Cainele, maimuta si tigrul Un câine se rătăceşte prin - TopicsExpress



          

Cainele, maimuta si tigrul Un câine se rătăceşte prin junglă. Plimbându-se el liniştit, vede un tigru îndreptându-se în goană spre el, cu intenţia clară să-l mănânce. Câinele se gândeşte: - Am încurcat-o ! Ăsta mă mănâncă ! Dar, imediat, vede nişte oase pe jos. Se aşează pe burtă şi începe să roadă oasele, cu spatele la tigru. Chiar înainte ca tigrul să sară, câinele exclamă satisfăcut, frecându-se pe burtă: - Mmmm, delicios tigru ! Oare or mai fi şi alţii pe aici ? Auzind, tigrul se opreşte din salt şi, înfricoşat, se prelinge pe lângă copaci, distanţându-se: - A fost aproape ! Câinele aproape că m-a dat gata ! O maimuţă, care a urmărit scena dintr-un copac, sperând să se pună bine cu tigrul, fuge după acesta ca să-i povestească înşelătoria. Câinele nostru o vede. Maimuţa îl ajunge pe tigru şi-i spune pe faţă, toată tărăşenia. Tigrul, înecat de furie, zice: - Urcă în spinarea mea şi vei vedea ce îi voi face nemernicului de câine ! Acum câinele vede tigrul cu maimuţa în cârcă şi se gândeşte: - Ei, cum o mai scot la capăt, de data asta ? Dar, în loc să fugă, se întoarce cu spatele la atacatori, prefăcându-se că nu i-a văzut. Şi când aceştia au fost destul de aproape, zice: -Unde e maimuţa aia ?! De jumătate de oră am trimis-o să-mi aducă un tigru şi nici până acum nu s-a întors ! Tigrul, speriat, se retrage rapid. Maimuța nu mai are nicio scăpare și este mâncată de tigrul furios. Autor: necunoscut Morala tigrului: 1. Nu întotdeauna este adevărat ce auzi. 2. Fii atent în cine ai încredere. Morala maimuței: 1. Nu câștigă cel mai puternic, ci cel mai inteligent. 2. Alianţa cu cineva mai puternic, este o armă cu două tăișuri. 3. Nu e bine să te bagi în lupta dintre două animale puternice, pentru că s-ar putea să devii desertul. Morala câinelui: 1. Când forţele sunt în defavoarea ta, nu fugi, gândeşte! 2. Chiar dacă lupta pare pierdută, cea mai puternică armă rămâne cuvântul. Sunt situaţii în viaţă când ai fost câine, tigru sau maimuță. Morala acestei povestiri variază în funcţie de animal. Tu ce ai adăugat în coşul tău cu învăţăminte?
Posted on: Sun, 30 Jun 2013 12:34:55 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015