Campania Împotriva Celor Patru Animale Dăunătoare Nu - TopicsExpress



          

Campania Împotriva Celor Patru Animale Dăunătoare Nu întâmplător, îmi aduc aminte de „Campania Împotriva Celor Patru Animale Dăunătoare” ordonată în vremea regimului maoist şi iniţiată în cursul anului 1958, când a fost dispusă exterminarea în masă a ţânţarilor, puricilor, şobolanilor şi vrăbiilor. Mulţimile mobilizate exemplar au trecut la acţiune pentru a distruge toţi aceşti dăunători prin inventarea celor mai năstruşnice metode. În privinţa primelor trei categorii de dăunători, nu am prea multe de comentat, fiind uneori „victima” agresiunii lor, totuşi extinderea asupra vrăbiilor mi se pare cu totul interesantă. Astfel, cete de cetăţeni indignaţi şi-au luat în primire instrumentele acustice, în genul tobelor, oalelor şi tigăilor de tot felul, destinate să sperie respectivele păsări. În plus, agilitatea tinerilor s-a dovedit utilă pentru căţărarea în copaci şi distrugerea cuiburilor nefericitelor păsări. În regiuni mai bine „echipate”, armele de foc şi-au făcut simţită prezenţa prin oferirea unor partide de vânătoare inedite pentru cei mereu dornici să se bucure de sângele vărsat de animale nevinovate. Însă, nu numai vrăbiile au făcut obiectul mâniei populare, multe alte păsări fiind adăugate pe lista dăunătorilor, ce distrugeau recoltele bogate ale Chinei. Astfel, vrăbiile, socotite drept duşmani ai economiei şi progresului social, nu şi-au mai făcut simţită prezenţa spre bucuria şi satisfacţia tuturor. Dar nu a trecut multă vreme, fiindcă în cursul anului 1960 liderii politici şi-au dat seama că prin exterminarea vrăbiilor insectele se înmulţiseră necontenit, iar recoltele deveniseră tot mai sărace sub asaltul hoardelor de dăunători, de data aceasta imposibil de eradicat pe deplin. În consecinţă, Mao Zedung a scos de pe „lista neagră” vrăbiile, acestea fiind înlocuite cu ploşniţele, al căror număr întrecea orice imaginaţie în satele şi oraşele Chinei. Iarăşi, subscriu la această listă actualizată, dar în privinţa consecinţelor distrugerii vrăbiilor lucrurile nu s-au îmbunătăţit. Scăpate de vrăbii, lăcustele s-au înmulţit necontrolat fapt ce a condus la devastarea recoltelor şi pădurilor pe arii extinse. În zadar s-au folosit pesticide pe scară largă, fiindcă poluarea rezultată a generat pagube suplimentare pentru întreaga societate. Imediat, s-a instalat o foamete fără precedent, care în contextul ineficienţei economice, a provocat moartea multor oameni, numărul estimat fiind cuprins între 20 şi 43 de milioane. Bineînţeles, nu doar exterminarea vrăbiilor a cauzat acest lucru, „Campania Împotriva Celor Patru Animale Dăunătoare” fiind doar una dintre măsurile draconice de restructurare economică a Chinei derulate pe fundalul unor experimente sociale dramatice, inumane şi păguboase. Mai recent, mai precis în cursul anului 1998, o campanie similară s-a desfăşurat, dar lista fiind puţin modificată prin cuprinderea: ţânţarilor, puricilor, şobolanilor şi gândacilor de bucătărie. Cumva, subscriu la această idee, care poate s-ar putea dovedi benefică şi în România. Din fericire, vrăbiile nu au mai fost incluse pe acea „listă a morţii” folosită drept „paratrăsnet” pentru descătuşarea mâniei populare.
Posted on: Sun, 15 Sep 2013 15:44:15 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015