Despre ziarişti se spune(a) că sunt câinii de pază ai democraţiei. Profesional, ei trebuie să fie oameni cu un excelent spirit de observaţie, o cultură generală bine pusă la punct, un condei ager şi o doză fin reglată de tupeu (în sensul bun al cuvântului). Pe partea morală ajunge să spunem că nu te poţi numi ziarist dacă serveşti interesele unui grup restrâns şi nu ale publicului în general. Fireşte, nimeni nu (mai)crede că presa se face doar din curată dăruire pentru consumatorii de informaţie şi opinie. In afara(teoretic) posturilor publice, restul instituţiilor media sunt afaceri, care ori produc profit ori crapă. De aici, însă, şi până la a-ţi prostitua condeiul sau microfonul e cale lungă. Cam toate oraşele au parte de cetăţeni care, acum 13-15 ani, erau bieţi limbrici aciuaţi pe lângă redacţii, pentru ca astăzi să fie prosperi manageri media sau moderatori minunat plătiţi. Trist e că banii şi influenţa pe care au ajuns să le manevreze au ca sursă practicarea pidosniciei. Mai concret. Scribalăul rupt în fund şi dornic de parvenire aruncă o privire asupra politicienilor, aleşilor publici şi afaceriştilor din raza lui de acţiune şi – ajutat de un fler pe care doar specia lui îl are – îşi alege viitorul stăpân & finanţator. Musai, unul care preferă genul yesman (lingău, slugoi). Profită, apoi, de orice ocazie pentru a-şi demonstra utilitatea şi ataşamentul faţă de înaltul dos. Are grijă ca “faptele” sale de presă să fie cât mai uşor observate de către destinatar. Atitudinea părtinitoare din articole sau/şi emisiuni va fi completată de turnătorii, cât mai ordinare posibil, care să-i completeze capitalul de încredere în ochii viitorului finanţator. Nu strică, fireşte, ca specimenul să poarte mai multe asemenea “campanii” în paralel, dacă “ţintele” nu se află cumva în divergenţă, caz în care se va rezuma la cea mai utilă dintre ele. Odată realizată apropierea de cel vizat, paşii devin mai lini. Pseudoziaristul îşi va deschide un srl, o fundaţie, ceva de genul ăsta. Binefăcătorul său, decident al traseului unor sume importante de bani privaţi sau publici, va începe să-i răsplătească ostenelile prin contracte lucrative. Nu contează ce pretexte vor servi transferului de parale. Consultanţă, publicitate, organizare de evenimente, orice este valabil. Există şi varianta ca influentul stăpân să pună “o vorbă bună” la mai-marii instituţiei de presă, astfel încât limbricul "util" să devină ditamai anaconda. Iar câtă vreme stăpânul e pe val, totul merge OK. Limbricul nostru nu uită, însă, că puterea e trecătoare, iar stăpânii-finanţatori au termen de folosinţă limitat. Drept urmare, în timp ce-l serveşte - bălos - pe unul, are grijă să le susure concurenţilor acestuia că le va sta la dispoziţie, cu acelaşi gen de servicii, imediat ce ajung ei în fruntea bucatelor. Culmea e că, în ciuda tuturor părerilor revoltate şi bazate pe bun simţ, metoda funcţionează! Ce deontologie, ce moralitate, ce normalitate? Noi suntem politruci şi avem nevoie de limbişti! Nu suportăm să fim contrazişi nici măcar în propriul nostru folos! Singura critică pe care o acceptăm este cea brevetată, pe vremuri, de Adrian Păunescu: “D-le preşedinte, sunteţi prost de bun!” La ora actuală, câinii de pază ai democraţiei româneşti sunt o minoritate jerpelită, înţărcuită şi asaltată tot mai agresiv de haitele grase ale hienelor. Care hiene, din câte se ştie, nu prea “gustă” organisme vii. Banu’ jos, cât mai gros, obrazul cât blindajul tancului şi-un ficat de oţel-titan, apt să suporte tone de rahat pe oră. Asta se cere dacă vrei să fii ziarist “de succes” pe plaiul mioritic. Dacă nu îndeplineşti condiţiile, te poţi resemna cu vreun “bravo, băi, Gheorghe”. Dacă te publică cineva, fireşte...
Posted on: Sat, 07 Sep 2013 18:11:17 +0000
Recently Viewed Topics
© 2015