De ce bulgarii pot spune nu străinilor sau cum minciuna - TopicsExpress



          

De ce bulgarii pot spune nu străinilor sau cum minciuna românească este contrazisă de oficialii de la Bruxelles Adică, mai pe scurt: Ministerul Agriculturii [şi Dezvoltării Rurale] minte când afirmă ca în tratatul său de aderare la UE Bulgaria are clauze care permit amânarea liberalizării pieţei funciare (mai exact, cumpărarea de teren agricol de către străini). Nu, Bulgaria nu are astfel de clauze, însă bulgarilor le pasă mai mult de soarta agriculturii lor decât de ce scrie pe un petec de hârtie. Dar lobby-ul Bruxelului a reacţionat prin unii miniştri din guvern - al agriculturii şi al justiţiei, ba chiar şi prin premierul actual, prin fostul premier şi prin preşedinte, ai căror parlamentari, totuşi, au votat amânarea cu şase ani a liberalizării. De văzut ce va face în continuare Ataka, partidul naţionalist care a sprijinit tacit instalarea guvernului socialist cu o majoritate de 120 din 240 de mandate (cei 27 de parlamentari ai Ataka au ieşit din sală la votul de învestitură, fiind obţinută o majoritate de 120 din 213 prezenţi). Agrointel: În loc să se tânguie ba că nu mai e timp, ba că e imposibil să mai facă ceva în această privinţă, politicienii români şi oficialii din MADR s-au resemnat ca pământurile României, apreciate ca fiind printre cele mai fertile din UE, să poată fi cumpărate de străini la preţuri cu mult sub nivelul celor din alte state membre. De cealaltă parte, vecinii noştri bulgari au norocul să aibă decidenţi cu iniţiativă, care caută soluţii chiar şi acolo unde alţii, adică noi, au capitulat înainte de a se apuca de treabă. Parlamentul bulgar a decis marţi să extindă perioada moratoriului prin care cetăţenii străini nu au acces să cumpere teren agricol/extravilan pe persoană fizică. Decizia de a amâna liberalizarea pieţei până în 2020 vine în contradicţie cu tratatul de aderare semnat de Bulgaria şi în care, la fel ca România, se angaja să permită acest drept străinilor începând cu 1 ianuarie 2014. Totuşi, politicienii bulgari au ajuns la concluzia că nu pot sta la mâna UE şi că este mai important să îşi protejeze agricultura naţională decât să rişte ca membrii altor ţări să le cumpere pământurile la preţuri ridicole faţă de media celor din Occident. [...] Declaraţia cu care Irimescu vrea să acopere lipsa de iniţiativă a decidenţilor de la noi este contrazisă de un oficial de la Bruxelles. Chantal Hughes (foto), purtătorul de cuvânt al lui Michel Barnier, Comisar european pentru Piaţa Internă şi Servicii, a declarat pentru pentru postul naţional de radio bulgar şi novinite (agenţia bulgară de presă cu cea mai bună reputaţie pentru corectitudinea ştirilor) că ”tratatul de aderare al Bulgariei nu prevede posibilitatea unei extinderi în timp privind liberalizarea pieţei terenurilor”. ”Aşadar, noi sperăm ca Bulgaria să îşi deschidă piaţa şi să îşi respecte angajamentele asumate. Dacă Bulgaria doreşte ca moratoriul să rămână în vigoare şi anul viitor, va trebui să primească suport din partea celorlalte ţări membre. Acest lucru presupune o revizuire a tratatului de pre-aderare, precum şi ratificarea lui de toate cele 28 de state UE”, a declarat Hughes. Cu alte cuvinte, bulgarii nu au nici ei în acord vreo prevedere de posibilitatea prelungirii moratoriului, aşa cum susţine Irimescu. Oficialul de la Bruxelles a arătat că o astfel de revizuire ar putea avea urmări, dar că acestea nu sunt specificate explicit şi sunt la libera decizie a statelor membre. Astfel, unele ţări UE pot decide să nu liberalizeze piaţa muncii pentru cetăţenii bulgari, dar această decizie ar trebui să fie luată de fiecare stat în parte. Dumneavoastră ale cui declaraţii le credeţi: ale secretarului de stat din MADR sau pe cele ale unui reprezentant oficial al Comisiei Europene?
Posted on: Sat, 26 Oct 2013 06:11:25 +0000

Trending Topics



px;">
Using the key words assisgned to Domestic Secuiry, I submit a
Coupe du monde Blatter veut supprimer les barrages Le

Recently Viewed Topics




© 2015