Care este misiunea tinerei generații în 2013? Încotro? În anul 1934, tânărul Mircea Vulcănescu (1904-1952), încerca să găsească locul tinerei generații în istoria socială a României moderne și să-i schițeze definiția, istoria, condițiile de formare, caracterele dominante, curentele, misiunea și opera ei. Este perioada când Petre Țuțea (1902-1991), de meserie român, și Emil Cioran (1911-1995), mai târziu devenit, la Paris, scepticul de serviciu al unei lumi în declin, amândoi fii de preoți ortodocși, alături de alți tineri intelectuali luminați, se întâlneau prin saloanele și cafenelele bucureștene, în special la Casa Capșa, unde puneau la cale schimbarea la față a României. Astfel, Vulcănescu remarca existența în istoria socială a României moderne, începând de la 1821, până în 1934, șase generații: 1. Generația premergătorilor (Gheorghe Lazăr în Muntenia, cărvunarii din Moldova: Ionică Tăutu, Dumitrache Sturza, care elaboraseră o „Constituție a cărvunarilor” la 13 septembrie 1822, unde era formulat pentru prima dată principiul constituțional al domniei legilor și al separării puterilor în stat; prevedea principii inspirate din ideologia Revoluției franceze (1789): respectul pentru proprietate, egalitatea în fața legilor, libertatea persoanei, accesul poporului la învăţătură. Această generație se ridică îndată după revoluția lui Tudor Vladimirescu (1821), care adusese în Moldova și Țara Românească domni pământeni, sfârșindu-se perioada domniilor fanariote. Atitudinea ei este așadar autohtonistă și se întinde în tot cuprinsul țărilor locuite de români. 2. Generația pașoptistă (Nicolae Bălcescu, Ion Brătianu, frații Golescu, Mihail Kogălniceanu, C.A. Rosetti, Ion Ghica, Christian Tell, Popa Șapcă din păturile țărănești, Popa Tun etc; în Ardeal, reprezentată de Avram Iancu), formată din feciorii boiernașilor înstăriți de pe urma comerțului de cereale, duși să-și facă studiile în Franța și care, la întoarcere, organizează o revoluție politică națională (1848) în numele mitului burghez liberalist. Este creatoarea României moderne. Această generație a organizat Revoluția de la 1848 și a luptat pentru a impune reforme democratice în Țara Românească și Moldova; pentru Unirea Principatelor (acum apare numele de România) de la 24 ianuarie 1859, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza; pentru aducerea unui principe străin la 10 mai 1866, Carol de Hohenzollern; pentru proclamarea independenței la 9 mai 1877, iar a Regatului României în 1881. 3. Generația junimistă ( P.P. Carp, Iacob Negruzzi, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Creangă; în Ardeal se ridică generația memorandiștilor, inițiatoarea rezistenței pasive împotriva politicii ungurești ). Aceasta se ridică spre 1880, sub influența gândirii germane, și este o generație conservatoare și reacționară, ia atitudine împotriva generației pașoptiste, critică importul formelor fără fond și cultura utilitară. 4. Generația socială (semănătorismul lui Nicolae Iorga și A.C. Cuza, caracter naționalist; poporanismul lui Constantin Stere, caracter socialist). Se ridică, în Regat, în jurul anului 1907, când răscoalele țărănești îndreaptă atenția intelectualității către sate, care încearcă să se apropie de elementele vieții rurale autohtone. A tins către unitatea națională a tuturor românilor, chiar dacă unii au fost cu ochii ațintiți spre Ardeal, alții spre Basarabia. 5. Generația de foc a Unirii de la 1918 (Nichifor Crainic, Nae Ionescu, Octavian Goga, Lucian Blaga, Pamfil Șeicaru, Cezar Petrescu, Tudor Vianu, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu etc.) ;„generația sacrificată”, a „Gândirii”; este generația discipolilor celor de la 1907. Caracteristicile ei dominante: realism, autohtonism, ortodoxie, monarhism, cele dintâi încercări de exprimare universală a sufletului românesc. 6. Generația tânără era alcătuită din tineretul cuprins între ultimul contingent, intrat în tranșee în 1918, înainte de Marea Unirea de la 1 Decembrie 1918, și cei care, prin vârsta lor fragedă, nu și-au mai putut da seama de lumea de dinainte de Primul Război Mondial (1914-1918), generația celor pe care războiul i-a găsit adolescenți și care aveau în 1934, în medie, între 25-35 de ani, deci cei născuți între 1900 și 1910: Mircea Vulcănescu (1904-1952), Petre Țuțea (1902-1991), Constantin Noica (1909-1987), Emil Cioran (1911-1995), Dumitru Stăniloae (1903-1993), Mircea Eliade (1907-1987), Eugen Ionescu (1909-1994), Mihail Sebastian (1907-1945) etc. Caracteristicile specifice ale tinerei generații, după opinia lui Mircea Vulcănescu, sunt: setea de experiență (voința de încercare directă), autenticitatea (voința de a fi așa cum ești, de a înlătura orice constrângere din afară, orice conformism nerecunoscut dinlăuntru), spiritualitatea (voința de a te depăși, nevoia de absolut, pe care tânărul autentic o găsește în sufletul său, cerința de veșnicie), tensiunea dramatică (conflictul dorinței anarhice de libertate cu nevoia disciplinei severe, unii ajungând pe culmile disperării). Vulcănescu consideră că misiunea tinerei generații este triplă: să asigure unitatea sufletească a românilor (uniți politicește la 1 Decembrie 1918 prin sacrificiul generației de foc) să exprime în forme universale sufletul românesc, pregătirea pentru ceasurile grele care pot veni. Așadar premergătorii, pașoptiștii, junimiștii, socialii, întregitorii de foc, tinerii din perioada interbelică au avut o misiune. E drept că după 1948 au venit torționarii (1948-1964) și duplicitarii (1965-1989) comuniști, după caracterizarea istoricului Cristian Troncotă. Punem o întrebare și vă invităm să răspundeți: care este misiunea tinerei generații în 2013? Încotro?
Posted on: Tue, 27 Aug 2013 19:59:13 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015