încet, dar lui Dumnezeu nu? De la alungarea omului din Eden au trecut aproape şase mii de ani. Încă este nevoie de cel puţin 1000 de ani ca să devină o realitate mântuirea acelora din omenire, care se vor dovedi vrednici pentru aceasta. Întrucât durata vieţii oamenilor a fost limitată de veşnicia pusă la dispoziţia omului – la ("70 ani sau în anumite cazuri la 80 ani") şi încă şi aceasta este legată cu muncă obositoare, de aceea ni se par foarte lungi acele mii de ani, pe care le întrebuinţează Dumnezeu pentru realizarea mântuirii complete, şi nouă ni se pare că acest timp era înainte foarte încet. Însă dacă noi măsurăm lucrurile în lumina măsurătorii de timp divine, atunci nu aşa stau lucrările. Cei şase mii de ani care au trecut până acum, pentru Dumnezeul veşnic este numai atât. cât şase zile din săptămână pentru oameni, aşa că profetul Moise a zis următoarele către Dumnezeu: Din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu; Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă de noapte. Evreii din vechime au împărţit o noapte în trei timpuri de strajă de câte patru ore. Ps. 90:2,4,10 Pentru Dumnezeu acest timp n-a fost nicidecum pierdut în zadar, ci toţi aceia, care s-au folosit de ocazia favorabilă asigurată lor, s-au împărtăşit de binecuvântări..Anul 1914 după Christos remarcă sfârşitul acelor "şapte timpuri", pe care le-a lăsat Dumnezeu pentru naţiunile păgâne, ca să domnească pe pământ. Aceşti 2520 de ani pe care Dumnezeu i-a îngăduit lor în bunătatea Sa s-au început la nimicirea Ierusalimului ce s-a întâmplat în anul 607 înainte de Christos, şi prin aceasta naţiunile şi-ar fi putut aduna multe experienţe politice şi observări potrivite în ce priveşte capacitatea pentru domnia de pământ. Însă fructul creşterilor politice în decursul celor 2520 de ani, nu s-a dovedit a fi frăţietate internaţională, pace şi bunăstare, ci a avut drept rezultat primul război mondial, care s-a început chiar atunci când s-au terminat cele "şapte timpuri", şi apoi în anul 1939, un război mondial mai costisitor l-a urmat pe primul război, care a pretins şi mai multe vieţi omeneşti.......În decursul anilor ce au trecut de atunci, oamenii iubitori de pace, de adevăr şi de dreptate au dorit după împărăţia lui Dumnezeu, după acea Împărăţie, care va lupta bătălia finală a Armaghedonului şi va nimici pe naţiunile păgâne, ca să cureţe globul nostru pământesc pentru domnia binecuvântată de o mie de ani ai a lui Isus Christos. Aceştia văd cum organizaţia lui Satan apasă tot mai tare poporul. Ei întâmpină mereu persecuţii şi împotrivire amarnică, în timp ce predică Evanghelia Împărăţiei la toate naţiunile. Astfel au simţit ceva din acea nerăbdare, pe care au manifestat-o Iacov şi Ioan, în timp ce locuitorii unui sat samaritean au refuzat să-l primească pe Isus ca oaspe. "Ucenicii Săi, Iacob şi Ioan, când au văzut lucrul acesta au zis: "Doamne, vrei să poruncim să se pogoare foc din cer şi să-i mistuie?... Isus s-a întors spre ei şi i-a certat,... şi au plecat în alt sat." Luca 9:51-56. Într-adevăr mulţi creştini s-au descurajat de aceea, că în aparenţă Dumnezeu ar întârzia cu nimicirea tuturor duşmanilor şi cu aducerea bătăliei Armaghedonului şi cu instaurarea domniei de o mie de ani a păcii şi a dreptăţii. Astfel au căzut de la serviciul zelos al lui IEHOVA Dumnezeu şi de la vestirea veştilor Împărăţiei. Motivul pentru aceasta a fost acela că ei n-au înţeles acel scop pentru care în aparenţă Dumnezeu nu se grăbeşte cu aceste lucruri. Dacă însă noi recunoaştem acel scop plin de iubire, pentru care Dumnezeu nu se grăbeşte, atunci ne bucurăm şi ne străduim să folosim pe deplin timpul.Acum la sfârşitul aceste lumi, noi nu dorim să fim asemenea acelor mulţi oameni, care cu voinţă sunt în neştiinţă despre lucrările lui Dumnezeu şi în consecinţă despre hotărârile Sale severe referitoare la timpul nostru. Din neştiinţă, ei nu aplică spre binele lor aceea răbdare, pe care o arată Dumnezeul milostiv, ci ei nesocotesc ocazia în aceste zile, în care se formează şi se stabileşte soarta oamenilor.....Nouă, credincioşilor ne-a scris Petru: "Prea iubiţilor, aceasta este o a doua epistolă, pe care v-o scriu. În amândouă, caut să vă trezesc mintea sănătoasă prin înştiinţări, ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite de mai dinainte de sfinţi proroci, şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri. Înainte de toate să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocori, care vor trăi după poftele lor (după patimile lor – trad. amer.) şi vor zice: "Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de al începutul zidirii." Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei, şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum, sunt păzite şi păstrate prin acelaşi cuvânt pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi. Dar prea iubiţilor să nu uitaţi un lucru: "Că pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani sunt ca o zi. Domnul nu întârzie (nu este încet; trad. Wetzsacker) n împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii – ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă." 2 Pet. 3:1-9.Întrucât acei batjocoritori neştiutori cu voia nu se luminează despre hotărârea aceasta importantă a lui Dumnezeu, la acest sfârşit al lumii, ei îşi sugerează ideea că Dumnezeu este încet. Aceştia sunt conducătorii pentru ei înşişi şi nu se lasă conduşi de Cuvântul şi principiile sănătoase ale lui Dumnezeu, ci de plăcerile şi patimile lor proprii egoiste. Întrucât ei doresc să şi le satisfacă pe acestea – până când pot – de aceea în minţile lor, ei împing pentru viitor venirea împărăţiei Domnului şi sfârşitul complet al acestei lumi într-o catastrofă mondială. Aceştia nu sunt dispuşi, ca în evenimentele petrecute de la 1914 încoace, să vadă dovada clară la aceea, că a sosit Împărăţia lui Dumnezeu şi că Isus Christos a ridicat pe tronul Său în cer şi că acum domneşte în mijlocul duşmanilor Săi, După ei Armaghedonul ar fi încă în viitorul îndepărtat şi ei cred că aceasta nu se va întâmpla în timpul vieţii lor, pe lângă aceasta, ei lasă neobservat acel fapt, că în aceşti ani am ajuns cu mult mai aproape de Armaghedon, şi că în toţi aceşti ani, în care Dumnezeu a exercitat răbdare pe mai departe faţă de oameni, aceştia constituie pentru ei ocazia bogată în îndurare, ca ei să tragă folos din mântuirea Sa, şi acum rămâne cu atât mai puţin timp. În loc ca ei să tragă folos din binefacerile zăbovirii aparente a lui Dumnezeu şi să câştige mântuirea ce vine de la El, ei mai degrabă folosesc aceasta spre a trăi pentru patimile lor egoiste. Ca o urmare la aceasta, ei cu voinţa îşi aleg nimicirea lor împreună cu naţiunile păgâne. Ei nu recunosc faptul, că ştiinţa intenţionată a oamenilor de la sfârşitul lumii dinainte de potopul din zilele lui Noe, a făcut o icoană profetică a neştiinţei intenţionate a lor acum la sfârşitul lumii prezente rele.
Posted on: Fri, 19 Jul 2013 14:56:01 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015