FAMILIA ESTE O ADEVĂRATĂ BISERI Din Evanghelia după sfântul - TopicsExpress



          

FAMILIA ESTE O ADEVĂRATĂ BISERI Din Evanghelia după sfântul Luca (2,1-20) În zilele acelea, a venit un decret din partea împăratului August ca să se facă recensământ pe tot pământul. Acest recensământ a fost primul, pe când Quirinius era guvernator al Siriei. Toţi mergeau să fie înscrişi, fiecare în cetatea sa. Şi Iosif a urcat din Galileea, din cetatea Nazaret, către Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, întrucât era din casa şi din familia lui David, pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei. În acelaşi ţinut erau unii păstori care trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe timpul nopţii. Şi le-a apărut un înger al Domnului şi gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinşi de o mare spaimă. Îngerul le-a spus: Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. Acesta este semnul: veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle. Dintr-o dată, s-a unit cu îngerul o mulţime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu şi spunând: Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu, şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!. Când îngerii au plecat de la ei spre cer, păstorii au spus unii către alţii: Să mergem până la Betleem şi să vedem acest Cuvânt care s-a făcut şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul. Au plecat deci în grabă şi i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi copilul culcat în iesle. După ce l-au văzut, au făcut cunoscut ceea ce li se spusese despre acest copil. Toţi cei care auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei. Apoi păstorii s-au întors, preamărindu-l şi lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit şi au văzut, după cum le-a fost spus. 4. Idei pentru reflecţie şi discuţie - Familia lui Isus este mai largă decât Iosif şi Maria. Păstorii şi îngerii iau parte la ea. Ceea ce ei admiră în familia sfântă este prezenţa Domnului, planul Tatălui, începutul unei noi vieţi şi istorii.- Pentru a se bucura, păstorii şi îngerii nu au nevoie de un palat sau de un loc special. O iesle este suficientă. Isus se naşte în sărăcie, dar, în acelaşi timp, cerul însuşi este prezent lângă el. - Maria este atentă, meditează la ceea ce se petrece. Este o persoană care reflectează mult, care se roagă, care observă. Petrece un timp în linişte, pentru a putea înţelege mai mult. 5. Întrebări orientative - Familia creştină este chemată să se bucure de viaţa născută, de viaţa împărtăşită cu cei de aproape şi de departe, cu rudele şi prietenii. Vă întâlniţi vreodată cu cineva din familia mai largă pentru a celebra bucuriile, pentru a vă ruga, pentru a mulţumi lui Dumnezeu?m Ieslea este un simbol al sărăciei, iar situaţia economică dificilă şi chiar dramatică pentru multe familii este un subiect continuu de discuţie, ceartă, conflicte în familii şi societate. În acelaşi timp, oare nu ne-am bucura dacă lângă noi ar fi păstori care să vină în ajutorul nostru, adică alte familii? Nu ar fi cazul de a ne gândi la solidaritate între familiile noastre catolice? Biserica se construieşte prin solidaritate. - Familia noastră are momentele ei de linişte sau este mereu pe fugă? Ce ne ajută să reflectăm mai mult, ce ne-ar fi de folos pentru a putea înţelege mai bine pe cei din propria noastră familie? Pot anumite momente organizate (comune) de tăcere, de rugăciune să ne fie şi nouă de folos?
Posted on: Tue, 22 Oct 2013 06:33:57 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015