Cateheze pentru tineri - Dumnezeu Tatăl 5. Tatăl îi cheamă pe toţi la mântuire Introducere Cine este protagonistul iubirii? Fiecare persoană este protagonistul. Însă primul protagonist este Tatăl: dacă noi putem să iubim, aceasta se datorează faptului că el ne-a iubit mai întâi şi ne comunică iubirea căreia el îi este izvorul. Acest izvor, el îl face să izvorască în inimile noastre, pentru că voinţa sa este o voinţă de mântuire universală, care nu are altă motivaţie decât milostivirea sa infinită. Astăzi vrem să reflectăm şi să contemplăm puţin acest mister al iubirii: mântuirea universală. Să-i cerem lui Dumnezeu Tatăl o scânteie din această iubire a sa pentru ca să o putem gusta şi să o transmitem aceluia care trăieşte alături de noi. Acesta este darul fundamental pe care el vrea să ni-l facă de jubileu. Dacă totuşi în viaţa de fiecare zi, astfel de gesturi nu sunt obişnuite, aceasta nu este adevărat pentru Dumnezeu, Tatăl nostru. Din veşnicie, dintotdeauna şi pentru totdeauna, ne iubeşte aşa de mult încât pune în aplicare un plan de mântuire: l-a dat pe Fiul ca să fim mântuiţi. Isus o va spune explicit că Tatăl vrea ca nici măcar unul dintre fiii săi să se piardă. Îndreptându-se spre pătimire, va spune Tatălui: Nu am pierdut pe nici unul. Şi aceasta nu l-a costat puţin! Reflecţie biblică Lc 24,45-49 Atunci le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile şi le-a spus: Aşa este scris: Cristos trebuia să sufere şi să învie din morţi a treia zi şi să fie predicată convertirea în numele lui spre iertarea păcatelor la toate popoarele. Începând din Ierusalim, voi veţi fi martorii acestor lucruri. Şi iată eu trimit asupra voastră pe acela pe care Tatăl l-a promis, însă voi să rămâneţi în cetate, până când veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus. In 3,14-17; 5,26-27; 11,49-52 Şi după cum Moise a înălţat şarpele în deşert, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică. Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Căci Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el. Căci după cum Tatăl are viaţa în sine, tot aşa i-a dat şi Fiului să aibă viaţa în sine şi i-a dat puterea să facă judecata, pentru că este Fiul omului. Unul dintre ei, Caiafa, care era marele preot în acel an, le-a zis: Voi nu ştiţi nimic, nici nu înţelegeţi că este mai bine pentru voi ca să moară un singur om pentru popor şi să nu piară întreaga naţiune. Însă nu a spus aceasta de la sine, ci, fiind mare preot în anul acela, a profetizat că Isus trebuia să moară pentru naţiune. Şi nu numai pentru naţiune, ci şi pentru a-i aduna laolaltă pe fiii risipiţi ai lui Dumnezeu. (Alte lecturi: 2Mac 2,17-18; Mt 18,12-14; Rom 5,15-21; Gal 1,3-5; 4,4-6; 1Tim 2,3-6; 4,10; 2Tim 1,9-10) (Moment de tăcere) Observarea realităţii Un fapt din viaţă O carte care a fascinat mai multe generaţii de tineri se intitulează Căpitanii curajoşi. După această carte s-a făcut cu mai mulţi ani în urmă chiar şi un film. Spre finalul acestei cărţi ni se relatează întrecerea dintre vasele pescăreşti înainte de intrarea în port. Acestea şi-au întins toate pânzele în vânt şi păreau că zboară ca nişte pescăruşi. Dar o rafală puternică a rupt catargul bărcii unde se afla protagonistul. Acest fapt constituie ocazia prezentării curajului unui umil marinar. El se căţărase pe catarg pentru a strânge pânzele şi în momentul ruperii catargului a căzut în mare împreună cu toate sarturile. Barca, sub toată această povară care o înclină prea tare într-o parte, riscă să se răstoarne şi să scufunde în mare tot ce are într-însa: oameni şi tot ce au adunat ei. Atunci tânărul a luat o hotărâre eroică: Nu vă gândiţi la mine: tăiaţi catargul!. Este foarte conştient că aşa înfăşurat cum este în frânghii şi pânze se va îneca. Catargul este tăiat. Barca revine în poziţie normală, iar el dispare printre valurile agitate. Confruntare şi angajare Întrebări pentru discuţiile în grupuri mici Viaţa noastră, cu căutarea micilor satisfacţii, cu micile mijloace de realizare individuală... Viaţa lui Dumnezeu care deschide Sfânta Treime preocupării faţă de mântuirea omului, care construieşte noi căi ori de câte ori noi le facem zadarnice... Oare acestea sunt realităţi care se întâmplă numai în romane? Numai în cărţile pentru copii şi tineri? Cum trebuie evaluată hotărârea marinarului? De ce a luat-o? Ne-am aflat vreodată în situaţia de a decide între binele personal şi binele comun? Ce a ghidat hotărârea noastră? Cât valorează ceilalţi pentru noi? Chemaţi să fim imitatorii Tatălui, care nu încetează să înceapă mereu de la capăt pentru a ne face să dobândim mântuirea: care este dorinţa noastră faţă de împărăţie? Ce ne impresionează, ne mângâie, ne deranjează sau ne provoacă mai mult din Cuvântul Domnului pe care l-am ascultat? Psalmistul se întreabă: Ce-i voi da în schimb Domnului pentru toate câte mi le-a dat?: ce fel de sentimente, ce perspective trezeşte în noi constatarea că Dumnezeul nostru se pune încontinuu la drum împreună cu noi, luându-ne, ca să zicem aşa, de mână? Viaţa noastră este oare numai o succesiune de acţiuni, ori avem un itinerar precis spre Dumnezeu? Este un itinerar solitar sau un itinerar făcut împreună cu ceilalţi? Ne-am întrebat despre sentimente şi perspective. Acum este momentul să ne întrebăm: care sunt paşii concreţi pe care considerăm că trebuie să-i facem pentru a intra în misterul mântuirii pe care ni-l propune Tatăl? Care trebuie să fie progresul personal? Care trebuie să fie progresul comunităţii? Ce angajament ne luăm împreună? Rugăciune Rugăciune comună Să repetăm împreună: Dă-ne, Doamne, harul jubileului. - Tată, noi te putem chema cu acest nume întrucât acesta este darul mântuirii. Noi suntem totdeauna grăbiţi: vrem să vedem şi să avem totul şi imediat, dar tu ai orânduit pentru noi un drum lung ca să ne putem întoarce la tine. Îţi mulţumim pentru acest gând veşnic al tău şi-ţi cerem să ne faci să primim acest dar al tău. Te rugăm: R. - Tată, cu câtă iubire ai sprijinit de-a lungul veacurilor drumul omenirii prin promisiunile tale, prin legământul tău, pentru a reuşi să intrăm în misterul mântuirii tale! Noi spunem aşa de uşor că nu ne iubeşti, că nu te interesezi de noi, atunci când nu ne dai ceea ce am dori pentru a ne îndeplini planurile noastre, proiectele noastre personale. Dă-ne să trăim credinţa şi speranţa ca răspuns la providenţa ta cea mare. Te rugăm: R. - Tată, Tată a lui Isus Domnul nostru, Mântuitorul şi fratele nostru, Tatăl nostru! Tu nu poţi să ne dai dovezi mai mari ale iubirii tale care mântuieşte: care mântuieşte zi de zi. Însă noi nu ştim să vedem mâna ta mereu activă în favoarea noastră. Deschide-ne ochii, deschide inima noastră pentru a te putea cunoaşte: Isus ne-a spus că mântuirea înseamnă să te cunoască pe tine, Tată, şi pe cel pe care l-ai trimis. Te rugăm: R. Tatăl nostru Rugăciunea finală Tată preaiubitor, care nu ai vrut să ne părăseşti din cauza păcatului, dar dimpotrivă ne însoţeşti mereu pe drumul reîntoarcerii la tine, noi îţi mulţumim pentru iubirea ta nemărginită. Ajută-ne să concretizăm mulţumirea noastră: fă-ne să recunoaştem planul tău faţă de unul fiecare dintre noi, dă-ne să recunoaştem că nimeni nu poate veni singur la tine. Tu ne iubeşti ca pe nişte fraţi; învaţă-ne să ne ajutăm reciproc de-a lungul drumului, sprijinindu-ne pe o speranţă care nu dezamăgeşte pentru că este fundamentată în tine. Jubileul este prin excelenţă darul mântuirii: şi aceasta face parte din strategia iubirii tale. Dă-ne aşadar să trăim din plin jubileul care se apropie. Aceasta ţi-o cerem încredinţându-ne Mariei, care a ştiut să creadă total iubirii tale, încât să-l aducă în lume pe Isus Mântuitorul. Amin. Lectură suplimentară După cum spune şi scrisoarea Tertio millennio adveniente pregătirea la jubileul, de acum iminent, ne determină să-l descoperim pe Tatăl, iubirea sa, planul său de mântuire cu noi toţi, nefiind exclus nimeni, şi de aceea ne invită şi să-l lăudăm. Să ascultăm: 49. Anul 1999, cel de-al treilea şi ultimul an pregătitor, va servi la lărgirea orizonturilor credincioşilor potrivit perspectivei lui Cristos însuşi: perspectiva Tatălui care este în ceruri (cf. Mt 5,45), de care a fost trimis şi la care s-a întors (cf. In 16,28). Şi aceasta este viaţa veşnică: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe acela pe care l-ai trimis, Isus Cristos (In 17,3)... Jubileul, centrat pe figura lui Cristos, devine astfel o mare rugăciune de laudă adusă Tatălui: Binecuvântat fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu toată binecuvântarea spirituală în ceruri, întru Cristos. El ne-a ales în Cristos mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinţi şi neprihăniţi în faţa sa, în iubire (Ef 1,3-4).
Posted on: Sat, 02 Nov 2013 05:08:46 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015