Durerea devenise insuportabilă. Fiecare pană era un nerv. Fiecare atingere era o amintire a închisorii, a limitei, a lacătelor. Fereastra trona în faţa mea larg deschisă. Căzută pe podea, vedeam lumina trecând prin ea. Simţeam căldura şi parfumul straniu al eliberării. Căzută pe podea, nu mai simţeam decât durerea. Pe aripi îmi apăsa o greutate invizibilă, care îmi amintea că eu nu merit să fiu aici, pe podea… Şi totuşi, simţeam că orice lamentare e de prisos. Suntem rezultatul propriilor alegeri. Iar eu am ales să fiu pe podea… Am închis ochii… Durerea îmi pulsa în tâmple. Eliberarea e întotdeauna prea dificilă. Pentru că eliberarea presupune asumarea vinei de a fi vrut să zbori prea sus. Şi prea puţine păsări îşi pot asuma această vină.
Posted on: Mon, 10 Jun 2013 20:50:29 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015