Băsescule, să ne trăiești! Pe noi, oricum, ne-ai omorât... Băsescu, lăsat să zburde singur pe stadionul în care e unic jucător, ceilalți fiind plecați să se întremeze, rupe încă un pact de coabitare. Pe cel cu Orban. L-a aruncat la coș mai întâi pe cel cu Ponta, după ce l-a supt ca pe o caramea. La ce i-ar mai folosi? Cocoțat pe valul lașității și naivității celuilalt, ca să mă mențin în grădina cu trandafiri a vorbelor frumoase, punctând profesionist (deja au făcut carieră ”bona” și vacanța de la Miami), Băsescu i-a făcut Micului Titulescu terci cariera politică, a redus la o tăcere și mai adâncă tăcerea USL, l-a pierdut în cețuri pe Crin. Între două plaje și-un zaiafet, circulă prin iarmaroace, se pupă cu babele și mângâie – când e supravegheat de aparatele de filmat – copiii. Altfel i-ar pocni, nu în plex, firește, ci peste bot. El însuși într-o eternă vacanță, consumată în vilele reaurite ale lui Ceaușescu, Băsescu apare unde și când te aștepți mai puțin. Rapoartele de la servicii, singurele pe care se zice că le citește, ca o lectură obligatorie devenită drog, îi tot repetă că și-a pierdut românii care mai au un pic de iubire față de țara lor, românii patrioți. Cum îi poate recupera, fiindcă prea a stat râzător la masă cu niște maghiari descreierați care-l spânzură nestingheriți pe Avram Iancu, devenit cârpă și spun că-s gata să lupte cu arma în mână pentru Ungaria reîntregită? Cum? Simplu. Cu un hei rup de vorbe executat între două plaje și-o Cireșica. Orban? Care Orban? Păi știți, ăla de v-a ajutat la referendum, ținând, cum l-ați rugat, ungurimea la domiciliu forțat. Tokes? Cel de-l puserăți la Bruxelles reprezentant al respirației românești în străinezia! Aveți un pact! Io? În …t în … Mă rog, nu mă mai las furat de limbajul prezidențial pe care, oricât m-aș și ne-am strădui nu-l putem prinde din urmă. Și, uite așa, pe o vreme caniculară, în care și ăia din Afganistat s-au plictisit de plantat bombe, Băsescu declară război Ungariei. Își ia, fără să le întrebe, sub arme câteva țări care se hârjonesc diplomatic cu ungurii, le înarmează și le strigă – ”Comanda la mine!” Și uite așa, ca de fiecare dată, suspendatul nostru șterge cu cârpa batistei mucii de ieri, înlocuindu-i cu cei de azi, de consistență opusă. Păcatele lui devin merite, trădările lui, acte de vitejie și patriotism. Să ne trăiască! Pe noi, oricum, ne-a omorât... Lucian Avramescu
Posted on: Tue, 13 Aug 2013 18:07:59 +0000