Băsescu s-a întâlnit cu premierul Franţei: Problema - TopicsExpress



          

Băsescu s-a întâlnit cu premierul Franţei: Problema minorităţii rome e urgentă pentru România Preşedintele Traian Băsescu a spus, joi, la întâlnirea cu premierul Franţei, Jean-Marc Ayrault, că problema minorităţii roma este una urgentă pentru România, care şi-o asumă, însă trebuie găsite şi soluţii în plan european pentru rezolvarea acesteia. "A treia problemă este o problemă de imagine, dar ne-o asumăm. E problema legată de minoritatea roma şi aici trebuie să găsim soluţii care să rezolve în mod european problema acestei minorităţi", a afirmat preşedintele, la începutul întrevederii de la Palatul Cotroceni cu Ayrault. De asemenea, el a arătat că alte două probleme la fel de urgente pentru România sunt aderarea la spaţiul Schengen şi zona Euro, precum şi problema competitivităţii economiei româneşti pe pieţele externe. Preşedintele Traian Băsescu l-a primit joi după-amiază la Palatul Cotroceni pe premierul Franţei, Jean-Marc Ayrault, la începutul vizitei sale oficiale de două zile în România. sursa: mediafax.ro
Posted on: Thu, 11 Jul 2013 17:18:57 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015