Doamne ajută ! Cu multă bucurie vă dăm de veste că - TopicsExpress



          

Doamne ajută ! Cu multă bucurie vă dăm de veste că începând cu data de Joi, 26 septembrie 2013, cu ajutorul Bunului şi Milostivului Dumnezeu, vom relua programul de rugăciune pe care l-am început cu mult timp în urmă, şi anume ,,Slujba Miezonopticii" sau ,,Seara de Proveghere", cum suntem obişnuiţi să numim acestă seara binecuvântată de Dumnezeu, care ne apropie sufletele de cer, şi care, prin intensitatea duhovnicească în care se desfăşoară, cere ca ,,toată grija cea lumească, de la noi, să o lepădăm", astfel, prin rugăciune, unindu-ne cu Dumnezeu. Aşa cum deja suntem obişnuiţi, şi în acest nou an bisericesc şi şcolar, prin bunăvoinţa părintelui paroh Iosif Ferenţ, în fiecare seară de Joi, gazdă ne va fi tot Biserica cu hramul ,,Sfânta Treime" - Florilor, situată pe Strada Andrei Şaguna (Florilor), unde vă aşteptăm în duh de rugăciune începând cu orele 21:00. Bucuria ne va fi deplina deoarece în mijlocul nostru se va afla părintele Arhimandrit Antonie Pinţa, exarh eparhial. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-Şi reverse Harul Său sfinţitor peste noi toţi, să ne binecuvinteze cu sănătate trupească şi sufletească şi sa ne daruiască toate cele de folos spre mântuire! O săptămână binecuvântată tuturor! Andrei Liviu Ardelean, Preşedinte L.T.C.O.R Zalău
Posted on: Mon, 23 Sep 2013 12:04:35 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015