Ce inseamna Halloween ne spune colega noastra Mihaela Stanciu, - TopicsExpress



          

Ce inseamna Halloween ne spune colega noastra Mihaela Stanciu, care face o mini-cronica a petrecerii cu copii organizata la ludoteca. Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie. Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows Even. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează şi colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o ameninţare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. Culorile tradiţionale ale sărbătorii sunt negru şi portocaliu. Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat. Neputând rata încă o ocazie de a petrece, vineri, 1 noiembrie 2013, în secţia noastră, 24 de copii au participat la Halloween-ul copiilor. Un alt simbol reprezentativ al acestei sărbători este costumul ce se poartă pentru a îndepărta spiritele rele. Aşa că ai noştri micuţi s-au costumat cum au ştiut ei mai bine pentru a intra în spiritul sărbătorii: vrăjitoare, vrăjitori, prinţese, piraţi, clovni, mumii, vampiri. Decoraţiunile de Halloween fac parte din meniul complet al evenimentului aşa că nici secţia noastră nu a scăpat negătită. Mulţumirile pentru îngrozitorul decor le adresăm colegei noastre Elena Bunea. Lilieci, fantome, cimitire, ghirlande, pânze de păianjen, felinare toate au înfricoşat atmosfera. Dacă tot suntem la capitolul multumiri, acestea merg către doamnele profesoare Rodica Bianu( care a asigurat partea creativă a activităţii ajutându-i pe micuţi să confecţioneze şi să decoreze fantome din hârtie şi papioane )şi Catrinel Volcu (care a oferit un adevărat carnaval al picturilor pe faţă). Mâncarea este piesa de rezistenţă pentru un party reuşit, aşa că reţetele pe bază de dovleac au fost la mare căutare. Pentru a încinge spiritele, petrecăreţii noştri au cântat, au dansat şi au participat la jocuri de groază. Distracţia a fost la ea acasă, copiii s-au simţit minunat, totul a fost perfect! Pentru a vizualiza întregul album al petrecerii, accesaţi contul nostru picasa: https://picasaweb.google/108261605493616757244/HalloweenUlCopiilor
Posted on: Wed, 06 Nov 2013 09:40:08 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015