Biografia lui Hudson Taylor Activitate in slăbiciune ! Cap 20 Pentru Hudson, o zi neuitată a fost cînd, împreună cu prietenul său, Judd, a urcat pe fluviul Iangtze pînă spre capitala Chinei. Din acest loc te puteai îndrepta spre nouă provincii încă necunoscute, spre nord, spre vest şi sud, de la junglele tropicale ale Bir-maniei, pînă la stepele goale ale Mongoliei şi la munţii înzăpeziţi ai Tibetului. Regiuni întinse, dar nu mai mari decît planurile cu care Hudson se îndrepta spre ele. In acest timp, în Anglia, domnişoara Blatchley se sfîrşea încetul cu încetul, în mari suferinţe. Hudson dorea mult să plece în Anglia, dar treceau lunile şi abia cînd Judd s-a instalat oarecum la Wuchang, i s-a deschis drumul plecării în patrie. Totuşi, înainte ca el să plece din China, aceea pe care nădăjduia s-o revadă plecase într-o călătorie mult mai îndepărtată. Ea nu mai avea nevoie de nici un ajutor omenesc.In octombrie 1874, cînd Hudson s-a putut reîntoarce în patrie, a găsit liber locul domnişoarei Blatchley, copiii trimişi în altă parte, adunarea de rugăciune întreruptă şi lucrarea europeană aproape cu totul oprită. Şi totuşi încercări mai mari îl aşteptau. In călătoria pe care o făcuse pe Iangtze împreună cu Judd, cîteva luni mai înainte, Hudson a avut un accident. Piciorul i-a alunecat de pe o scară şi a căzut cu toată greutatea pe călcîie. Din cauza acestei căzături, a simţit în spate, timp de mai multe zile o mare durere care la obligat, chiar după ce piciorul s-a vindecat, sa se servească de cîrje pentru mers. După vreo două luni de la sosirea în Anglia, durerea amorţită s-a trezit şi o paralizie a picioarelor l-a obligat la un repaus absolut. Iar el dorea să umble mereu, să viziteze pe credincioşii din Anglia, să reînsufleţească interesul pentru China Inland Mission. Dar, fiind paralizat, trebuia sâ rămînă în pat. Boala aceasta nu-i mai dădea nădejdea că se va mai ridica vreodată în picioare şi că va putea merge. Din camera lui de boală şi de suferinţă a ieşit însă o nouă dezvoltare a misiunii în China. Patul în care zăcea era cîmpul lui de lucru. Şi se gîndea: acest pat să fie oare închisoarea lui sau locul potrivit pentru ac tivitatea care va urma? In faţa acestui pat de boală era aşezată o hartă a Chinei şi de jur împrejur, zi şi noapte, prezenţa Aceluia la care avea o intrare deschisă prin Domnul Hristos. Această libertate de a ne apropia de Dumnezeu este, fără îndoială la dispoziţia oricărui credincios, însă Hudson era mult obişnuit s-o folosească. Mult timp după această întîmplare, cînd Dumnezeu ascultase rugăciunile lui Hudson, un credincios îi spunea: „Trebuie să recunoşteţi că Dumnezeu a făcut să crească într-un chip minunat lucrarea dumneavoastră misionară. Puţini oameni au avut o atît de mare cinste. „Eu nu văd tot aşa lucrurile, i-a răspuns Hudson. „Iată, eu găsesc uneori că Dumnezeu trebuie să fi căutat pe cineva foarte slab, foarte mic, pentru ca El să Se poată sluji de el, în aşa fel încît toată slava să aparţină Lui — şi El m-a găsit. Sfîrşitul anului 1874 se apropia şi Hudson era tot mai puţin în stare să se mişte chiar în patul lui. A ajuns să nu se mai poată mişca în pat decît cu ajutorul unei funii legate de tavan. La început, mai putea să scrie, dar puţin cîte puţin n-a mai putut ţine în mînă nici creionul. Şi tocmai atunci a apărut în presa creştină un articol: „Chemarea la rugăciune pentru 150 milioane de chinezi. Era un articol pe care Hudson l-a dictat unui credincios, căci nu mai putea să scrie în acel timp. Cerea lui Dumnezeu 18 oameni pregătiţi. Cei 18 oameni ceruţi lui Dumnezeu au început să sosească. „Şedeam de vorbă cu ei întîi în scris, apoi au venit să mă vadă în camera mea. în curind am văzut lîngă patul meu o clasă de elevi care învăţau limba chineză. Domnul le-a dat mijloacele necesare pentru a putea pleca... Iar prietenii mei s-au rugat mult pentru însănătoşirea mea şi am fost ridicat de pe pat. Dacă sănătatea mi-ar fi îngăduit să pot umbla, unii ar fi putut spune că trimiterea celor 18 oameni în China ar fi datorită chemărilor mele stăruitoare şi nu unei lucrări directe a lui Dumnezeu. Neputînd face nimic eu însumi, decît să declar o chemare pentru rugăciune, răspunsul la aceste rugăciuni apare şi mai luminos. In acest timp, mai mulţi credincioşi s-au oferit să meargă în China. Hudson obişnuia să ţină în apropierea lui cîtva timp pe cei dornici să plece. Unora dintre ei le scria: „Deşi apreciem avantajele unei bune educaţii, noi dăm mult mai mare impor tanţă pregătirii duhovniceşti. Dorim oameni care cred că Dumnezeu este înţelept şi credincios şi care, prin urmare, se încred în El. Ne trebuiesc oameni ai rugăciunii, oameni care văd în Biblie Cuvîntul lui Dumnezeu. Dorim oameni care, crezînd în veşnicie, trăiesc pentru ea şi se simt îndemnaţi să smulgă din pedeapsa veşnică pe cei neştiutori şi pe vinovaţi, ca pe nişte comori pe care le smulgi din foc... In China este un sfert din omenire care are nevoie de Evanghelie. Douăsprezece milioane trec în fiecare an în locul în care nu-i mai poţi ajunge. Dacă voi căutaţi să fiţi aprobaţi de Dumnezeu, cu riscul de a avea parte de dezaprobarea oamenilor, dacă sînteţi gata să suferiţi cu bucurie să vi se ia bunurile, iar dacă trebuie, să fiţi gata să vă pecetluiţi mărturia cu sîngele vostru, dacă degradarea morală şi murdăria materială a sărmanilor chinezi nu vă dez gustă, atunci puteţi să vă bazaţi pe un frumos seceriş de suflete chiar de pe acum şi la sfîrşit veţi primi cununa slavei „care nu se poate vesteji şi veţi auzi cuvintele „Bine, rob bun ale Stâpînului. Spiritul acestei scrisori a încurajat pe mulţi, în loc să-i facă să renunţe la gîndul de a se alătura misiunii. După cîtva timp, cînd Hudson a putut iarăşi merge, a fost întîlnit într-o gară de un rus nobil, contele Bobrinsky. Acesta fusese la adunările de la care tocmai se întorcea Hudson şi auzind că şi misionarul merge la Londra, i-a propus să meargă cu el în acelaşi compartiment. „Dar eu călătoresc cu clasa a treia, i-a răspuns Hudson. „Biletul meu îmi permite să mergi şi dum neata cu mine, i-a răspuns contele. Cînd au fost împreună, contele a scos din buzunar un bilet de bancă şi a spus: „Daţi-mi voie să vă ofer un lucru mărunt pentru lucrarea dumneavoastră. Dar Hud son a observat că era un bilet de 50 lire. „Poate vreţi să-mi daţi 5 lire! „Da, tocmai 5 lire gîndeam să vă dau, însă Domnul a făcut să fie 50. Ajungînd la Pyrland Road, Hudson a auzit că trebuie trimise imediat în China 49 lire. Totuşi nimeni nu avea banii aceştia şi la adunarea de rugăciune, care tocmai atunci avusese loc, au prezentat Domnului această nevoie. Ce bucurie a fost pentru toţi, cînd Hudson a pus pe masă hîrtia de 50 de lire! Şi cazuri de acestea erau des întîlnite în viaţa misiunii. Hudson se gîndea la deschiderea unei căi mai scurte şi mai uşoare spre China occidentală, prin Birmania şi fluviul Irrawaddy. Această idee care atunci părea doar un vis ce nu se putea împlini, a luat o formă mai precisă în urma dorinţei guvernului englez de a dezvolta relaţiile comerciale cu aceste provincii. Tocmai atunci era în Anglia Stevenson, care cu zece ani în urmă gîndea să plece pe această cale. A ajuns la Mandalay, capitala Birmaniei şi s-a stabilit la Bhamo, unde nu locuia nici un străin. Birmania ocupa atunci un loc larg în preocupările publicului. Un alt plan lua atunci fiinţă în gîndurile lui Hud son: publicarea unei reviste lunare, ilustrată, căreia i-a dat numele „China s Millions (Milioanele Chinei). Revista putea conţine istorisiri din călătoria misionarilor, rapoarte asupra înaintării lucrării în vechile staţiuni şi, mai ales, articolele lui Hudson care erau aşteptate cu nerăbdare şi primite cu multă bucurie de un mare număr de prieteni. „De obicei sînt trei cuvinte în lucrarea lui Dum nezeu, spunea Hudson. „Mai întîi neputinţă, apoi greu, iar în sfîrşit, realizat. Planul de a intra în provinciile chinezeşti încă închise pentru Evanghelie nu trecuse încă de prima fază. Orice european care îndrăznea să meargă în interiorul Chinei risca să fie în pericol să fie bătut sau chiar omorît. Iar de cînd a fost dată chemarea pentru cei 18 misionari, situaţia a devenit şi mai grea. Din punct de vedere omenesc, timpul pentru a înainta în inima Chinei părea că nu sosise. Şi totuşi, cei 18 plecaseră în China. Dum nezeu îi trimisese şi, deci, ceasul lui Dumnezeu trebuie să fi sosit. Dacă ei au plecat în China, nu s-au dus numai să încerce să vestească Evanghelia, ci chiar să se apuce de lucru. Din timpul anului 1870, cînd a fost foarte greu încercat, Hudson a rămas în inimă cu un gînd: Nu credinţa noastră face cu putinţă credincioşia lui Dumnezeu, ci credincioşia Lui serveşte ca sprijin credinţei noastre. în „China s Millions el scria: „Lipsa de credinţă este rădăcina aproape a tuturor păcatelor şi a tuturor slăbiciunilor noastre. Cum putem să scăpăm noi de ele? Numai privind la El şi bizuindu-ne pe credincioşia lui Dumnezeu, care nu Se va purta nici cu uşurinţă, nici cu o îndrăzneală nechibzuită, ci va fi gata pentru orice împrejurare. El va îndrăzni să fie ascultător chiar cînd această ascultare va părea cu totul lipsită de pricepere. Avraam s-a bizuit pe credinţa lui Dumnezeu şi a fost gata să jertfească pe Isac, fiul său. Moise s-a bizuit pe credincioşia lui Dumnezeu şi a condus milioane de israeliţi în pustie. Iosua cunoştea bine pe Israel şi nu era în necunoştinţă de fortificaţiile canaaniţilor, nici de plăcerea lor războinică, dar el s-a bizuit pe credincioşia lui Dumnezeu şi a traversat Iordanul. La fel şi apostolii... Dar Satan are şi el un crez: îndoieşte-te de credincioşia lui Dumnezeu! Să fi spus oare Dumnezeu? Exageraţi! Voi luaţi aceste cuvinte într-un sens prea literal... Dar toţi eroii credincioşi au fost oameni slabi care au făcut lucruri mari pentru Dum nezeu, pentru că ei s-au bizuit pe prezenţa Lui în ei... Şi atunci putem şi noi să mergem în toate provinciile Chinei. Putem privi cu o liniştită încredere toate greutăţile şi toate pericolele, fiind siguri de izbîndă. în primăvara anului 1876, misiunea împlinea zece ani de experienţă şi această aniversare a dat ocazie lui Hudson să spună fraţilor cîte ceva din lucrarea pe care o făcuse Dumnezeu în China. Statisticile au şi ele graiul lor şi lucrurile pe care el Ie-a putut spune fraţilor au dat naştere unui mare entuziasm printre ci. In cinci mari provincii din China se întemeiaseră adunări în 28 staţiuni. în acest timp 68 de misionari plecaseră în China şi mijloacele băneşti nu le-au lipsit niciodată, cu toate că nu le-a lipsit nici ceea ce este mai scump decît aurul — încercarea credinţei. Fără nici o cerere adresată oamenilor, fără vreo colectă, 52.000 lire au fost primite şi misiunea n-a făcut nici o datorie. Şi în spatele acestor cifre, cîte fapte plăcute au fost înaintea lui Dumnezeu, cîte rugăciuni stăruitoare, cît entuziasm pentru lucrarea lui Dumnezeu! După aceşti ani de lucru, Hudson se arăta prietenilor şi tuturor tot aşa cum era atunci cînd abia începuse să se gîndească la China, cînd lepădarea -Iui de sine însuşi se vedea şi în lucrurile din afară. Un credincios care 1-a vizitat acum la Pyrland Road spunea: „Ce modestă era camera lui, care servea de cabinet, de birou, de magazie! Un pat de fier, jos, strimt, pe care era întinsă o cuvertură groasă era locul unde se odihnea domnul Taylor... Fără să caute să se scuze de această simplitate a locuinţei, Hudson s-a aşezat pe scaunul lui şi a început cu mine o conversaţie care îmi rămîne una dintre amintirile cele mai frumoase din viaţă. Toate ideile mele despre oamenii mari s-au schimbat. Nu aveam înaintea mea un „om mare după felul obişnuit de a vedea, ci se vedea în el idealul dat de Domnul Hristos pentru un om mare. Dar era timpul ca Hudson să facă un drum pînă în China, de data asta fără soţie şi copii, pentru a ajuta şi a îngriji pe tinerii săi tovarăşi de lucru ca să înainteze în interiorul ţării. Dumnezeu a făcut cu putinţă plecarea lui, ascultînd una din rugăciunile lui de ani de zile, adică hotărînd pe sora lui, Amelia, şi pe soţul ei, Broomhall, să primească direcţia lucrării în Anglia. Pentru a intra în această calitate în misiune, cînd Amelia avea zece copii, le-a trebuit o mare încredere în Dumnezeu. îndată ce totul a fost gata pentru plecarea a opt persoane care aveau să fie tovarăşi de călătorie cu Hudson, mica ceată s-a îndreptat spre China, cu toate ameninţările de război, care, asemenea unui nor negru, întunecau orizontul Orientului înde părtat. Situaţia era într-adevăr critică. După ani de rugăciune şi de pregătire, lucrătorii ceruţi au fost daţi de Dumnezeu. Ei erau acum în China gata să înainteze în această ţară care nu cunoştea pe Dom nul Hristos. Era oare cu putinţă ca China să fie tot mai mult închisă pentru străini şi rugăciunile lor să rămînă neascultate? Hudson nu se putea gîndi că Dumnezeu nu i-ar răspunde. Ştia bine că, în caz de război, nu numai cei care au intrat mai adînc în interiorul Chinei, dar toţi tovarăşii lor de lucru ar trebui să-şi părăsească locul. Deodată o schimbare neaşteptată s-a produs. Viceregele Lihungchang s-a dus spre coasta mării să întîlnească pe ambasadorul Angliei şi la Yantai a fost semnată Convenţia prin care, în sfîrşit, se des chideau toate porţile Chinei, pînă în provinciile cele mai îndepărtate. Aceasta era vestea de care avea să aibă parte Hudson la sosirea lui în Shanghai. Con venţia a fost semnată la opt zile după plecarea lui din Anglia şi după ce deja cei 18 plecaseră spre China. ...va urma..
Posted on: Wed, 06 Nov 2013 09:30:32 +0000