Corpul a fost conceput astfel încât să poată ocroti sistemul - TopicsExpress



          

Corpul a fost conceput astfel încât să poată ocroti sistemul electric extrem de complex datorat variaţiilor de lumină care compune şi constituie eul. Ceea ce sunteţi întradevăr, nu este masa corporală. Sunteţi un minuscul vârf de ac de lumină. Infima suprafaţă a fiinţei voastre este împregnată de tot ceea ce aţi fost din ziua în care v-aţi născut din Dumnezeu, Tatăl mult iubit. Dvs principiul-Dumnezeu, nu sunteţi o entitate carnală. Sunteţi principiul de energie pură de lumină ondulatorie într-un corp, în sfârşit pentru a obţine preţiosul dar al creaţiei prin intermediul percepţiei. Nu sunteţi vehicolul pe care-l locuiţi, ci percepţiile şi emoţiile dvs. Vă cunoaşteţi prin intermediul emoţiilor şi nu al corpului. Sunteţi într-adevăr spirit şi suflet, o entitate făcută din lumină şi emoţie (sensibilitate). Spiritul dvs, minuscul punct de lumină - îmbracă fiecare moleculă a corpului dvs şi ocroteşte şi susţine masa învelişului dvs. Sufletul dvs are locuinţa în această masă a învelişului, aproape de inimă, într-o încăpere situată sub o protectie osoasă unde se găseşte energie electrică. Sufletul înregistrează şi conservă - sub formă de sentiment - toate gândurile pe care le-aţi avut vreodată. Si este în funcţie de suma unică a emoţiilor înregistrate în suflet că posedaţi o identitate, o personalitate unică. Corpul pe care-l locuiţi este doar un echipaj, un vehicol complex ales de dvs şi care vă permite să trăiţi şi să jucaţi (un rol) în acest plan material. Totuşi, din pricina lui vă frământaţi în iluzia că ar constitui ceea ce sunteţi. Ceea ce nu este cazul. Căci aşa cum Dumnezeu nu are chip astfel şi voi nu aveţi chip. Genial Dumnezeu Creatorul, cine credeti ca a creat viata? Credeti ca vreo fiinţa sau fortele Supreme exterioare sunt stăpânii vieţii voastre ? Adevarul este ca voi insiva purtati intreaga raspundere, de ceea ce aţi făcut vreodata sau experimentat. Voi care aveti puterea să creaţi splendoarea stelelor, aţi creat fiecare clipă şi fiecare circumstantă a vieţii voastre. Sunteţi ceea ce aţi decis să fiţi. Sunteţi conform cu imaginea pe care voi însivă aţi creat-o. Trăiţi în întregime după cum aţi plănuit şi stabilit. Acestea sunt funcţiile şi privilegiile, putem spune ale Dumnezeului-Om. Voi vă creaţi viaţa în funcţie de mecanismele gândirii - de gândurile voastre. Căci ceea ce gândiţi este resimţit şi ceea ce resimţiţi se manifestă, creând condiţiile vieţii voastre. Meditaţi asupra acesteia. Nu este nevoie decât să vă închipuiţi o clipă de fericire şi corpul se simte plin de bucurie. Nu este nevoie decât de o singură clipă să vă imaginaţi că sunteţi o persoană demnă de milă, fără prieteni, pentru a resimţi durere şi milă pentru dvs. Este suficient o clipă! De asemenea, este suficient doar o clipă ca să vă opriţi din plâns şi să râdeţi şi să fiţi vesel. Este suficient un singur moment să încetăm să judecăm şi să resimţim pe loc frumuseţea lucrurilor. Dar cine comandă toate acestea? Dvs ! Si în timp ce v-a apucat fantezia să creaţi sentimente în fiinţa dvs, s-a schimbat ceva în jur? Nu, nimic nu s-a schimbat, dar dvs în schimb v-aţi schimbat((fragment din --Ramtha - Cartea Alba))
Posted on: Wed, 10 Jul 2013 13:49:21 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015