Blackberry, cumparat de Fairfax Financial pentru 4.7 miliarde - TopicsExpress



          

Blackberry, cumparat de Fairfax Financial pentru 4.7 miliarde dolari. Pact preliminar Blackberry, candva cel mai mare producator de smartphone-uri, a cazut de acord, in principiu, sa fie cumparat de consortiul condus de Fairfax Financial, pentru 4.7 miliarde dolari, transmite BBC. Blackberry a anuntat ca fondul canadian de investitii Fairfax, cel mai mare actionar al sau, care detine deja 10% din actiuni, a oferit un pret de 9 dolari pe actiune cash pentru a cumpara compania. Tranzactia ar urma sa fie finalizata pe 4 noiembrie 2013. Cu toate acestea, conducerea Blackberry a afirmat ca va negocia si cu alti posibili cumparatori interesati de companie. Sambata, BlackBerry a anuntat ca va raporta pierderi de aproape un miliard de dolari, in trimestrul al doilea, si ca va renunta la 40% din totalul angajatilor pe care ii are in toata lumea, potrivit CNN. Anuntul privind concedierea a 4.500 de angajati a fost facut vineri seara, confirmand zvonurile legate de problemele financiare pe care le are producatorul de smartphone-uri. Blackberry a pus pierderile pe seama restructurarii business-ului, precum si pe “concurenta in continua crestere din piata.” Luna trecuta, producatorul IT a anuntat ca ia in calcul mai multe variante pentru a se mentine pe linia de plutire, inclusiv o posibila vanzare a companiei. Actiunile Blackberry au fost suspendate de la tranzactionare cu o ora inainte de inchiderea bursei, fiind in scadere cu 20%. In acest an, actiunile companiei au pierdut 13% din valoare. Surse apropiate situatiei declarau miercuri, pentru Wall Street Journal, ca BlackBerry pregateste reduceri masive de personal, de pana la 40% dintre angajati, in perioada ramasa pana la sfarsitul anului. Producatorul canadian de smartphone-uri avea 12.700 de angajati in martie. Concedierile urmeaza sa fie facute in doua etape si vor afecta afecta toate departamentele. Aflat in declin, grupul incearca astfel sa controleze costurile si sa reduca operatiunile pentru a se adapta mai bine pe o piata dominata de Samsung si Apple. Compania a inceput din vara o serie de concedieri de amploare mai redusa, mai ales la departamentele vanzari si cercetare-dezvoltare, dupa ce anul trecut a renuntat la 5.000 de angajati. In urma cu doi ani, BlackBerry avea peste 17.000 de angajati si o cota de piata de 14% in SUA, potrivit datelor firmei de cercetare IDC. In prezent, cota producatorului de smartphone-uri pe piata americana a coborat la sub 3%. Pentru 2012, compania a raportat o pierdere de 646 milioane de dolari, dupa ce veniturile au scazut cu 40%, la 11 miliarde de dolari. Anul in curs nu a fost mai bun, noteaza Wall Street Journal. BlackBerry a pierdut 84 milioane de dolari in trimestrul incheiat in mai. Principalele telefoane noi ale BlackBerry, prezentate in ianuarie, dupa un an de intarzieri, nu au reusit sa atraga cumparatorii in America de Nord. BlackBerry a lansat miercuri un nou telefon, Z30, cu ecran mai mare, in cadrul unui eveniment restrans in Malaezia.
Posted on: Mon, 23 Sep 2013 20:42:34 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015